Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Tratament nou pentru pacienții cu Alzheimer
Până în urmă cu doar câteva luni, părea imposibilă existenţa unor tratamente eficiente împotriva bolii Alzheimer. Acum, pare că se deschide calea către obţinerea unui astfel de tratament. Spitalul Brigham and Women’s din Boston, Statele Unite, a demarat prima testare pe oameni a unui vaccin administrat nazal, conceput pentru a preveni sau pentru a încetini evoluția acestei maladii, relatează publicația internațională Insider.
În ultimele două decenii, testările unor medicamente care să oprească evoluția bolii Alzheimer au eșuat, iar mai multe companii farmaceutice au renunțat complet la dezvoltarea unor tratamente. Singurele speranțe erau medicamentele care reduc simptomele acestei afecţiuni pentru o perioadă limitată de timp.
Experții americani de la Spitalul Brigham and Women’s au început testarea pe oameni a unui vaccin împotriva Alzheimer administrat nazal, care a fost dezvoltat în urma a numeroase cercetări efectuate timp de mai multe decenii și care converg către concluzia că stimularea sistemului imunitar poate contribui la eliminarea plăcilor de proteine beta-amiloide formate în creier, caracteristice bolii.
Vaccinul anti-Alzheimer cu administrare nazală, ajuns acum în faza de testare pe oameni, constă în pulverizarea unui medicament cu acțiune imunoterapeutică, Protollin, obținut din proteine extrase din bacterii. El activează globulele albe din ganglionii limfatici aflați în zona gâtului și le trimite către creier pentru a „dizolva” plăcile de proteine beta-amiloide. Acest concept nu este unul nou, dar este promițător.
Ideea de a activa celulele imune cu scopul de a trata boala Alzheimer câștigă din ce în ce mai mult teren, spune dr. Jeffrey Cummings, profesor de neuroștiințe la Universitatea Nevada, Las Vegas. El consideră chiar că administrarea Protollin cu spray nazal ar fi mai eficientă pentru activarea celulelor imune decât administrarea prin perfuzii sau inhalații. Deocamdată, testarea acestui spray nazal anti-Alzheimer, demarată în cadrul Spitalului Brigham and Women’s din Boston, are loc pe un eșantion foarte restrâns, de numai 16 persoane, cu vârste cuprinse între 60 și 85 de ani, care au simptome specifice de Alzheimer în stadiu incipient și nu au alte probleme majore de sănătate. Acestea vor primi câte două doze din acest vaccin nazal, la interval de o săptămână. Înainte ca vaccinul intranazal să poată fi testat în studii mai ample, cercetătorii trebuie să demonstreze siguranța lui și să stabilească nivelul de dozare.
Începerea fazei de testare a unui vaccin cu administrare nazală vine într-un an ce poate fi considerat prolific în privința dezvoltării unor tratamente împotriva Alzheimer, amintește publicația Insider. În luna iunie, agenția americană pentru siguranța alimentelor și medicamentelor (FDA, Food and Drug Administration) a aprobat primul tratament nou dezvoltat în ultimii 20 de ani împotriva Alzheimer, sub forma unei perfuzii cu anticorpi monoclonali. În jurul acestei decizii au apărut ulterior mai multe controverse legate de faptul că, în 2019, producătorul a întrerupt la un moment dat testările considerând că tratamentul nu și-ar fi demonstrat suficient de clar eficiența. Totuși, notează publicația Insider, după aproape jumătate de an de la întreruperea testărilor cu anticorpi monoclonali, o parte mică dintre participanți au început să înregistreze progrese.
Indiferent însă de controversele apărute, spune profesorul Jeffrey Cummings, progresele din ultimul timp în direcția unor potențiale tratamente sunt încurajatoare pentru pacienții cu Alzheimer, mai ales că noile tehnologii imagistice și de laborator dezvoltate în ultimii cinci ani fac posibilă confirmarea diagnosticului de Alzheimer şi, totodată, pot indica în ce măsură un tratament este eficient sau nu. (I. M.)