Simptome şi tratament în candidoza intestinală

Candidoza intestinală este o afecţiune micotică deosebit de importantă, atât prin tulburările digestive pe care le produce, precum şi prin incidenţa din ce în ce mai crescută în ultimii ani a candidozei sistemice, cu punct de plecare intestinal.

Candidoza intestinală face parte din micozele profunde, a căror simptomatologie este nespecifică. Micozele mucoaselor digestive sunt determinate aproape exclusiv de blastomicelele speciei Candida. Există 80 de varietăţi ale speciei Candida. Cele mai patogene varietăţi sunt abicans şi tropicalis, cu largă răspândire în zonele temperate şi tropicale.

Candida albicans saprofită este considerată endogenă. Sursa exogenă este discutată în caz de candida sistemică (contaminare prin cateterism venos sau vezical). Candida albicans este un saprofit al mucoaselor digestive, bronşice şi al mucoasei vaginale. Este ştiut că mucoasa digestivă normală este capabilă să suporte populaţii saprofite mari de candida, în comparaţie cu alte mucoase şi cu pielea.

Există o serie de factori care favorizează infecţia cu candida albicans. Dintre aceştia, o atenţie deosebită trebuie acordată factorilor iatrogeni, ce sunt responsabili de creşterea morbidităţii prin infecţii fungice. Utilizarea largă, abuzivă şi prelungită a antibioticelor antimicrobiene favorizează dezvoltarea fungilor, reprezentând un factor de risc pentru proliferarea intestinală şi invazia sistemică a candidei albicans. S-a constatat că septicemiile cu candida albicans au o incidenţă crescută în ultimii ani, ca urmare a antibioticoterapiei. Scăderea imunităţii celulare, implicată în apărarea antimicotică, s-a constatat şi după utilizarea imunodepresoarelor şi citostaticelor.

Un alt factor favorizant al infecţiilor cu candida albicans îl reprezintă stările patologice, care cresc receptivitatea la infecţia cu candida albicans, cu apariţia de forme sistemice grave de candidoză (stări debilitante, procese maligne, deficit imun congenital, disfuncţii imunologice, malnutriţie, unele endocrinopatrii: hipotiroidismul primar, boala Addison).

Tranzitul intestinal este accelerat, cu scaune numeroase şi în cantitate mică. De obicei, la sugar apare asocierea candidozei bucale cu tulburările digestive.

La copilul mare şi la adult sursa de infecţie pentru candidoza intestinală este endogenă. La nou-născut şi la prematur, candidoza digestivă apare prin contaminarea din surse exogene.

De regulă, la nou-născut, candida face parte din flora normală a tubului digestiv. Atunci când la nou-născut se găsesc levuri în flora buco-faringiană, acestea apar prin contaminare. Contaminarea nou-născutului cu candida albicans se face prin transmiterea candidei de către personalul de îngrijire din maternitate, de către purtătorii de candida albicans sau care transmit fungul din leziuni cutanate candidozice ale acestor nou-născuţi sau din focarele acestora. Este admisă şi contaminarea de pe piele între doi nou-născuţi din maternitate. Contaminarea materno-vaginală este mai rară.

Candidoza intestinală a nou-născutului este, de obicei, asociată cu candidoza bucală (muguet). Muguet-ul este un semn evocator al etiologiei micotice a tulburărilor digestive din candidoza intestinală: vărsături, inapetenţă, diaree, malabsorbţie, ultimele două apărând după primele două luni de viaţă. Un alt simptom al candidozei intestinale este eritemul fesier la nou-născut, care dispare după vindecarea candidozei intestinale.

Particularităţile infectării cu candida albicans la nou-născuţi şi sugari presupun măsuri profilactice în colectivităţi:

- depistarea purtătorilor prin prelevări bucale şi rectale (coprocultură recoltată cu sonda) şi tratament sistematic de sterilizare;

- igienă riguroasă, mai ales a mâinilor personalului (utilizarea soluţiilor antiseptice);

- material de îngrijire personal (biberoane, scutece).

În formele de candidoză digestivă confirmată, tratamentul va fi recomandat numai de către medic, care va decide medicaţia şi durata sa.