Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Tratament promiţător pentru bolnavii de cancer
Potrivit medicilor de la University College din Londra, citaţi de Efe, un tratament de ultimă oră pentru tratarea cancerului mamar, care permite reducerea procedurii de radioterapie la o singură sesiune de jumătate de oră, dă rezultate bune în cadrul studiilor efectuate pe pacienţi. Aparatul, folosit după extragerea tumorii în cazurile în care cancerul nu este în fază avansată, omoară celulele cancerigene, care ar putea rămâne încărcate cu o emisie concentrată de radiaţii. În prezent, femeile cu cancer mamar se supun unui număr de cinci sesiuni de radioterapie, care se desfăşoară pe parcursul a şase săptămâni după intervenţia chirurgicală. Se încearcă, în acest mod, păstrarea celei mai mari părţi a sânului, în locul unei mastectomii, susţin specialiştii citaţi. După publicarea rezultatelor testelor efectuate, la sfârşitul acestui an, va putea fi realizată o singură sesiune de radiaţii. Procedura constă în introducerea unui dispozitiv sferic în zona unde a fost tumoarea, prin intermediul inciziei create de operaţia în sine, în timpul în care pacienta se află încă sub efectul anesteziei, aparatul transmiţând o doză constantă de raze X în jurul leziunii tumorale.