Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Telefonul mobil şi riscurile pentru sănătatea copiilor

Telefonul mobil şi riscurile pentru sănătatea copiilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Data: 11 Decembrie 2025

A avea propriul telefon mobil a devenit ceva obișnuit pentru copii, însă bucuria de a-și petrece timpul jucându-se pe telefon sau interacționând pe rețelele sociale vine și cu o serie de riscuri pentru sănătatea lor fizică și psihică. Cum accesul la această tehnologie este inevitabil, recomandările medicilor către părinți sunt limitarea timpului petrecut de către cei mici pe telefon și să nu le cumpere telefon cel puțin până la vârsta de 12 ani.

Ca medic-urgentist de copii, doctorul Mihai Craiu spune că se confruntă tot mai des cu patologii care în urmă cu 10-20 de ani nu erau întâlnite la vârste mici, cum sunt excesul de greutate, probleme de somn sau chiar tulburări emoționale, iar cauza este expunerea prea timpurie și prelungită la ecranul telefoanelor.

Mulți copii care ajung la spital cu diferite urgențe, neavând legătură cu endocrinologia sau cu bolile de nutriție, au surplus de greutate, iar procentul acestor cazuri practic s-a dublat față de acum 10 ani, a constatat din propria experiență cunoscutul medic pediatru. 

Referindu-se la tendința multor părinți de a le cumpăra copiilor telefoane sau a le permite accesul la aceste dispozitive de la vârste foarte fragede, doctorul Mihai Craiu trage un semnal de alarmă pe Facebook asupra pericolelor pe care utilizarea necontrolată a acestor dispozitive le poate avea asupra sănătății copiilor. Din păcate, vârsta de la care copiii sunt lăsați să se joace pe telefon este din ce în ce mai mică și asistăm la o realitate îngrijorătoare: copiii din generațiile de azi au crescut spectaculos în greutate, comparativ cu gene­rațiile anterioare de copii, iar mulți au început să aibă probleme cu somnul sau au tulburări emo­ționale și de comportament. 

Rezultatele preliminare ale unui studiu ABCD (Adolescent Brain Cognitive Development) prezentate în revista Academiei Americane de Pediatrie, în care au fost analizate efectele pe termen lung ale utilizării telefonului mobil asupra adolescenților americani, arată că aproape două treimi dintre cei 10.000 incluși în studiu au avut telefon mobil de la vârste mici, în medie de la 11 ani. Dintre aceștia, aproape 40% erau obezi sau supraponderali, iar 62% se confruntă cu probleme. Înaintea vârstei de 12 ani, spune doctorul Mihai Craiu, telefonul mobil este ca o adevărată „otravă” atât pentru creier, cât și pentru corpul copiilor. În anii copilăriei există mai multe „ferestre” de vulnerabilitate, deoarece organismul reacționează diferit la vârsta de 3 ani față de cum reacțio­nează la 6 ani sau la 14 ani. Jocurile la care copilul are acces pe telefon și utilizarea rețelelor sociale creează o anumită dependență, de aici sedentarismul și riscul de creștere în greutate. Pe de altă parte, conținutul la care copilul are acces pe telefon, mai ales seara, acționează ca un energizant asupra creierului, întârziind ora de culcare și astfel apar probleme cu somnul. În plus, atunci când copiii sunt expuși la rețelele sociale la o vârstă la care nu au suficientă capacitate de apărare emoțională în interacțiunea cu persoane necunoscute sau identități virtuale apare riscul unor schimbări de comportament al celor mici, cum ar fi agresivitate, bullying și chiar stări de anxietate.

Experții Academiei Americane de Pediatrie au spus foarte clar că este absolut nerecomandat pentru copiii mai mici de 18 luni să petreacă timp pe telefonul mobil, exceptând cazurile în care dialoghează cu unul dintre părinți aflat la distanță. Între 2 și 5 ani, cei mici nu ar trebui să depășească o oră pe zi pe telefon, dar pentru activități de calitate, de exemplu, cu jocuri de strategie sau călătorii virtuale, iar între 6 și 12 ani părinții ar trebui să fie atenți la interacțiunile celor mici pe rețelele sociale. (I.N.)