Stresul, o boală a lumii moderne

În 1950, Hans Selye a definit stresul ca "răspuns nespecific al organismului la orice fel de solicitare". În concepţia acestuia, stresul nu este decât o reacţie biologică şi generală, adică "o stare care se traduce printr-un sindrom specific, corespunzător tuturor modificărilor nespecifice, induse astfel într-un sistem biologic".

Trăim într-un mediu aflat în continuă schimbare şi existenţa noastră poate fi definită ca rezultatul interacţiunii permanente cu acest mediu. Este dificil să înlăturăm complet factorii stresanţi nocivi, dar putem să schimbăm modul în care reacţionăm la situaţiile stresante. Pentru a reduce efectele stresului cu caracter nociv să încercăm să avem în fiecare zi activităţi plăcute sau interesante (să ne întâlnim cu prietenii, să ne plimbăm, să citim cărţi, să ascultăm muzică).

"Stresant" reprezintă tot ceea ce dezechilibrează balanţa fiziologică a organismului, iar răspunsul la stres reprezintă adaptarea organismului pentru a restabili această balanţă (echilibrul mediului intern).

Din punctul de vedere al caracterului favorabil sau nociv, au fost definite două tipuri de stres: eustresul (numit şi stresul cu caracter predominant favorabil) şi distresul (numit şi stresul cu caracter nociv). Eustresul presupune reacţiile la fenomene plăcute (râs, joc, succes, satisfacţie), reacţii care asigură rezistenţa organismului şi menţin echilibrul mediului intern. Unii autori consideră stresul ca fiind "sarea vieţii", datorită efectelor benefice pe care le poate avea asupra organismului. S-a demonstrat experimental că stresul ambiental (căldura, zgomotul) de intensitate moderată poate mări performanţa. Distresul presupune apariţia unor reacţii disproporţionate ca răspuns la factori cu potenţial nociv, reacţii care dezorganizează capacitatea de adaptare a organismului sau ajung la insuficienţa capacităţii de adaptare, ceea ce determină apariţia bolii (un răspuns la stres cu potenţial nociv pentru organism).

În funcţie de durata stresului se pot defini stresul acut şi stresul cronic.

- stresul acut este reacţia în faţa unei ameninţări imediate, cunoscută în mod obişnuit sub denumirea de "răspuns de luptă". Ameninţarea poate fi orice situaţie trăită deja, chiar şi în subconştient sau fals, ca un pericol. Factorii de stres acut includ: zgomotul, aglomeraţia, izolarea, foamea, pericolul, infecţiile, imaginarea unei ameninţări sau amintirea unui eveniment periculos. În toate cazurile, odată ce ameninţarea acută a trecut, răspunsul organismului se dezactivează şi nivelul hormonilor de stres revine la normal, această stare fiind numită "răspunsul de relaxare".

- stresul cronic apare ca urmare a vieţii moderne pe care o ducem. Factorii de stres cronic includ: atmosfera tensionată de la locul de muncă, problemele pe termen lung cu partenerul de viaţă, singurătatea, grijile financiare persistente.

Factorul stresant reprezintă orice agent de mediu (intern sau extern) capabil de a genera manifestări caracteristice stresului: factori somatici (cald, rece, zgomot); factori psihici (frică, anxietate, pericol, suprasolicitare informaţională); factori socio-culturali (dificultăţi în muncă, probleme familiale, izolarea).