Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Simptomele şi diagnosticul adenomului de prostată
Deşi este o afecţiune specifică pacientului vârstnic, adenomul de prostată se poate întâlni şi la persoane mai tinere. Prostata este o formaţiune glandulară cu structură fibromusculară care înconjoară baza vezicii urinare şi face parte din aparatul reproducător masculin. Prostata are tendinţa de a se mări o dată cu vârsta, de aceea este recomandat ca bărbaţii în vârstă de peste 50 ani să-şi facă un consult urologic.
Localizarea prostatei la nivelul uretrei determină, prin creşterea în volum, tulburări de micţiune. Capsula prostatei nu este elastică, iar atunci când prostata creşte în volum comprimă uretra (canalul prin care urina se elimină din vezică). Eliminarea urinei din vezică se realizează prin contracţia musculaturii vezicale, precum şi din cauza presiunii exercitate de musculatura abdominală. Apariţia adenomului de prostată cauzează modificări ale actului micţional (urinar). Ulterior, chiar dacă această musculatură se contractă mai puternic, acest mecanism este depăşit, instalându-se aşa-numita „vezică de luptă“. Alterarea mecanismului de golire al vezicii urinare determină apariţia reziduului vezical. În mod normal, reziduul vezical este de 20-40 cm de apă, iar în cazul adenomului de prostată reziduul micţional poate ajunge până la 100 cm de apă. Semnul decompensării vezicii urinare este reziduul vezical, în consecinţă apare ca prim simptom diminuarea jetului urinar şi se instalează poliachiuria (frecvenţa crescută a urinării). Distensia vezicală reprezintă stadiul în care reziduul a depăşit limita capacităţii fiziologice vezicale, adică 300 ml. În acest stadiu, vezica devine palpabilă în porţiunea inferioară a abdomenului. Ce simptome apar Majoritatea pacienţilor cu adenom de prostată necesită consult medical încă din primul moment al apariţiei simptomelor urinare supărătoare. Jetul urinar modificat apare din cauza îngreunării eliminării urinei prin „obstrucţia uretrei“, cantitatea de urină scade progresiv, deoarece vezica nu mai are capacitatea să împingă urina prin strâmtoarea făcută de creşterea prostatei. Deseori, în tabloul clinic al adenomului de prostată apare o senzaţie de disconfort (usturime, jenă) în timpul actului micţional, numită disurie şi polachiurie diurnă sau nocturnă (urinări dese în timpul zilei şi al nopţii). O dată cu evoluţia bolii, bărbaţii încep să urineze şi noaptea. Persoanele care au nicturie nu se odihnesc corespunzător, iar din cauza întreruperii somnului, în timp, se poate instala oboseala cronică. Cum se stabileşte diagnosticul Pentru a stabili diagnosticul final, medicul va efectua următoarele investigaţii: - tuşeul rectal: întrucât 75% din cancere apar în periferia prostatei, ele pot fi depistate uşor prin tuşeu rectal; - nivelul antigenului specific prostatic (PSA) din sânge: acesta este un marker specific prostatei, însă nu este specific pentru cancerul de prostată, deoarece niveluri crescute se întâlnesc şi în adenomul de prostată, în infecţii sau în alte afecţiuni benigne ale prostatei; - ecografia transrectală (cu sonda rectală) - dacă apar pe ecografie modificări sugestive pentru cancer, se impune biopsia pentru confirmarea diagnosticului; - biopsia de prostată: aceasta este singura metodă care confirmă diagnosticul şi se face ori de câte ori una, două sau cele trei analize de mai sus sunt modificate şi se bănuieşte un cancer de prostată. Puncţia-biopsie constă în extragerea unui fragment din ţesuturile respective. Proba este apoi trimisă la examen anatomopatologic. Dacă se manifestă simptomele descrise mai sus, nu înseamnă neapărat că este cancer. Poate fi vorba şi de alte afecţiuni ale prostatei (adenom, diferite infecţii), însă pentru a afla exact despre ce este vorba, trebuie consultat un medic urolog.