Strugurii-ursului, cei mai buni prieteni ai rinichilor

Frunzele de strugurii-ursului au fost folosite cu succes în medicina populară încă din timpuri străvechi. Substanţele chimice pe care planta le conţine o recomandă în fitoterapia bolilor de rinichi, precum şi ca dezinfectant natural.

Cu multe secole în ur­mă, medicii eu­ro­­peni considerau că frunzele şi fruc­te­le acestui arbust sunt neîn­tre­cute în tratamentul bolilor de rinichi. Cărţile de medicină din secolul al XIII-lea, semnate de Wales şi Meddyon, precum şi şcoa­la de medicină din Mont­pel­lier, din secolul al XVI-lea, a­pre­ciind calităţile curative ale a­cestei plante, au elaborat pri­me­le reţete de tratament pentru durerile nefrotice, pentru li­ti­aza renală şi pentru mucoz­i­tă­ţile din urină, folosind frun­ze­­le de strugurii-ursului, cu e­vi­­dente proprietăţi antiseptice  şi diuretice. Ulterior, medici din Viena, Berlin, Berna, Zü­rich, Paris şi Madrid şi-au în­drep­tat atenţia spre această plan­tă, urmărind tratarea rini­chi­lor bolnavi.

Cu denumirea ştiinţifică de Ar­ctostaphylos uva-ursi, acest ar­bust creşte spontan în zonele mon­tane şi în pădurile de pin din depresiunile alpine, inclusiv pe stâncăriile calcaroase. În Ro­­mânia, specia este declarată mo­­nument al naturii, fiind o­cro­ti­tă în rezervaţiile de la Scă­ri­şoa­ra (judeţul Alba) şi de la Ră­chitişul-Mare (judeţul Su­cea­va).

Însăşi denumirea populară a speciei arată că organele plan­tei sunt împărţite frăţeşte în­tre oameni (care folosesc frun­zele cu gust dulceag şi a­s­trin­­gent) şi urşi (care îşi reven­di­­­că gustul plăcut al fructelor ro­şii-strălucitoare).

În conţinutul biochimic al frun­zelor se evidenţiază pre­zen­ţa arbutozidei, un derivat gli­cozidat al hidrochinonei, ca­re, alături de alte glucizide fe­no­lice (arbutina, metilarbu­ti­na), prezintă proprietăţi dezin­fec­­tante şi antiseptice, în com­ba­­terea multor specii de micro­or­ganisme: Staphylococcus au­re­­us, Escherichia coli, Bacillus sub­tilis, Mycobacterium smeg­ma­­tis şi Shigella sonnei. Aceste spe­cii au capacitate enzimatică ri­dicată de scindare a me­ta­bo­li­ţi­lor din hidrochinonă.

Alţi compuşi bioactivi din frun­ze sunt: taninuri galice şi ca­tehinice, flavonoide, rezine şi a­cizi organici, al căror ansamblu asigură proprietăţi antisep­ti­­ce, antibacteriene, dezinfec­tan­t­e urinare, antihemoragice, as­tringente şi diuretice.

Din practica medicală de lun­gă durată s-a dovedit că frun­­zele, recoltate la începutul ve­rii, şi fructele, recoltate spre sfâr­şitul verii, au efecte tera­pe­u­tice evidente în prevenirea şi com­baterea afecţiunilor renale şi genitale (cistite, pielite, pie­lo­nefrite, uretrită, albuminu­rie, colibaciloză renală, hiper­me­­noree, hematurie, inflamaţii şi infecţii urinare, litiază rena­lă, edeme, prostatită şi reduce­rea acidului uric).

Alte acţiuni benefice ale or­ga­­nelor vegetale ale plantei s-au do­vedit atât în tratamente in­ter­­­ne (diaree, dizenterie, en­te­ro­­­colite, diabet zaharat, tuse, he­­moptizie), precum şi în trata­men­­te externe (furunculoză, her­­pes, candidoză, abcese in­fec­­ta­te cu Staphylococcus aureus).

În fitoterapie, în scopul com­­ba­­­terii diferitelor afecţi­uni, frun­­zele de strugurii-ur­su­lui se fo­­losesc sub formă de in­fuzii, de­coc­turi, macerate, pul­beri, tinc­turi în alcool 700 şi ungu­en­t­e.

Există şi preparate industriale din frunzele de strugurii-ur­sului, prezentate sub formă de pulberi (Solvefort, Uroflux) sau prin asocierea extractelor ve­getale cu substanţe de sinte­ză (Cystinol, Herniol şi Ne­phro­norm).

Datorită conţinutului ridicat în taninuri, este indicat ca du­ra­­ta tratamentului să nu de­pă­ş­ească şapte zile consecutiv, pen­tru a evita posibile leziuni he­patice.