Sensul vindecător al poveştilor

Se spune că în lungile nopţi ale transhumanţei, păstorii se aşezau înaintea focului şi depănau poveşti pentru a-i feri de toate primejdiile nopţii. Sună idilic, dar nu e doar atât. Numeroşi cercetători contemporani au confirmat prin studiile lor rolul vindecător al practicii intonării şi creării poveştilor.

Povestea nu e doar o călăuză blândă către somn, cum ne-am obişnuit să credem, ci şi un îndrumător inocent către semnificaţiile fundamentale ale faptului de a fi în lume. Povestea şi mitul sunt primii învăţători din copilăria umanităţii cu privire la propria raportare a omului faţă de tot ce îi era necunoscut, neexplicat, ameninţător. Poveştile sunt cele care ne pot ajuta să parcurgem drumul înapoi către valorile primordiale ale omenirii. De-a lungul timpului, pe măsură ce umanitatea creştea, de la o generaţie la alta, în înţelegerea ei asupra lumii şi asupra sieşi, creşteau, odată cu ea, şi poveştile care o însoţeau, ţinând pasul cu noile întrebări şi nevoi ale oamenilor.

Inventarea poveştilor, pornind dinspre o afecţiune fizică sau un disconfort psihic, este întâlnită printre tehnicile de terapie psihosomatică sub denumirea de metoda fabulaţiei. Această metodă a fost iniţiată şi consacrată de către Paola Santagostino, autoarea cunoscutei lucrări "Cum să te vindeci cu o poveste". Aceasta a constatat, de-a lungul numeroaselor sale cercetări, că "rezolvarea basmului" de către pacient, prin scoaterea eroului din impas, are efecte terapeutice directe inclusiv asupra funcţionării organismului.

Paola Santagostino consideră că însuşi faptul de a da o reprezentare simbolică în basm propriei situaţii are un efect terapeutic imediat, întrucât facilitează accesul conştiinţei la procese profunde aflate în desfăşurare - deseori inconştiente, uneori şi de ordin corporal -, facilitând înţelegerea şi gestionarea lor.

Un instrument optim de rezolvare a problemelor

Mai mult, a devenit clar faptul că metoda fabulaţiei poate fi folosită şi pentru a înlesni rezolvarea unor probleme relaţionale, afective, emoţionale, de muncă - iar lista poate continua. Cele trei momente caracteristice ale basmului: prezentarea problemei, criza şi soluţia. Din perspectiva acestei distincţii structurale, povestea reprezintă un instrument optim de rezolvare a problemelor, care poate fi aplicat, cu modificările de rigoare, în orice context.

Efectul anilor de practică clinică şi de analiză a sutelor de basme inventate de pacienţi a fost cel al stabilirii unei serii de corelaţii stabile, care conduc la ipoteza unei legături simbolice preferenţiale între anumite organe sau funcţii şi anumite imagini simbolice.

Tehnica fabulaţiei poate fi utilizată ca metoda de stimulare a autovindecării, de dezvoltare a conştiinţei de sine şi de stimulare a creativităţii. Este vorba de o metodă utilizabilă de oricine, pe cont propriu, fără vreo contraindicaţie, destinată menţinerii părţii creative a minţii noastre, una care tinde să se atrofieze dacă e neglijată în favoarea exerciţiului tiranic şi exclusivist al raţiunii.