Persoanele care petrec în timpul zilei mai mult de zece ore și jumătate stând pe scaun sau întinse pe canapea au un risc crescut de insuficiență cardiacă, infarct sau accident vascular cerebral chiar dacă în re
Specii medicinale utile în tratamentul nevrozelor
În majoritatea nevrozelor s-au obţinut rezultate bune prin tratamente pe bază de plante medicinale, asociate cu o dietă echilibrată și suplimentări de vitamine (A, B, C, D) și de săruri minerale (Mg, Si, Co, Li). Totodată, şi produsele apicole au calități calmante și pot să intervină în liniștirea sistemului nervos, aducând un somn odihnitor.
În tratarea nevrozelor apărute în urma suprasolicitărilor sistemului nervos, pe lângă anumite specii medicinale, sunt eficiente și alte plante administrate sub formă de infuzii: busuioc, mușețel, sulfină, lavandă, măghiran, obligeană, sunătoare, roiniță, rozmarin, mentă, salvie, soc, trifoiște de baltă, vâsc și scoarță de salcie.
Tinctura în alcool 40º cu herba de talpa-gâștei, flori și frunze de păducel, flori de lavandă, rădăcini de valeriană și conuri de hamei (în părți egale), din care se iau 50 g amestec la 500 ml de alcool; după macerare timp de 7 zile se consumă câte două lingurițe, de două-trei ori pe zi, cu 20 de minute înainte de mese, pe o perioadă de o lună pe trimestru.
Tinctura în alcool 40º cu rădăcini de angelică, rădăcini de ghințură, rizomi de obligeană, herba de talpa-gâștei și fructe de coriandru (în părți egale), care se consumă ca mai sus.
În uz extern sunt mult folosite băile calde cu diferite plante:
- baie generală cu un amestec din flori de tei + rădăcini de valeriană + herba de sulfină (câte 20 g), puse într-o pungă de tifon care se îmbibă cu apă rece, apoi se fierbe cinci minute, iar decoctul se toarnă în cadă și se fac 18-21 de băi, la intervale de două zile, având efecte bune în stări de anxietate, neliniște motorie și palpitații;
- baie generală caldă (32-34ºC), cu infuzie din flori de lavandă și tei (câte 200 g la trei litri de apă);
- baie generală cu extract de lavandă (20 g flori la un litru de apă clocotită), care se toarnă în cada de baie, cu apa caldă la 37ºC, unde se stă timp de 20 de minute; se fac 15-20 de băi, în două-trei serii pe an, având efecte sedative și deodorizante. În locul extractului se poate folosi uleiul de lavandă diluat cu cantități egale de alcool 70º, din care se toarnă 3-4 g în cada de baie;
- baie generală cu scoarță de salcie (200-300 g măcinată, care se fierbe 30 de minute într-un litru de apă); se strecoară și se adaugă în apa din cada încălzită la 37-38ºC. Baia durează 20-30 de minute, într-o cură de 15-20 de zile, care se repetă după trei luni, având acțiune sedativă, antiinflamatoare și antinevralgică;
- baie generală cu amestec de cimbrișor (200 g) + stroh de fân (500 g) + coada șoricelului (200 g) + priboi (200 g), care se fierbe 10 minute în 15-20 de litri de apă și se toarnă în cadă, pentru a face câte două băi pe săptămână;
- băi de mâini și de picioare cu esență de păducel (flori) + măceș (petale și boboci) + mentă (herba) + salvie (frunze);
- băi generale pentru copii cu nervozitate crescută, folosind infuzie cu 60 g flori de tei în trei litri de apă clocotită; se lasă acoperit 15-20 de minute, se strecoară și se toarnă în cada cu 8-10 litri de apă caldă. Baia durează 10-15 minute, la temperatura de 37- 38ºC, și se repetă zilnic sau la intervale de două-trei zile. După baie, copilul va fi îmbrăcat într-o pijama groasă și se bagă în pat pentru a adormi;
- masaje cu tinctură de roiniță, sânziene, valeriană și magheran sau cu ulei eteric de mentă, fenicul, coada șoricelului și roiniță;
- cataplasmă pe ceafă, frunte și coloană vertebrală cu terci de traista-ciobanului, mentă, hrean ras și semințe de muștar;
- perne pentru dormit umplute cu cimbrișor și pedicuță.
Recomandări de apiterapie
Produsele apicole au calități calmante și pot să intervină în liniștirea sistemului nervos, aducând un somn odihnitor. În fiecare dimineață se iau câte 10 g polen, înainte de micul dejun, timp de 30 de zile, iar seara, înainte de culcare, se ia câte o linguriță de miere de albine, timp de cinci zile consecutiv.
Regimul alimentar
Se recomandă, în general, o cură de dezintoxicare, cu crudități și sucuri naturale, care conțin alimente bogate în vitamine (B1 și PP) și oligoelemente. Urmează o perioadă cu consum de alimente dovedite a avea efecte terapeutice: lapte cu fulgi de ovăz sau cu grâu germinat, iaurt, salată, spanac, pătrunjel, usturoi, ceapă tocată cu miere, dovleac, caise, mere, pere, gutui.
Sunt interzise mâncărurile grele, carnea și grăsimile animale, alcoolul, tutunul, cafeaua și cacaoa.
Mesele zilnice vor fi mai dese și reduse în volum, iar seara se va evita o masă copioasă, bogată în alimente prea greu de digerat, luată chiar înainte de culcare. (Prof. univ. dr. Constantin Milică – din volumul „Medicina naturistă. Tainele sănătății, tinereții și frumuseții”)