Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Tratamente naturiste pe bază de trifoi roșu

Tratamente naturiste pe bază de trifoi roșu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Un articol de: Constantin Milică - 22 August 2016

Tratamentele cu preparate din flori de trifoi roşu se aplică în majoritatea bolilor pulmonare, în tuse convulsivă şi spastică, astm bronşic, bronşite, congestie pulmonară şi tuberculoză. De asemenea, ajută în combaterea cancerului, indiferent de localizare.

Efecte bune ale trifoiului roșu se constată și în tratamente pentru reumatism, artroze, spondiloză anchilozantă, gută şi boli renale sau afecțiuni genitale, datorită efectului în combaterea intoxicaţiilor cronice ale organismului, contribuind la purificarea sângelui. Planta are rol în descongestionarea gâtului inflamat şi în calmarea ulceraţiilor bucale.

Prin acţiunea diuretică şi antiinflamatoare participă la eliminarea toxinelor din corp, la stimularea activităţii ficatului, a vezicii biliare, la stimularea poftei de mâncare şi în combaterea constipaţiei şi a crampelor stomacale.

Pentru consum intern: Preparatele eficiente din flori de trifoi roşu sunt: 1. infuzie din două linguriţe flori uscate la 200 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 10 minute şi se beau câte două‑trei căni pe zi; 2. pulbere din flori uscate şi măcinate din care se ia câte o linguriţă, ţinută sublingual, de patru ori pe zi; 3. macerat la rece din 5 linguriţe flori uscate la un litru de apă, timp de opt ore; 4. tinctură din o parte flori uscate la 10 părţi alcool 45% din care se iau do­uă‑trei linguriţe pe zi contra digestiei leneşe, tusei şi gutei; 5. vin dintr‑o linguriţă petale proaspete sau jumătate de linguriţă petale uscate care se opăresc în doi litri apă clocotită; se lasă la infuzat, se adaugă 1,5 kg zahăr, fructe tăiate în felii (trei lămâi, două portocale) şi 30 g drojdie înmuiată şi unsă pe o felie de pâine. Se acoperă cu capac şi se lasă la macerat cinci zile, cu amestecare de două ori pe zi. Se strecoară, se mai lasă la macerat încă 15 zile şi se trece în sticle astupate cu dop de plută. După încă o lună, băutura se învecheşte şi se poate consuma. Atenție! Se evită a se administra intern la femeile gravide şi nu se administrează simultan cu anticoagulante.

Pentru consum extern: Se prepară infuzie din trei linguriţe flori la 250 ml apă clocotită; se toarnă în apa de baie sau se pun comprese pe afecţiunile cutanate şi în caz de gută. Fiind bogat în proteine, trifoiul roşu este cultivat pe suprafeţe mari şi folosit ca furaj pentru animale, sporind cantitatea de lapte la vaci.

Sulfina fluidizează sângele

Sulfina este o specie erbacee, anuală sau bienală, răspândită în Europa, Asia şi Africa, prin locuri uscate, aride, pietroase, de la câmpie până la altitudinea de 1.500 metri. Se întâlneşte în flora spontană prin păşuni şi fâneţe, locuri pârloage, semănături, livezi, poieni, tufărişuri, marginea drumurilor şi a căilor ferate. Înflorirea începe în luna iunie şi se continuă până în septembrie. Organele utilizate în terapeutică sunt florile şi vârfurile de tulpini înflorite, lungi de circa 30 cm. Se alege un timp frumos după ce s‑a ridicat roua. Florile se transportă în coşuri căptuşite cu hârtie şi se usucă la umbră în încăperi bine aerisite, pe rame cu straturi subţiri.

În uz intern are efecte antiseptice, expectorante, diuretice, antispastice, antitusive, calmante, antinevralgice, somnifere, colagoge, stimulatoare ale funcţiei hepatice. Asupra aparatului cardiovascular are acţiuni hipotensive, fluidizante ale sângelui, anticoagulante şi vasodilatatoare periferic.

Eficiență în tratamentul bolilor de piele

Este dificil de a sistematiza multitudinea de afecţiuni maladive în care sulfina exercită efecte tămăduitoare: în boli ale aparatului respirator (laringită, traheită, tuse, guturai, gripă, bronşită cronică, catar bronşic, astm bronşic, tuberculoză prin combaterea bacilului Koch); în afecţiuni renale şi genitale (pielonefrite, litiază renală, retenţie urinară); în afecţiuni cardiovasculare (ateroscleroză, hipertensiune arterială, dilatarea vaselor periferice, creşterea permeabilităţii vaselor, evitarea arteritei, flebitei şi trombozei, riscuri de embolii, varice); în afecţiunile aparatului digestiv (tulburări gastrointestinale, gastrite, colici abdominale, enterite, dizenterie, hepatită cronică, ciroză hepatică, regenerarea celulelor hepatice afectate de hepatite, calculoză biliară); în sistemul nervos asigură reglarea funcţionării nervilor şi creierului (insomnii, nervozitate, melancolie); combate durerile reumatismale, artrozele şi guta.

Preparatele din trifoi roșu, recomandate și în bolile oftalmologice

Pentru tratarea afecţiunilor interne se pregătesc următoarele preparate:

1. infuzie din două linguriţe flori uscate şi mărunţite la 200 ml apă clocotită; se lasă să infuzeze 15‑20 minute, în vas acoperit, se strecoară, se îndulceşte cu miere de albine şi se beau între una și trei căni pe zi;

2. tinctură din o parte flori uscate şi trei părţi alcool 700; se lasă la macerat opt zile, se strecoară şi se iau câte 30‑40 picături, diluate în puţină apă sau ceai, de trei ori pe zi, de preferat cu 15 minute înainte de mese;

3. pulbere din flori uscate şi măcinate (se administrează o linguriţă pe stomacul gol, seara la orele 19.00 şi 22.00, în caz de insomnie uşoară, precum şi de către femeile ajunse la menopauză cu bufeuri, palpitaţii şi stări de nervozitate).

Eficienţă clară se dovedeşte în: boli de ochi (conjunctivită, blefarită, umflarea pleoapelor, în descongestionarea mucoaselor oculare); afecţiuni bucale ­(abcese dentare, afte, gingivite, faringite); boli de piele (răni ­purulente, furuncule, erizipel, umflături).

Preparatele indicate pentru uz extern sunt: infuzie simplă din o linguriţă flori uscate în 200 ml apă clocotită, pentru spălarea ochilor în afecţiuni oftalmice şi pentru gargarisme în afecţiuni bucale;

1. infuzie concentrată din ­două‑trei linguriţe flori uscate la 200 ml apă în clocot, folosită în comprese pentru alinarea durerilor reumatice şi gutoase, ­retragerea umflăturilor şi contuziilor, spălarea rănilor purulente, a ulceraţiilor, hemoroizilor, varice şi tromboflebite;

2. tinctură folosită pentru comprese şi spălături pe răni;

3. băi cu sulfină din 100 g herba uscată în doi litri apă clocotită; se infuzează 15‑20 de minute în vas acoperit, se toarnă în cada de baie cu apă la 370C unde se stă 15‑20 de minute pentru tratarea bolilor de piele (plăgi, răni, furuncule);

4. unguent din 20 g flori, 50 g ceară de albine, 50 g untură de porc care se încălzeşte la foc redus, se amestecă pentru omogenizare şi se trece în cutii din plastic, folosindu‑se în ulceraţii, furuncule, răni şi dureri reumatice.

Alte utilizări

Se mai poate folosi pentru aromatizarea supelor şi a salatelor (cu frunze şi lăstari tineri cu oţet), a brânzeturilor şi a băuturilor alcoolice (vinuri, lichioruri) sau a băuturilor nealcoolice; pentru fabricarea parfumurilor cu compoziţii fougere şi lavande, în care se asociază cu extracte de labdanum, linalool şi bois de rose; pentru îndepărtarea moliilor din dulapuri şi parfumarea hainelor şi a lenjeriei, prin introducerea unor săculeţi cu flori de sulfină, eventual asociate cu flori de lavandă.

Ca plantă meliferă de mare valoare, aceasta furnizează albi­nelor nectar şi polen, asigurând o producţie de 130‑300 kilograme de miere la hectar.