Semne şi tratament în preeclampsie

▲ Preeclampsia face parte dintr-un grup de afecţiuni specifice sarcinii, încadrate generic sub denumirea de hipertensiune gestaţională ▲ Hipertensiunea indusă de sarcină se manifestă prin valori tensionale peste 140 cu 90 mmHg, după 20 de săptămâni de gestaţie, fără alte modificări clinice şi biologice, şi este prima şi cea mai puţin severă din grupul amintit ▲

Preeclampsia constă în valori tensionale ridicate (peste valorile menţionate mai sus), proteinurie peste 0,3 g la litru în 24 ore (evidenţiată la examenul urinar sumar ce ar trebui efectuat lunar la toate gravidele) şi edeme generalizate (creşteri în greutate de peste 2 kg pe săptămână).

Eclampsia reprezintă a treia entitate din grup, extrem de severă, şi se manifestă prin convulsii tonico-clonice, comă în absenţa unei patologii cerebrale preexistente.

Întrucât hipertensiunea gestaţională este factor de risc pentru apoplexia utero-placentară sau decolarea prematură de placentă normal inserată, mulţi autori o includ în acelaşi grup de afecţiuni.

Cauzele şi mecanismele de producere ale preeclampsiei nu sunt cunoscute şi, ca urmare, este dificil să se instituie măsuri profilactice eficiente. Se întâlneşte mai frecvent la sarcini multiple şi la femei cu statut economic precar. Singura metodă de diagnostic precoce este consultaţia prenatală de calitate, cu măsurarea tensiunii arteriale şi efectuarea corectă a analizelor (calcemia scăzută, acidul uric crescut, prezenţa albuminelor la examenul urinar sumar, fiind elemente importante pentru diagnostic la gravida de trimestru doi şi mai ales trei).

Cel mai important element de diagnostic constă în măsurarea tensiunii arteriale, valorile patologice situându-se peste 140 cu 90, dar şi o creştere cu peste 30 mmHg a valorii tensiunii sistolice sau cu 15 mmHg a tensiunii diastolice, faţă de valorile precedente (înainte de sarcină şi în primele 20 de săptămâni de gestaţie). În cadrul consultaţiei prenatale, se mai poate utiliza testul poziţional (roll over test), important pentru diagnostic precoce: la gravidele între 28 şi 32 săptămâni se măsoară tensiunea în poziţie culcat lateral stânga şi apoi, după aşezarea gravidei în decubit dorsal, la 1 minut şi la 5 minute. O creştere de 20 mmHg este semnificativă pentru diagnostic.

Tratamentul bolii

Tratamentul preeclampsiei trebuie efectuat în condiţii de spitalizare sub strictă supraveghere a medicilor specialişti obstetricieni şi de terapie intensivă. În funcţie de vârsta sarcinii şi gravitatea bolii, se va decide conduita terapeutică: continuarea sarcinii cu tratament sub strictă monitorizare a mamei şi fătului în spital sau declanşarea naşterii, dacă situaţia o impune. Dacă sarcina este peste 34 de săptămâni, decizia este mai uşor de luat, întrucât fătul este deja viabil.

Este important ca atât viitoarele mame, cât şi medicii de familie şi asistentele acestora să cunoască semnele de alarmă care anunţă o formă severă de preeclampsie. Tensiunea arterială (TA) sistolică peste 160 mmHg, TA diastolică peste 110 mmHg: dureri epigastrice (etajul superior abdominal pe linia mediană), tulburări de vedere (scotoame: pete negre în câmpul vizual), creşterea transaminazelor hepatice şi scăderea trombocitelor, proteinurie peste 5 g pe 24 ore.

De aceea, este important să se repete analizele în ultimul trimestru lunar, să se măsoare TA săptămânal, la cabinetele medicilor de familie, şi orice suspiciune de diagnostic să fie trimisă, pentru investigaţii suplimentare, la maternitatea de gardă.

Complicaţiile pot duce chiar la moartea fătului

Complicaţiile cele mai severe ale HTA gestaţionale şi preeclampsiei sunt: apoplexia utero-placentară, cu decolarea placentei înainte de declanşarea naşterii, soldată, deseori, cu moartea fătului, în cazurile severe; eclampsia (convulsii tonico-clonice, comă); hemoragii cerebrale, hemoragii hepatice; coagulare intravasculară diseminată; sindromul HELLP.

Acesta din urmă reprezintă un sindrom ce poate evolua silenţios, dar extrem de sever, imprevizibil şi, adesea, din păcate, letal, dacă nu este surprins şi amendat la timp. Constă în creşterea transaminazelor hepatice, scăderea numărului trombocitelor; elementele clinice de diagnostic pot lipsi: HTA şi proteinuria, în 20% din cazuri, absente. Hemoragiile hepatice prin rupturi subcapsulare şi coagularea vasculară diseminată sunt complicaţii severe ce pot afecta prognosticul vital materno-fetal, dacă nu se intervine de urgenţă.

În concluzie, chiar în condiţiile unei consultaţii prenatale corecte, preeclampsia nu poate fi prevenită, dar un diagnostic realizat la timp şi o corectă îndrumare către unitatea spitalicească de profil, pentru supraveghere şi tratament, pot ameliora prognosticul materno-fetal, rezervat, la cazurile grave, dar, mai ales, la cele neglijate.