Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Tehnici de recuperare medicală cu ajutorul masajului
Prin masaj se compresează părţile moi din jurul scheletului, astfel încât vasele de sânge sunt stoarse ritmic, filetele nervoase sunt biciuite, unele celule din piele şi muşchi eliberează substanţe chimice anestezice, receptorii senzitivi din piele sunt stimulaţi, „trezind“, la nivelul lor, centrii de control din creier ai inimii, plămânilor, tubului digestiv, organelor genitale.
Tehnica de masaj clasic, obişnuit, este simplă. Prin alternarea, la câteva minute, a netezirii cu frământarea, baterea, frecarea, stoarcerea maselor musculare, manevre făcute cu o anumită presiune, viteză de lucru, durată de aplicare, se obţin rezultate de stimulare, biciuire, activare sau, din contra, de calmare, liniştire, încetinire a unor manifestări biologice. Contraindicaţiile masajului sunt puţine: boli de sânge sau fragilitate vasculară, care pot provoca vânătăi, stări febrile sau de epuizare fizică şi psihică, infecţii ale pielii. Masajul poate fi considerat un tratament auxiliar în foarte multe suferinţe şi nu numai. Îl recomandăm la domiciliu, făcut de cineva din familie, sub următoarele forme: - masajul de relaxare foloseşte manevre blânde, în care netezirea, mângâierea mai profundă, timp de 5-10 minute, este alternată cu o uşoară frământare, cu toată palma, pentru 1-2 minute. Se masează zonele afectate, dar şi cele reflexogene ale spatelui, pentru 25-30 de minute. Pentru ca mâna să alunece uşor, se foloseşte ulei de măsline sau floarea soarelui, pudră de talc sau făină albă. Se recomandă în contuzii musculare şi periarticulare, febră musculară, crampe musculare circulatorii şi crampe abdominale, colici renale, dureri de spate după efort. De asemenea, sunt indicate în insomnii, agitaţie psihică cu stări de panică şi depresie, fiind recomandate atât copiilor, cât şi adulţilor; - masajul stimulativ, energic, excitant foloseşte manevre energice de batere, ciupire, stoarcere a maselor musculare, pentru 2-3 minute, alternat cu o uşoară netezire. Durata şedinţei este de 10-15 minute, repetată de 2-3 ori pe zi. Se recomandă în astenii cronice, convalescenţă după boli infecţioase, după repaus prelungit la pat sau după imobilizare cu aparate gipsate. Aparatele de masaj conferă un efect de relaxare pe suprafeţe mai mari Aceste aparate sunt utile pentru persoanele care nu au forţă şi îndemânare în mâini, nu pot ajunge până la picioare sau la spate ca să-şi facă masaj, pentru persoanele care au masă musculară mare şi fermă. Deşi nu au fineţea şi performanţa mâinilor, efectul de relaxare se obţine cu piese de contact netede, cu o suprafaţă cât mai mare, cu o viteză de vibraţie şi pentru o durată mai lungă de aplicare, de 5-6 minute pentru o zonă. Efectul de stimulare, de biciuire a tonusului musculaturii se poate obţine cu piese de contact ce au proeminenţe ca nişte degetare sau ca dinţii de pieptene, care vibrează rar şi pentru o durată mai scurtă de aplicare, de 1-3 minute. Cu sau fără fascicule de lumină colorată, aparatele electrice de vibromasaj sunt comode şi uşor de manevrat de către oricine. Rolele cu bile pentru automasajul picioarelor sunt ca nişte grătare, cât un ştergător de picioare şi au montate, pe barele transversale, bile sau rotiţe zimţate, din lemn. Trecând înainte şi înapoi, cu tălpile goale sau chiar cu ciorapi, aceste grătare fac ca bilele să stimuleze sensibilitatea picioarelor, să „stoarcă“ sângele din circulaţia veno-limfatică a tălpilor. Sunt utile în relaxarea picioarelor obosite, umflate după ore de nemişcare, chiar şi stând pe scaun. Au apreciere din partea persoanelor care stau mult timp pe scaun, la un birou, sau chiar în picioare, dar care nu se pot deplasa. Fricţionând pentru 5-6 minute picioarele pe grătarul cu role, se obţine un confort pentru următoarele 2-3 ore. Eşarfa cu bile este ca un ştergar îngust şi lung, care are prinse transversal biluţe din lemn. Trecută peste spate şi trasă când cu o mână, când cu cealaltă, ca şi cum am şterge spatele de apă, chiar şi prin îmbrăcăminte, se face un masaj energic şi relaxant pentru musculatura posterioară a spatelui şi a picioarelor. Este o tehnică utilă de relaxare a musculaturii persoanelor care stau mult aplecate sau care ridică greutăţi, sau pentru cele cu atrofie musculară la fese şi la musculatura paravertebrală. Husa cu bile pentru scaunele de la maşină sau birou este o îmbrăcăminte cu bile cât alunele, care căptuşeşte spătarul şi şezutul scaunului, permiţând persoanei care stă atentă, de exemplu, la condus maşina, să se mişte din când în când, fricţionând astfel muşchii spatelui şi feselor. Se obţine confort şi relaxare fără a obliga persoana să-şi întrerupă activitatea. Sunt secrete mici, cu efecte mari, dar care cer îndemânare şi perseverenţă. Aceste mici obiecte folosite de două-trei ori şi apoi uitate în dulap nu-şi pun în valoare utilitatea. Aşadar, folosiţi-le!