Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Sănătate Termometrul: patru secole de evoluţie

Termometrul: patru secole de evoluţie

Un articol de: Ostin Mungiu - 31 Ian, 2011

Luna ianuarie ne-a adus şi primele raportări de cazuri de gripă. Indiferent de tipul de virus (clasic, "aviar" sau "porcin"), boala se manifestă şi prin prezenţa febrei. De altfel, şi multe alte afecţiuni debutează prin acest simptom, care trebuie urmărit, deoarece ne dă indicaţii preţioase despre eficacitatea tratamentului. Măsurarea temperaturii corpului se face cu un instrument devenit banal - termometrul. Puţini ştiu însă istoria acestui instrument şi modul în care a evoluat şi continuă să evolueze. Să ne reamintim câteva jaloane din această evoluţie.

Medicul italian Santorio Santorio (prieten cu Galileo Galilei) este primul care a utilizat un aparat pentru a măsura temperatura pacienţilor săi. Aparatul era un tub de sticlă umplut cu aer, în care era plasată o picătură de apă care se deplasa sub efectul variaţiilor de temperatură. Utilizat prima oară în 1612, aparatul era plasat cu un capăt în gura pacientului, temperatura fiind măsurată datorită variaţiilor aerului expirat.

Un termometru mult mai asemănător cu cel utilizat astăzi a fost inventat în 1654, de către marele duce al Toscanei, Ferdinard al II-lea de Medicis. Instrumentul era alcătuit dintr-o tijă de sticlă care avea la extremitatea inferioară un rezervor ce conţinea alcool etilic. Pe tijă existau 50 de gradaţii. Când alcoolul intra în contact cu o zonă mai caldă, se dilata şi se ridica de-a lungul scalei. Aproape un secol mai târziu, alcoolul a fost înlocuit cu mercur, realizarea aparţinând medicului german Fahrenheit. Avantajul mercurului faţă de alcool era creşterea preciziei, deoarece mercurul nu aderă la pereţii de sticlă. Autorul citat este şi inventatorul scalei de temperatură care-i poartă numele şi care consideră 32 grade Fahrenheit (F) temperatura de topire a gheţii şi 212 grade F punctul de fierbere a apei la presiunea atmosferică normală. În 1742 medicul suedez Anders Celsius a realizat o scală pentru un termometru cu mercur. Spre deosebire de ce ştim noi astăzi despre scala Celsius el a marcat cu 100 grade C punctul de dezgheţ şi cu 0 grade C punctul de fierbere! Este meritul naturalistului suedez Carl von Linné că a propus, în 1745, Academiei Suedeze inversarea acestei scale, astfel că 0 grade C a devenit punctul de îngheţ şi 100 grade C punctul de fierbere a apei. Timp de mai bine de două sute de ani termometrul cu mercur a fost utilizat în toată lumea pentru măsurarea febrei.

La începutul anilor '70 ai secolului trecut, americanii au inventat primele termometre electronice, care aveau avantajul de a afişa temperatura în aproximativ un minut, în timp ce pentru termometrul cu mercur este nevoie de 6-9 minute. După aceste descoperiri, în deceniile următoare, mai multe ţări au renunţat la termometrul cu mercur din cauza riscului pentru sănătate şi pentru mediu.

Anul 1991 marchează apariţia termometrului auricular în infraroşu, care măsoară cu precizie temperatura de la nivelul timpanului. După plasarea aparatului în ureche şi declanşarea unui buton, rezultatul este afişat în trei secunde.

Tot cu ajutorul radiaţiilor infraroşii, este măsurată temperatura şi cu ajutorul unui aparat care poate fi ţinut la o distanţă de 5-10 cm de artera frontală a pacientului.Aceste din urmă termometre au, deocamdată, dezavantajul preţurilor (aproximativ 50 de euro pentru termometrul în infraroşu faţă de 10 euro termometrul electronic clasic).

Există actualmente o cursă contracronometru între diverşi fabricanţi, pentru realizarea unui termometru fără contact, capabil să măsoare de la distanţă (la câţiva centimetrii de pacient) nu numai temperatura corpului, ci şi tensiunea arterială şi pulsul. Nu ne rămâne decât să aşteptăm.