Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Somnul întrerupt frecvent afectează memoria
Potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Stanford din Statele Unite, somnul fragmentat afectează memoria şi capacitatea creierului de a forma "amintiri". Această descoperire ar putea să explice apariţia tulburărilor de memorie asociate cu diverse afecţiuni, precum maladia Alzheimer şi sindromul de apnee în somn (SAS). Cercetătorii de la Universitatea Stanford din Statele Unite au descoperit faptul că un somn fragmentat îngreunează sarcina unor animale de laborator de a recunoaşte obiecte familiare. Potrivit unui expert britanic, creierul evaluează în timpul unui somn profund evenimentele din timpul zilei şi decide ce informaţii să păstreze. "Continuitatea somnului este unul dintre principalii factori întâlniţi în cazul unor afecţiuni patologice care au un anumit impact asupra memoriei, precum maladia Alzheimer şi alte deficite cognitive asociate cu vârsta înaintată", a declarat medicul Luis de Lecea, coordonatorul studiului. Somnul fragmentat afectează şi persoanele dependente de alcool şi pe cele care suferă de sindromul de apnee în somn - o afecţiune în timpul căreia gâtul se îngustează sau se închide în mod repetat în timpul somnului, restricţionând fluxul de oxigen şi determinând trezirea pacientului.