Postul este un prilej de curățire trupească și sufletească - auzim frecvent aceste cuvinte, dar pe cât sunt de adevărate, pe atât sunt de puţin înțelese în zilele noastre, pe fondul industrializării, care
STUDIU: Un pahar cu alcool pe zi scade riscul de boli cardiace cu 20%
Persoanele de vârstă mijlocie care consumă zilnic maximum un pahar cu alcool prezintă cu 20% mai puţine riscuri de a dezvolta insuficienţă cardiacă mai târziu în viaţă, potrivit unui studiu realizat în SUA, informează Mediafax.
Cercetătorii americani au efectuat un studiu pe aproape 15.000 de persoane şi au descoperit că un consum de până la şapte pahare cu alcool pe săptămână este asociat cu scăderea cu 20% a riscului de maladii cardiace pentru bărbaţi, în comparaţie cu cei care nu beau deloc. Un pahar cu alcool a fost definit, pentru acest studiu, ca o băutură care conţine 14 grame de alcool, echivalentul a aproximativ 125 de mililitri de vin, 250 de mililitri de bere sau 30 de mililitri de băuturi spirtoase, precum votcă şi whisky.
În cazul femeilor, riscul era cu 16% mai scăzut, potrivit unui raport publicat în European Heart Journal.
Cercetări anterioare au descoperit că un consum mic de alcool protejează sănătatea inimii, dar acesta este primul studiu care a cercetat în profunzime insuficienţa cardiacă. Această boală apare în urma unor probleme la inimă ce slăbesc muşchiul cardiac, care nu mai pompează eficient sângele în corp.