Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Sucul de lămâie, cel mai valoros antiseptic
Sucul de lămâie este unul dintre cele mai valoroase sucuri de fructe, având efecte bactericide, antiseptice, diuretice, tonice, energizante. În afecţiunile interne este indicată o cură de patru-cinci săptămâni.
În fitoterapie este recomandat ca lămâile să fie consumate ca fructe întregi şi feliate, sub formă de sucuri sau limonade, citronade, infuzii sau decocturi, uleiuri esenţiale, coajă şi sâmburi. Fructele sunt alese după consistenţa fermă, culoare, în galben-intens, suculenţă şi aciditate optimă, coajă subţire şi cu textură fină. Pot fi păstrate timp de o săptămână la temperatura camerei, ferite de razele solare directe sau timp de 30 de zile în frigider. Lămâile dau mai mult suc dacă sunt scufundate în apă caldă timp de cinci minute.
Feliile de lămâie se consumă dimineaţa pe stomacul gol, contra hepatitei, luând în prima zi o feliuţă, urmând o creştere până la nouă feliuţe în a noua zi, iar apoi se descreşte până la o felie. Tot intern se ia o lămâie tăiată în felii rotunde, care se macerează timp de 12 ore în 250 ml de ceai de muşeţel, ce se bea pe nemâncate contra obezităţii.
Extern, feliile se aplică pe frunte în caz de migrene, dureri de cap, acnee, coşuri. Feliile ţinute pe piele timp de 10-15 minute zilnic, pe o perioadă de 6-12 săptămâni, au efect favorabil în îndepărtarea petelor de bătrâneţe.
Sucul de lămâie este unul dintre cele mai valoroase sucuri de fructe, având efecte bactericide, antiseptice, diuretice, tonice, energizante. În afecţiunile interne este indicată o cură de patru-cinci săptămâni, urcând progresiv doza de consum de la o jumătate de lămâie până la două lămâi pe zi şi apoi reducerea treptată la jumătate de lămâie. Pentru a nu ataca smalţul dinţilor şi mucoasa stomacului, sucul se va servi cu paiul. La sucul de lămâie se poate apela uşor în caz de răceli, gripă, guturai, sughiţ, tuberculoză pulmonară şi osoasă, congestie hepatică, icter, leşin, calculoză biliară şi renală, hipercolesterolemie, obezitate, celulită, dureri de cap, intoxicaţii alcoolice.
Pentru facilitarea digestiei se bea un suc din două lămâi şi două frunze de mentă, diluate cu apă minerală. Când apare greaţa provocată de răul de transport cu mijloace auto, avioane sau vapoare este indicat sucul unei lămâi, care opreşte excesul de secreţie salivară.
Infuzie sau decoct dintr-o lămâie la 200 ml de apă, care se bea pe stomacul gol, cu efecte în crizele hepatobiliare, dureri de stomac, aerofagie şi combaterea viermilor intestinali.
Uleiul esenţial, obţinut prin distilare, este folosit intern ca tonic al sistemului circulator, având efecte în îmbunătăţirea circulaţiei sângelui, scăderea presiunii la nivelul varicelor şi tratarea capilarelor sparte sub piele. De asemenea, are rol în menţinerea vitalităţii celulelor roşii, cu efecte bune la persoanele anemice, cu gripă şi tuse convulsivă. Având proprietăţi detoxifiante şi decongestive, uleiul curăţă ficatul şi rinichii, reduce celulita şi ajută în combaterea migrenelor şi a durerilor de cap.
Extractul uleios dintr-o lămâie tăiată în cubuleţe, pusă la macerat timp de două-trei săptămâni în 250 ml de ulei de măsline sau de floarea-soarelui, constituie un produs ideal pentru masaje locale, băi sau inhalaţii. Amestecat cu glicerină, uleiul are efecte bune ca masaj, seara, înainte de culcare, pe mâinile crăpate şi iritate.
Siropul de lămâie se prepară dintr-o lămâie cu coajă, care se fierbe la foc mic timp de 10 minute în 100 ml de apă; după răcire se stoarce, se strecoară şi se adaugă două linguri de glicerină şi un pahar de miere de albine. Se lasă la macerat două-trei zile la temperatura camerei şi se consumă câte patru linguriţe pe zi (la copii), trei-cinci linguri pe zi (la adulţi), cu efecte foarte bune în boli infecţioase, respiratorii, tuberculoză, tuse spastică, bronşită cronică.
Citronada şi limonada se prepară prin două metode:
- sucul proaspăt de la trei-patru lămâi se amestecă cu un litru de apă, 200 g zahăr şi coaja rasă a lămâilor respective; se lasă la macerat şase-opt ore şi se consumă diluat cu sifon, având efecte terapeutice în vome şi hemoragii; se clăteşte gura în cazul aftelor şi stomatitelor;
- două lămâi, tăiate în rondele, se pun la macerat într-un litru de apă rece sau caldă şi se îndulceşte după gust; după opt zile se strecoară şi se consumă ca băutură răcoritoare.
Maceratul timp de şapte zile cu 60 g coajă de lămâie în 100 ml de alcool 60° se filtrează şi se obţine o tinctură din care se iau câte 10 picături după mese în scop digestiv, mai ales contra balonărilor.
Sâmburii de lămâie se zdrobesc (10-12 sâmburi) în ceai de mentă şi puţin alcool şi se consumă în fiecare dimineaţă, pe nemâncate, timp de trei săptămâni, având efecte contra febrei şi ca vermifug. Sâmburii pisaţi se amestecă cu miere şi se administrează în fiecare dimineaţă în combaterea oxiurilor, timp de cinci-şase zile consecutiv.
Frunzele de lămâi se prepară în infuzie (10 g la litru), având efecte stomahice, antispasmodice, vermifuge, calmante, sudorifice şi uşor tonice.