Tot ce trebuie să ştim despre boala Lyme

Insecte mici, aparent inofensive, căpuşele ajung accidental să se "ataşeze" de pielea umană, însă muşcătura poate fi deosebit de periculoasă prin microorganismele cu care căpuşele pot fi contaminate şi pe care le pot transmite omului.

De cele mai multe ori, acestea nici nu sunt observate, din cauza dimensiunilor mici şi a absenţei simptomelor imediate. Muşcătura nu este dureroasă, deoarece saliva căpuşei conţine unele substanţe cu efect anestezic şi anticoagulant. O infecţe sistemică, cu evoluţie cronică şi gravă, poate fi produsă prin transmiterea de către căpuşa infectată a unei spirochete, numita Borellia burgdorferi, care provoacă boala Lyme. Această afecţiune evoluează în trei stadii. Iniţial, manifestările bolii sunt cantonate la nivel cutanat. La locul muşcăturii se observă o zonă roşietică, ce se extinde prin periferie, ca un inel, păstrând în centru o zonă mai intens colorată, uneori chiar necrotică (violacee-negricioasă). De obicei, nu se asociază alte simptome deosebite, însă, uneori, se poate remarca apariţia febrei, oboselii, a durerii de cap şi lipsa poftei de mâncare.

După câteva zile, manifestările cutanate pot să dispară fără nici un tratament, fiind însă vorba de o vindecare aparentă, pentru că boala poate evolua către stadiul următor, dominat de manifestări cardiace (modificări electrocardiografice, pericardită) şi manifestări neurologice (meningite, encefalite, paralizii de nervi cranieni).

În lipsa tratamentului, infecţia ia un caracter sistemic, prin difuzarea prin sânge a spirochetelor în organism, articulaţii, sistemul nervos central, declanşând un răspuns imunologic şi simptome tardive, specifice stadiului al treilea al bolii.

Uneori, odată cu Borellia, căpuşa mai poate fi contaminată şi cu alte microorganisme, ceea ce creşte severitatea bolii şi exagerează simptomele.

Persistenţa bolii se mai poate explica şi prin abilitatea Borelliei de a forma variante denumite "chisturi" sau "corpi rotunzi", ceea ce îi creşte rezistenţa la antibiotic. Acestui fenomen i se mai adaugă şi capacitatea de a sintetiza un "biofilm", o matrice protectoare, ce îi asigură rezistenţa într-un mediu ostil din cursul unui tratament antibiotic.

Tratamentul se bazează în primul rând pe penicilină, cu doze moderate sau mari, bineînţeles după precizarea diagnosticului. Acesta va fi stabilit în urma evaluării aspectelor clinice ale bolii, istoricul muşcăturii de căpuşă şi teste serologice de identificare a răspunsului organismului la infecţia cu Borellia burgdorferi. Consultaţia de specialitate este obligatorie şi, pentru că afecţiunea îmbracă multe aspecte, intră în spectrul de diagnostic al mai multor specialităţi (medic dermatolog, infecţionist, neurolog, cardiolog, reumatolog).

Pentru a limita infecţia, este recomandat să se respecte următoarele reguli simple:

- căpuşa trebuie îndepărtată rapid, atunci când este observată. Îndepărtarea necesită puţină îndemânare, pentru că se elimină printr-o tracţiune uşoară, dar susţinută, cu o pensă; căpuşa se prinde chiar lângă cap, pentru că ea trebuie extrasă în întregime;

- nu se aplică local iritanţi, substanţe diverse, care să "distrugă" căpuşa, pentru că acestea pot declanşa contaminarea cutanată sau îndepărtarea ei incompletă;

- locul muşcăturii se supraveghează şi, dacă există posibilitatea, căpuşa va trebui trimisă la laborator, pentru a verifica dacă este contaminată.

Muşcăturile de căpuşă pot fi prevenite prin purtarea de îmbrăcăminte protectivă, de culoare deschisă (astfel insectele pot fi observate mai uşor). La nivelul pielii pot fi aplicate spray-uri protective (repellent), iar hainele pot fi dezinfectate prin utilizarea unui spray cu permetrină.

Consultul medical este foarte important, pentru că medicul decide dacă este necesar un tratament preventiv, tot el alege un antibiotic şi o doză adaptată fiecărui caz şi consiliază pacientul,pentru a limita posibilitatea infecţei cu Borellia.