Simptome şi tipuri de leziuni toxice ale urechii

În rubrica de astăzi, vom descrie, pe scurt, cele mai frecvente afecţiuni cohleo-vestibulare determinate de substanţe toxice endogene (bacteriene, produşi de metabolism în afecţiuni generalizate, cum ar fi diabetul zaharat, afecţiuni renale) sau exogene (medicamente ototoxice - antibiotice aminoglicozidice, chinină, aspirină, administrate pe perioadă îndelungată, în doze mari -, noxe industriale, tutun, alcool).

Simptomatologia afecţiunilor cohleo-vestibulare este reprezentată de:

- tinitus - zgomot auricular, perceput în diverse moduri: ţiuit, fâşâit, ticăit de ceas; acest simptom este prezent, de obicei, de la debut;

- scăderea auzului - hipoacuzie neurosenzorială progresivă bilaterală, iniţial doar cu afectarea frecvenţelor acute, dar, ulterior, îngustează progresiv tot câmpul auditiv;

- vertij (senzaţie de rotire a obiectelor în jur), însoţit de greaţă;

- tulburări de echilibru şi nesiguranţă în mers;

- greutate în fixarea unei ţinte luminoase, prin afectarea reflexului vestibulo-ocular.

Antibioticele aminoglicozidice (kanamicina, gentamicina, streptomocina, tobramicina, netromycina) pot determina leziuni la nivel cohleo-vestibular, din cauza timpului lor de înjumătăţire lung (timpul în care concentraţia lor sangvină ajunge la jumătate), acestea persistând astfel mai mult timp la nivelul lichidelor din urechea internă. Acest efect este şi mai intens la pacienţii cu funcţie renală afectată (deci excreţie redusă), astfel încât concentraţia toxică a acestor medicamente se cumulează în urechea internă, determinând leziuni ireversibile, atât la nivelul sistemului cohlear, cu afectarea predilectă a auzului (kanamicină, neomocină), cât şi la nivel vestibular (streptomicină, gentamicină), cu alterarea echilibrului.

Gradul de afectare ce are loc la nivelul urechii interne depinde de:

- doza de antibiotic administrată şi timpul său de înjumătăţire;

- funcţia renală;

- starea de funcţionalitate a sistemului vascular şi a celulelor cu rol de resorbţie de la nivelul urechii interne.

Diagnosticul, în cazul acestor afecţiuni, se stabileşte pe baza:

- audiogramei, care relevă o scădere bilaterală de auz, cu precădere pe frecvenţele acute, progresivă (hipoacuzie neurosenzorială);

- testelor vestibulare, care evidenţiază nistagmus spontan şi alte modificări specifice;

- evidenţierea funcţiei renale anormale.

Tratamentul constă în întreruperea imediată a administrării de antibiotice şi montarea perfuziei intravenoase cu Dextran şi, eventual, cortizon. Leziunile progresează timp de 6 luni după întreruperea antibioticului, de aceea prognosticul este rezervat, având în vedere ireversibilitatea leziunilor senzoriale.

Orice pacient căruia i s-a administrat un tratament ototoxic trebuie evaluat prin teste ale funcţiei renale (uree, creatinină) şi din punct de vedere audiometric.