Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Sănătate Simptome şi tratament în anorexia nervoasă a copiilor

Simptome şi tratament în anorexia nervoasă a copiilor

Un articol de: Doina Dumitriu - 07 Apr, 2011

Prin anorexie se înţelege acea stare morbidă caracterizată de pierderea dorinţei sau a poftei de mâncare, care survin ca simptome în cursul unor boli generale sau ca un comportament de durată, în condiţiile unor tulburări psihomotorii sau neuroendocrine. În cadrul anorexiei nervoase se recunosc drept cauze unii factori de ordin psihoafectiv.

Foamea este expresia unor mecanisme reglatoare şi reprezintă acea senzaţie, uneori dureroasă, prin care organismul uman îşi solicită necesarul nutritiv, sub controlul saţietăţii. Atât foamea, cât şi saţietatea fac parte din comportamentul unor automatisme reglatoare ale nutriţiei şi respectiv ale greutăţii corporale.

În mod obişnuit, copilul prezintă o poftă bună de mâncare, de multe ori anunţată de foame, manifestată, la sugar, prin plâns şi stare de agitaţie, justificată de nevoile sale nutriţionale mult crescute, care sunt solicitate de activitatea celulară intensă, impusă de procesele creşterii şi dezvoltării organismului.

Pierderea poftei de mâncare devine îngrijorătoare pentru familie. De cele mai multe ori părinţii au o imagine greşită faţă de nevoile alimentare ale copilului, faţă de cantităţile de alimente necesare lui, deoarece aceste nevoi pot fi diferite de la copil la copil, uneori cu variaţii însemnate la acelaşi individ de la un prânz la altul şi de la o zi la alta sau în diferite perioade. Nu este de neglijat nici comportamentul copilului faţă de alimentaţie. Apetitul copilului prezintă un caracter individual, uşor de comparat atunci când în aceeaşi familie sunt mai mulţi fraţi.

În perioada de nou-născut anorexia poate avea ca substrat organic o suferinţă la naştere, o hemoragie meningo-cerebrală sau alte afecţiuni ale sistemului nervos central, diferite malformaţii congenitale, pe primul plan situându-se anomaliile buco-faringiene, cardiovasculare, boli metabolice.

După perioada de nou-născut anorexiile cronice pot fi determinate de diferite carenţe nutriţionale, în special de fier, vitamina C sau din complexul de vitamine B, dar şi de unele boli cronice digestive, sechele meningo-cerebrale sau alte encefalopatii cronice ale copilului. De asemenea, anorexia cronică poate fi indusă şi prin administrarea de antibiotice pe cale orală, sulfamide, vitamina D în exces.

Greşelile alimentare şi de îngrijire, ca şi carenţa sau excesul de afectivitate pot să se constituie încă din perioada de sugar drept factori importanţi cauzali ai unor stări conflictuale, cu implicaţii nemijlocite în declanşarea unor anorexii mentale sau a unor tulburări psihosomatice.

Suprasolicitările, surmenajul fizic sau intelectual, somnul insuficient, regimul de viaţă dezordonat, excesul de autoritate, stări conflictuale proprii sau din mediul ambiant al copilului, frustări afective, insuccese şcolare pot sta la originea unei astfel de anorexii.

Debutul anorexiei nervoase se anunţă după un episod infecţios intercurent, în cursul diversificării alimentaţiei, când mama reintroduce prânzul de noapte la sân sau imediat după înţărcare.

Pierderea poftei de mâncare, ca şi refuzul alimentaţiei pot antrena o stare de disperare şi anxietate în familie, transmisă cu uşurinţă copilului, mama recurgând la diverse mijloace de aşa-zisă stimulare a interesului pentru a se hrăni. Astfel se dezvoltă sau se accentuează stări conflictuale dintre părinţi şi copil, de obicei de lungă durată, care au la origine atitudinea nedreaptă a familiei faţă de comportamentul alimentar al copilului.

Tratamentul anorexiei nervoase la vârstă mică se realizează prin îndepărtarea tuturor factorilor ce au intervenit în modificarea comportamentului copilului faţă de alimentaţia sa. Se vor stabili noi relaţii şi atitudini din partea celor ce se ocupă de copil, încercând corectarea tuturor greşelilor de îngrijire şi din alimentaţie, precum şi diferenţele de ordin afectiv ce au contribuit la declanşarea acestor stări conflictuale.

Se vor respecta cu stricteţe pauzele între prânzuri, se va pune accent pe unele deprinderi înaintea meselor, cum ar fi, de exemplu, spălarea mâinilor, se va menţine o atmosferă de calm şi înţelegere, de dragoste reţinută şi de autoritate blândă, de unitate de vedere şi atitudine din partea familiei.

În formele de anorexie severă, când stările conflictuale sunt grave, determinate mai ales de componenta nevrotică a mamei, ca o primă măsură se impune separarea copilului de mamă, după cum în condiţiile unor frustări afective este necesară prezenţa permanentă a afecţiunii acesteia.