Ţelina şi roşiile, cele mai bune leacuri ale toamnei

În lunile de toamnă, printre cele mai căutate şi recomandate legume se numără ţelina şi roşiile (tomatele), cu virtuţi alimentare şi curative de excepţie. Ţelina are efecte echilibrante asupra organismului uman, detoxifiante, reglatoare hormonal şi de reîntinerire generală, pe când roşiile au un conţinut bogat în vitamine, glucide, acizi organici, săruri minerale şi elemente energetice.

Frunzele de ţelină au devenit celebre de multă vreme. Ele se pot prelucra sub formă de suc sau macerat, având însuşiri diuretice, stimulatoare, afrodisiace, depurative, digestive şi antireumatismale.

Sucul din frunze proaspete este mult mai activ decât sucul din rădăcini. După îndepărtarea peţiolurilor, frunzele se taie mărunt, se adaugă un pahar cu apă rece, se mixează 2-3 minute, se lasă în repaus 15 minute, se strecoară şi se bea, dimineaţa pe stomacul gol şi seara, într-o cură de minimum 24 de zile (nu se depăşeşte cantitatea de 150-200 ml suc concentrat pe zi). Are efecte deosebite atât intern (în curăţirea sângelui, reglarea hormonală şi febră), cât şi extern (în acnee juvenilă rebelă, psoriazis, eczeme alergice, vitiligo, sclerodermie, afecţiuni oftalmice). De menţionat că timp de 1-2 ore după consumul sucului nu se ia nici un alt aliment. În plus, pe toată durata curei nu se consumă carne, alimente conservate, aditivi alimentari sintetici (E-uri) şi alcool.

Infuzia din frunze (o linguriţă la 200 ml apă clocotită) se bea înainte de mese în cazul bronşitei cronice, tuse veche, răguşeală şi astm bronşic sau după mese în congestie hepatică, litiază renală şi reumatism.

Şamponul din frunze încălzite puţin se foloseşte la clătirea părului, după ce se amestecă cu un decoct din frunze de mesteacăn şi brusture.

Sucul de ţelină, recomandat persoanelor surmenate

Sucul se obţine din rădăcina rasă sau prin tăiere în felii subţiri sau cuburi, care se pun în mixer 2-5 minute. Se beau zilnic 50-100 ml suc, fracţionat în 3 reprize, într-o cură de 15-20 de zile, având efecte în convalescenţă, astenie, surmenaj, nervozitate, febră, reumatism, gută, tuse, catar bronşic, obezitate, drenor pulmonar şi hepatic şi remineralizant. Extern, se aplică sub formă de comprese pe plăgi, ulcere, cancer de piele, afecţiuni oftalmice şi în gargare contra ulceraţiilor din gură.

Sucul din rădăcini este un excelent depurativ, cu rol în eliminarea toxinelor din corp la persoanele care lucrează într-un mediu poluat, la cei care consumă multă carne, aditivi alimentari sintetici, tutun şi medicamente de sinteză (se iau 10-15 linguri pe zi, în cure de 2-3 săptămâni).

În funcţie de preferinţe, sucul din rădăcini se poate combina cu:

- miere de albine, smântână şi iaurt;

- suc de tomate şi suc de lămâie;

- suc de mere şi suc de sfeclă roşie (sau iaurt);

- suc de castraveţi şi suc de varză.

Decoct din rizomi şi rădăcini rase (30 g fierte într-un litru de apă timp de 10-15 minute) - se bea câte o ceaşcă înainte de mese, având efect stimulator general, nervos şi cu acţiuni în tuse rebelă, răguşeală, stări febrile, afecţiuni cardiace, impotenţă, frigiditate, retenţie urinară, litiază renală, digestie lentă, balonări, obezitate, helmintiază, reumatism şi gută.

Vinul tonic se prepară din rădăcini tăiate mărunt într-un litru de vin alb, cu adaus de 100 g miere de albine; se macerează timp de 2 zile, până se obţine o băutură parfumată, cu aromă discretă de ananas, din care se consumă câte 2-3 păhărele pe zi, cu 30 de minute înainte de mese, având efecte diuretice, afrodisiace şi tonice.

Siropul din rădăcini de ţelină: în amestec cu rădăcini de la alte specii (pătrunjel, sparanghel), luate în proporţii egale (câte 125 g), care se infuzează în 2,5 litri apă clocotită timp de 10 minute; se adaugă 3.750 g sirop de zahăr, după care se fierbe până când siropul este consistent; se consumă câte 3-5 linguri pe zi, având rol diuretic în albuminurie cronică, litiază renală şi febră intermitentă, sau ca gargarism în ulceraţii ale gurii şi ale gâtului.

Seminţele de ţelină stimulează pofta de mâncare

Afecţiunile aparatului digestiv influenţate pozitiv prin tratamente cu ţelină sunt: digestie lentă, icter, ascită, hepatită, arsuri stomacale, ulcer duodenal, balonări digestive, spasme abdominale, gaze stomacale şi intestinale, lipsa poftei de mâncare, intoxicarea sângelui. Tratamentul se face cu seminţe măcinate fin sau cu decoct din rădăcini (o lingură rădăcini rase la 200 ml apă, care se consumă înainte de mese).

Virtuţi curative în multiple boli

Cu virtuţi de hipotensoare, intervine în diferite boli cardiace, în regenerarea hematiilor, în edeme cardiace şi, mai ales, în hipertensiune.

Având proprietăţi antiastmatice, emoliente, expectorante şi febrifuge, produsele din ţelină intervin în drenarea pulmonară, în traheobronşite cronice, astm bronşic, catar pulmonar, combaterea inflamaţiilor secreţiei bronhice, răguşeală, tuse cronică şi transpiraţie excesivă (hidropizie).

Datorită conţinutului bogat în vitamine, minerale şi acizi organici, ţelina este un ideal tonic-stimulator al sistemului nervos, al memoriei şi revitalizant general în perioadele de stres.

Având proprietăţi sedative, tonice şi stimulente, ţelina prezintă efecte deosebite în astenia psihică, în surmenaj, migrene, vertij, stări nevrotice, insomnie şi dureri de cap.

Prin efectele diuretice şi depurative, ţelina favorizează scăderea grăsimilor şi a apei din organism, cu acţiune directă asupra obezităţii şi celulitei. După consumul ţelinei se constată o diminuare a senzaţiei de foame. Se recomandă a fi consumată cu 20 de minute înainte de fiecare masă, când se bea câte ˝ pahar suc din frunze într-o cură de 15-20 de zile. Pentru doamnele care ţin mult la siluetă este indicat să mestece, între mese, peţiolul de la frunzele de ţelină.

Numită „mătura reumatismelor“, ţelina are efecte evidente în reumatismul infecţios, artroze, lumbago şi gută, având rol în eliminarea substanţelor toxice, precum şi efecte antiinflamatoare, depurative şi uşor calmante în durerile articulare, mai ales la persoanele în vârstă.

Se recomandă o cură de 3-4 săptămâni cu suc din rădăcini (2 pahare pe zi), consumat pe stomacul gol, în combinaţie cu suc de morcov. Este eficientă şi salata din frunze tăiate mărunt, cu rol depurativ şi curativ.

Pe articulaţiile dureroase (coxartroze, gonartroze) se pun cataplasme cu frunze de ţelină opărite cu apă clocotită şi ţinute timp de 2 ore, învelite cu celofan şi cu ţesături din lână, având efecte benefice atât în poliartroze, cât şi în cancere de piele şi pe zone depigmentate de vitiligo.

Sucul vindecă bolile pielii

Prin proprietăţile antiseptice, cicatrizante şi antipruriginoase, preparatele din ţelină sunt remedii excelente în profilaxia bolilor de piele, cu mare eficienţă în vindecarea de ulceraţii, plăgi tegumentare, degerături, contuzii, vânătăi, sclerodermie, dermatoze alergice, psoriazis şi acnee juvenilă. Pentru aceste afecţiuni sunt recomandate cure de 2-3 săptămâni cu salate bogate în frunze de ţelină sau cu suc din rădăcini (câte ˝ pahar de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara la culcare). Pentru regenerarea ţesuturilor epidermice după răniri şi ulceraţii, la sucul de ţelină se adaugă şi suc de morcov.

La bolnavii de vitiligo, cu o leucodermatită de lungă durată, este indicat sucul de ţelină (2-3 linguri pe zi, luate dimineaţa pe stomacul gol şi înainte de mese, efectul favorabil fiind datorat conţinutului ridicat în bergapten.

Întrucât există în rădăcini un raport ideal între conţinutul de fier şi cel de magneziu, sucul din rădăcină de ţelină ajută la profilaxia cancerului de piele.

Ţelina, cel mai bun digestiv

Frunzele sunt mult apreciate la aromatizarea unor salate, supe, ciorbe, sosuri, maioneze şi în multe feluri de mâncăruri scăzute cu carne, peşte şi ouă, fripturi rotisate. Se asortează cu morcov, pătrunjel verde, cartofi, fasole. Savoarea proaspătă, aromatizantă şi suculentă, cu miros intens şi agreabil, are un rol esenţial în stimularea apetitului şi în favorizarea digestiei.

Frunzele se consumă în stare proaspătă sau uscată pentru iarnă. Pentru salate se toacă mărunt şi se amestecă cu puţină lămâie şi ulei de floarea-soarelui.

Rădăcina este indispensabilă în arta culinară, fiind în perfectă armonie cu prazul, pătrunjelul, ceapa şi morcovul. Se poate consuma în stare crudă, dată pe răzătoare şi introdusă într-un amestec de salate, luate înainte de mese. Salata se prepară într-un castron în care se rade o rădăcină de ţelină, alături de morcov, măr, sfeclă roşie şi pătrunjel (rădăcină); se adaugă puţină salată verde, ceapă, felii de tomate, untdelemn, sare şi suc de lămâie care se amestecă şi se consumă la mesele principale.

O altă salată se prepară din două ţeline mari, care se fierb în apă cu sare; se taie în felii subţiri şi rotunde, se adaugă ulei, sare, suc de lămâie şi se aşază pe un platou, asortat cu frunze de pătrunjel, salată verde sau varză roşie. Tot din ţelină se prepară o supă dintr-o rădăcină tăiată în bucăţi mici, se adaugă 0,5 kg cartofi şi 100 g orez; se fierb împreună în 2 litri de apă cu sare şi se drege cu smântână sau cu bulion.

În arta culinară sunt mult apreciate câteva feluri de mâncare preparate cu rădăcină de ţelină: salate (eventual cu adaos de morcov, dovlecei, hrean, lămâie, tomate, mere, ananas, arpagic sau maioneză), supă-cremă, tocane de ţelină (cu carne, parmezan, măsline sau ciuperci), budincă, gustare cu ciuperci, musaca, piure, sufleu.

Seminţele au o aromă foarte puternică dacă se macină fin. Se amestecă cu sare şi se adaugă la mâncărurile cu legume, în pudra de curry african sau în condimentul bengalez, consumat cu mare plăcere în India.

Seminţele de ţelină (3 grame), ţinute sub limbă timp de 7 minute şi înghiţite apoi cu puţină miere au efecte de stimulare a digestiei.

Tot din seminţe măcinate se poate extrage o esenţă concentrată, utilizată în industria lichiorurilor.

Efectele nutritive şi curative ale roşiilor

Importanţa alimentară şi terapeutică a roşiilor este datorată conţinutului bogat în vitamine, glucide, acizi organici, săruri minerale şi elemente energetice. Acest conţinut variază în funcţie de soi, zona de cultură, condiţiile climatice variabile de la an la an şi de tehnologia de cultivare.

Pe lângă conţinutul în apă (94%), tomatele au zaharuri solubile (glucoză, fructoză, zaharoză), acizi organici (malic, pectic, citric), substanţe pectice, vitamine (C, A, B-uri, E, K, PP) şi multe săruri minerale (mai mult potasiu, apoi fier, fosfor, magneziu, calciu, aluminiu, iod). Valoarea energetică este relativ redusă (20 kcal la 100 g fructe proaspete).

Culoarea fructelor este dată de combinaţia dintre pigmenţii carotenoizi (licopenul roşu şi carotenul portocaliu). În verile însorite şi calde se sintetizează mai mult licopen, iar fructele capătă o culoare roşie mai intensă.

Prospeţimea şi gustul plăcut este conferit de acizii liberi în echilibru cu aromatizanţii naturali şi cu zaharurile solubile. Fermitatea şi consistenţa fructelor, apte pentru transport şi păstrare, sunt asigurate de conţinutul în proteine, aminoacizi, substanţe pectice, celuloză şi hemiceluloză.

Intensificarea tendinţei de industrializare a producţiei de tomate pentru conservare a determinat creşterea continuă a consumului raportat la locuitor, mai ales după introducerea unor soiuri noi (timpurii, semitimpurii şi târzii). Aceste soiuri au coacere concentrată şi permit recoltarea mecanizată într-o singură trecere. Se apreciază că 60% din producţia totală de tomate pe plan mondial este prelucrată atât industrial, cât şi casnic. În plus, se consideră că, deşi recolta de fructe este destul de perisabilă, există soluţii tehnice pentru păstrare pe durate mai lungi şi pentru transport pe distanţe mari.

Conţinut ridicat în antioxidanţi

Valoarea alimentară şi terapeutică a tomatelor este, în primul rând, de natură mineralizantă, vitaminizantă şi catalitică, şi mai puţin de natură trofică şi energetică.

Recoltate la maturitatea fiziologică, roşiile se consumă imediat în stare proaspătă, sub formă de salată simplă sau în amestec cu alte legume (ardei, castraveţi, ceapă, usturoi, mărar, pătrunjel).

În bucătării intră în componenţa diferitelor preparate alimentare, ca ciorbe, sosuri, tocane, ghiveci, roşii umplute, iar pentru conservare, se prelucrează sub formă de sucuri, paste, bulion, conserve, ketchup, sosuri picante şi făină de tomate. Este adevărat că prin fierbere şi conservare se degradează o mare parte din vitamine, dar se păstrează sărurile minerale şi, mai ales, licopenul, care este uşor absorbit de organismul uman.

Sucul de roşii este mult folosit în alimentaţie datorită efectului său alcalinizant, dat de conţinutul ridicat în săruri minerale, îndeosebi cu potasiu şi magneziu. Sucul se poate consuma în stare simplă (2-3 pahare pe zi), eventual amestecat cu suc de ţelină, realizând o băutură energizantă, reconfortantă şi de detoxificare, pentru toate persoanele, indiferent de vârstă.

Proprietăţile tămăduitoare asupra multor afecţiuni sunt explicate prin bogăţia unor componente chimice din fructe. În primul rând, trebuie menţionat conţinutul ridicat în antioxidanţi, cum sunt pigmenţii carotenoizi (licopen sau beta-caroten) şi anumite vitamine (C, E, A). Pasta de tomate roşii este cea mai bogată sursă de licopen, iar cea de tomate galbene este bogată în caroten. Acestea anihilează radicalii liberi şi previn formarea de metaboliţi cancerigeni. Astfel, sucul şi pasta de roşii blochează oxidările din organism, care predispun corpul la îmbolnăvire prematură. Prin aceste efecte, pigmenţii carotenoizi reduc riscul apariţiei cancerului de prostată şi de colon, precum şi a altor forme de cancer (esofagian, pulmonar şi de limbă). Efectul anticancerigen creşte prin consumul zilnic al unei combinaţii de salată cu tomate şi usturoi.

Pasta de tomate, bună în bolile vasculare

De asemenea, sucul şi pasta de tomate protejează articulaţiile, celulele nervoase şi căile circulatorii ale sângelui, cu efecte directe asupra presiunii sanguine ridicate şi în cazul unor boli vasculare (ateroscleroză coronariană, tromboză, hipervâscozitatea sângelui).

Prin alcalinizarea sângelui, tomatele sunt indicate în tratamentul bolilor reumatismale, în poliartroze şi gută. Atât roşiile proaspete, cât şi formele prelucrate sunt eficiente în prevenirea şi combaterea unor afecţiuni digestive (litiază biliară, intoxicaţii, constipaţii, enterite, inflamaţii ale tractului digestiv). În cazul lipsei poftei de mâncare, stimulează sucurile gastrice şi secreţia pancreatică, cu efecte paralele în anemii, avitaminoze şi demineralizări.

Având un potenţial energetic scăzut (17-20 kcal la 100 g fructe proaspete), tomatele sunt indicate în curele de slăbire, pe lângă suprimarea senzaţiei de sete.

Tomatele proaspete, remediu împotriva acneei

Pentru afecţiunile externe are efecte în acnee, înţepături de insecte şi în prevenirea cancerului de piele. Contra acneei se tamponează faţa cu felii proaspete de tomate sau cu o loţiune specială formată din: 100 g suc de roşii, 40 ml alcool 900, 1 ml glicerină). După înţepături de insecte se face o frecţie intensă pe zonele afectate cu frunze strivite de tomate. De altfel, frunzele de tomate, agăţate în şirag prin camere, pot îndepărta viespile şi ţânţarii.

După expunerea îndelungată la soarele arzător din sezonul de vară, tomatele sunt recomandate atât pentru rehidratarea organismului, cât şi pentru prevenirea cancerului de piele.