Tratamente naturiste pentru vindecarea urechii

Urechea este un organ de o nebănuită sensibilitate şi complexitate, atât prin structură, cât şi prin funcţii legate de auz şi echilibru. De aceea, trebuie îngrijită cu o deosebită atenţie pentru a nu ajunge la boli grave, cum sunt otita, otoscleroza sau chiar surditatea.

Urechea este formată din trei segmente distincte: externă, medie şi internă.

Urechea externă este alcătuită din: pavilionul auricular (cu o structură specială pentru captarea maximă a undelor sonore din afară) şi conductorul auditiv extern.

Urechea medie cuprinde o cavitate numită casa timpanului, limitată spre exterior de o membrană, iar spre interior de un sistem de cavităţi mastoidiene şi de rinofaringele, prin intermediul trompei Eustachio. Aici se găseşte lanţul oscioarelor auditive (scăriţa, ciocanul şi nicovala), perfect articulate între ele pentru a asigura transmiterea vibraţiilor sonore.

Urechea internă (numită labirintul) este formată din seria de cavităţi săpate în stânca osului temporal ce conţin un lichid numit endolimfă. Aici se găsesc celule dotate cu perişori şi cristale, cu funcţii de senzori ce dictează omului sensul de mers (stânga, dreapta), ritmul mersului (încet, rapid) şi păstrarea echilibrului.

În partea anterioară a labirintului există melcul, iar în cea posterioară se găsesc trei canale semicirculare. Pe peretele extern al labirintului osos se află fereastra ovală, acoperită de talpa scăriţei şi fereastra rotundă acoperită de o membrană cu rol important în funcţia auditivă.

Să ne explicăm mecanismul auzului

Pavilionul auricular percepe vibraţiile sonore din exterior, care sunt conduse prin conductorul auditiv extern şi determină vibraţia timpanului. Prin intermediul lanţului de oscioare, unda sonoră este transmisă până la scăriţă cu mişcări ritmice în fereastra ovală şi înaintează până la lichidul endolimfatic. În această zonă, celulele senzoriale auditive prevăzute cu perişori, transformă unda mecanică sonoră în undă electrică, ce este preluată de filitele nervoase şi dirijată, prin nervul auditiv, spre scoarţa cerebrală (lobul temporal). În creier se formează senzaţia auditivă.

Există unele particularităţi de funcţionare ale celor două urechi. S-a constatat că urechea dreaptă captează mai bine sunetele asemănătoare vorbirii, în timp ce urechea stângă percepe mai bine vibraţiile provocate de sunetele muzicale.

O dată cu vârsta, auzul scade din cauza îmbătrânirii nervului auditiv şi a filetelor nervoase. Totodată, are loc o subţiere a timpanului şi o pierdere treptată a capacităţii de vibrare în vederea amplificării sunetului.

Principalele boli ale aparatului auditiv sunt: otita, labirintita, otoscleroza şi surditatea, sindromul Meniere, zgomotele acufene, oreionul şi ceara în exces.

Otita poate duce la perforarea timpanului

Otita externă este o inflamaţie congestivă sau supurată, acută sau cronică, a pielii conductului auditiv extern, provocată de scurgeri auriculare, de iritaţiile produse prin scărpinatul în urechi cu diferite obiecte tari (chibrit, scobitori, agrafe), care provoacă eczeme, sau de pătrunderea unor corpi străini sau a unor substanţe iritante. Se manifestă prin mâncărimi intense în ureche, senzaţie de căldură şi dureri acute, accentuate prin mişcările de la mestecat şi cu o secreţie cremoasă galben-maronie.

Otita medie este o inflamaţie acută sau cronică a casei timpanului, cauzată de infecţiile cu streptococi şi stafilococi, proveniţi frecvent din nas şi gât. Declanşarea bolii se corelează cu prezenţa vegetaţiilor adenoide (polipi, amigdalite), a deviaţiei septului nazal şi a hipertrofierii unei corzi de cornet.

Bolnavul are auzul scăzut, senzaţie de înfundare, zgomote în urechi (vâjâieli) şi dureri acute. Evoluţia bolii poate fi spre vindecare dar şi spre cronicizare, cu supurare (puroi) şi surditate prin scleroză. În otita cronică apar dureri de cap cu caracter pulsatil, cu iradieri în ceafă, creştetul capului şi dinţi, cu complicaţii până la paralizie facială şi abces cerebral. Bolnavul are febră mare (39-400C), cu frisoane, scăderea auzului, dureri în urechi (mai ales noaptea), scurgeri purulente, treptat urât mirositoare, ameţeli, vertij, insomnie, lipsa poftei de mâncare. După puţin timp (ore sau zile), timpanul se perforează, iar puroiul adunat în casa timpanului se evacuează, lăsând o pată pe perna bolnavului.

În cazul unei evoluţii favorabile, durerea scade, febra descreşte iar după 2-3 săptămâni, timpanul se închide, iar auzul revine, treptat, la normal. Dacă apar complicaţii, infecţia se propagă la mastoidă, labirint sau meninge, dând boli grave (mastoidită, labirintită, encefalită şi meningită la creier).

Nu fumaţi în preajma copiilor

O mare atenţie trebuie să fie acordată copiilor, mai ales sub vârsta de 3 ani care fac, frecvent, o formă de otită acută sau cronică, ca urmare a sensibilităţii la diferite afecţiuni. Aceştia îşi freacă, insistent, capul pe pernă, sunt foarte agitaţi şi nu dorm liniştiţi. Foarte uşor prezintă infecţii contagioase (pojar, scarlatină) sau afecţiuni ale nasului şi gâtului (răceală, gripă, sinuzită, faringită, polipi). Sunt mai supuşi la îmbolnăvire copiii care cresc în colectivitate (cămin, creşe), cu risc mai mare de 7-8 ori datorită posibilităţilor de transmitere a unor boli. În plus, otita este mai frecventă la copiii născuţi prematur sau în familii cu părinţi alergici sau care fumează în încăperea copilului (în familiile unde se fumează peste 20 ţigări pe zi, riscul de otită la copil creşte cu 40 %).

Dacă nu este tratată la timp, otita medie cronică, cu scurgeri muco-purulente, poate evolua în complicaţii foarte grave. Sunt posibile paralizia facială, encefalita, septicemie cerebrală şi, mai frecvent, labirintita.

Otoscleroza, frecventă la femei

Este procesul de osificare progresivă a labirintului. Începe la articulaţia dintre talpa scăriţei şi fereastra ovală care blochează aparatul de transmisie a sunetelor. Se produce o surditate de transmisie.

Treptat, leziunile progresează la nivelul urechii interne (melc) şi se produce surditatea mixtă sau de percepţie.

Otoscleroza apare mai des la femei; poate începe la adolescenţă şi se stabilizează în jurul vârstei de 50 de ani.

Se manifestă prin zgomote în urechi (vâjâituri, pocnituri, fâşâituri şi scăderea auzului). Atacă mai întâi o ureche, dar curând, trece şi la cealaltă ureche.

Bolnavul nu se poate adapta în orice mediu social, vorbeşte şoptit, este timorat, nu merge la teatru, nu-şi îndeplineşte obligaţiile de serviciu dar aude mai bine în tren şi în tramvai. Treptat, pierde total auzul şi urmăreşte mişcarea buzelor la conlocuitori ceea ce impune fie operaţie fie proteză auditivă.

La nevoie se extirpă scăriţa bolnavă şi se înlocuieşte cu o plăcuţă din material plastic pe care se aplică un tub de plastic ce vine în contact cu nicovala.

Surditatea (hipoacuzia) creează dificultăţi de adaptare

Este o boală neurosenzorială la nivelul urechilor, care constă din scăderea acuităţii auditive, din cauza deteriorării funcţionării nervului auditiv, mai frecvent la femei. Apare încă din adolescenţă şi se stabilizează în jurul vârstei de 50 de ani, mai întâi la o ureche şi apoi la ambele urechi. Se manifestă prin scăderea auzului, însoţită de zgomote în urechi, pocnituri şi vâjâituri. Boala crează greutăţi progresive de adaptare în mediul social (serviciu, colectivitate, săli de spectacole). Bolnavii sunt şterşi, timoraţi, retraşi şi cu sentimente de inferioritate, nu mai percep decât sunetele foarte tari. De aceea, sunt obligaţi să citească cuvintele după mişcarea buzelor interlocuitorului. Din fericire, rareori, auzul se pierde complet.

Principalele cauze care provoacă hipoacuzia sunt: vârsta înaintată, o boală arterială, un furuncul în urechea externă, ceară adunată în canalul extern, expunere prelungită la plafoane excesive de zgomot (peste 85 decibeli), inflamaţia urechii medii, menţinerea unui lichid gros în urechea internă, îmbolnăvirea de scarlatină (o boală a copilăriei extrem de contagioasă), unele medicamente de sinteză chimică şi tratamente hormonale care afectează auzul femeilor aflate la menopauză.

Surzenia temporară (înfundarea urechilor) din timpul zborului cu avionul sau la ascensiunile la înălţime, este provocată de diferenţa de presiune atmosferică dintre urechea medie, care păstrează presiunea existentă în aerul de la decolare şi cea a aerului rarefiat de la înălţime. Pentru egalizarea celor două presiuni se mestecă în sec de câteva ori cu nările strânse, ceea ce permire deschiderea trompei lui Eustachio. Chiar şi suptul unei bomboane pune în mişcare o serie de muşchi care deschid sau închid trompa.

După locaţia de declanşare există trei tipuri de surditate: de transmisie, de percepţie şi mixtă.

Surditatea de transmisie se produce din cauza unor obstacole situate la nivelul urechii externe (dopuri de ceară), stenoză înnăscută sau leziuni ale urechii medii (nedezvoltarea oscioarelor auditive). Bolnavul nu aude vocea şoptită şi nici sunetele groase, dar aude bine vocea de conversaţie.

Surditatea de percepţie este produsă de leziuni ale urechii interne (melc) sau ale căilor nervoase auditive. Bolnavul nu aude deloc vocea şoptită, dar aude slab vocea de conversaţie şi sunetele subţiri. Vorbeşte cu voce tare, pentru că nu se aude pe sine.

Surditatea mixtă este cauzată de modificări, atât la urechea medie, cât şi la cea internă, cu lezarea centrului auditiv din lobul temporal al scoarţei cerebrale. Bolnavul aude greu, atât vocea şoptită, cât şi cea de conversaţie.

Surditatea prin traumatism sonor este produsă din cauza unor zgomote intense de lungă durată (frecvent la cazangii şi nituitori) sau zgomote de scurtă durată (tunete, detunături). Boala evoluează, treptat, de la scăderea auzului până la surditate definitivă.

Ceara din urechi

Cunoscută sub denumirea de cerumen, este formată prin acumularea, în conductorul auditiv extern, a unei cantităţi de secreţie a glandelor cerumeniene. Are rol de protejare a timpanului faţă de diferite impurităţi şi praf din exterior. Treptat, migrează spre pavilionul extern, pe măsură ce se usucă şi va fi înlocuită cu o ceară nouă.

Uneori se formează un dop tare de ceară, care diminuează capacitatea auditivă sau provoacă dureri interne şi acufene (zgomote). Aceste simptome apar frecvent după baie şi înot, când picături de apă se strecoară în spatele dopului şi rămâne blocată lângă timpan.

Tratamente naturiste pentru otită

Cele mai frecvent uzitate sunt plantele cu proprietăţi vasodilatatoare şi antiinflamatoare aplicate în uz extern.

• infuzie de muşeţel sau de urzică (o lingură la 250 ml apă clocotită); se fac spălături calde sau băi de aburi la ureche timp de 10 minute seara;
• infuzie din amestec cu flori de gălbenele, trifoi roşu şi coada şoricelului, frunze de salvie şi rădăcini de tătăneasă (în părţi egale); se ia o lingură amestec la 250 ml apă fiartă, se infuzează acoperit 5 –10 minute şi se fac spălături calde în ureche, după care se usucă lichidul din ureche.
• instilaţie pe conductul auditiv cu ulei de muşeţel (3 picături), ulei de cimbru (3 picături) sau suc de şovârv (15 picături), repetate de 3 ori pe zi.
• tampon de vată îmbibată cu fiertură din sămânţă de cânepă în lapte;
• ulei din cimbrişor, muşeţel, cânepă şi usturoi pus în urechi (câte 3 picături la intervale de 2 zile), alternativ cu 3 picături suc de urechelniţă ;
• comprese calde pe urechea bolnavă cu 250 ml de vin alb fiert cu o lingură de herba proaspătă de rozmarin;
• comprese calde cu zeamă de varză acră ţinută o oră pe ureche;
• uleiuri esenţiale pe bază de busuioc care pătrund în interiorul ţesuturilor conductului auditiv şi acţionează asupra nucleului ce a generat infecţia (eficacitate mult mai mare decât antibioticele).

Reţeta autorului: salvie, gălbenele, muşeţel, urzică vie, trifoi roşu, busuioc, tătăneasă şi coada şoricelului (spălături calde cu infuzie de 2 ori pe zi).

Apiterapia recomandă în tratamentul otitei

• soluţie alcoolică de propolis 5 % din care se pun câte 10 picături în conductorul auditiv, de 3 ori pe zi;
• meşă de tifon înmuiată în soluţie alcoolică de propolis 10 % şi introdusă în conductorul auditiv, seara la culcare, într-un tratament ce durează 2 săptămâni;
• alifie cu propolis 20% pusă pe puţină vată pentru a unge conductorul de 2 ori pe zi.
• tinctură de propolis 10% utilizată intern, câte 30 de picături de 3 ori pe zi.

Pentru otoscleroză şi surditate

Există metode diverse de folosire a unor tampoane de vată, introduse în urechea bolnavă după imbibare în:

• infuzie din 2 linguriţe frunze uscate şi mărunţite de muşeţel la 100 ml apă clocotită; se strecoară şi se fac băi locale;
• suc de varză şi suc de lămâie, în părţi egale sau suc de usturoi;
• suc de urechelniţă în ulei de migdale dulci, în părţi egale;
• suc de cimbru (câte 3 picături de 3 ori pe zi);
• suc de ceapă (30 g), rachiu (30 ml) pus de 3 ori pe zi câte 3 picături;
• suc de piersici (câte 3 picături de 3 ori pe zi) în caz de surditate însoţită de acufene;
• decoct la rece timp de 4 zile din 60 g muşeţel, 60 g vârnanţ în 60 g ulei cald de măsline, care se picură în ureche sau pe un dop de vată;
• cataplasme cu frunze proaspete de muşcată, salvie sau iederă;
• comprese cu bitter suedez în zona temporală;
• băi de aburi din cimbrişor, mentă sau pelin care se fierb în oţet (conduse în urechi cu ajutorul unei pâlnii), timp de 15 zile consecutiv.

Alimentaţia şi îngrijirea bolnavilor cu otită

Se propune o cură bogată în sucuri, crudităţi, cereale, legume şi fructe precum şi suc de orz verde (câte 50 ml de 3 ori pe zi), cu suplimentarea vitaminei B.

Bolnavul de otită va sta în repaus la pat, într-o încăpere bine încălzită şi cu aer umidificat. Va fi legat la cap, peste urechi, sau va ţine, pe ureche, un săculeţ cald, plin cu mălai, sare sau nisip. În sezonul rece, nu va ieşi afară cu capul descoperit deoarece pot să apară complicaţii (otită supurată şi chiar surditate).

Prin tratament se urmăreşte desfundarea nasului şi combaterea infecţiilor din nas, gât şi urechi prin instilaţii nazale, de 3-4 ori pe zi, cu câte 5-6 picături cu substanţe antiseptice, sedative, tonice şi vitaminice.

Curăţirea urechii se face prin spălături, repetate de câteva ori pe zi, cu soluţii de acid boric (1 %), alcool boricat (4 %), apă oxigenată, borat de sodiu (3 %). După uscare, se pulverizează în urechi un praf de acid boric iodat (1 %).

Nu introduceţi săpun în canalul auditiv!

La toaleta urechii cu apă şi săpun trebuie spălat numai pavilionul, fără a introduce săpun şi în canalul auditiv. Aici există un covor de cili mişcători care fac curăţenia în urechea internă, iar săpunul poate distruge aceşti cili. În plus, în clăbucul de săpun se pot dezvolta unele ciuperci sau bacterii.

Când intră apă în urechi, nu se introduce degetul, pentru a face vid, întrucât este posibilă perforarea timpanului.

Sunt eficiente băile alternative (calde-reci) la picioare şi duşuri scoţiene alternative (calde-reci), de 2 ori pe zi. Urmează o cataplasmă cu lut şi ceapă rasă sau cu cărbune vegetal aplicat, de 2 ori pe zi, pe ureche şi pe gât.

Pentru combaterea otitelor seroase şi supurânde se vor scoate polipii care împiedică aerisirea urechii.

Tratamente în cazul dopului de ceară

Pentru îndepărtarea dopului se recomandă instilaţii timp de 1-2 zile cu ulei de măsline sau de migdale ori picături de apă oxigenată, glicerină boraxată sau soluţie de bicarbonat de sodiu 5 %. După instilare se stă 10-15 minute culcat, cu urechea în sus. Tratamentul se face o dată pe lună. Se vor evita solvenţii organici care irită pielea sensibilă din conductorul auditiv. La bebeluşi se pun în urechi câteva picături de ulei cu un beţişor vătuit, de 1-2 ori pe zi, timp de 2-3 zile, având efect de a muia ceara care diminuează auzul.

Regimul de viaţă pentru otoscleroză şi surditate

Pentru prevenirea hipoacuziei, se recomandă creşterea rezistenţei la infecţii şi alergii, regularizarea echilibrului fluidelor din corp, combaterea afecţiunii arteriale şi a îmbătrânirii premature.

Este eficientă o dietă sănătoasă, cu multe cereale integrale, fructe, legume şi cantităţi reduse de zahăr rafinat şi sare.

Pentru încetinirea procesului de degradare a auzului , la vârste înaintate, este necesară menţinerea în stare bună a arterelor şi nervilor auditivi, consumând la masă suplimente de antioxidanţi şi magneziu timp de două săptămâni după producerea leziunii sonore.

Măsurile care se impun sunt:

• izolarea fonică a proceselor tehnologice zgomotoase;
• înlăturarea vibraţiilor de mare intensitate;
• evitarea zgomotelor puternice (peste 85-90 decibeli);
• protezarea auditivă prin antifonare cu tampoane de vată imbibată cu glicerină sau prin folosirea unor căşti de protecţie;
• efectuarea de exerciţii fizice în fiecare zi;
• renunţarea definitivă la fumat;
• abandonarea practicii de introducere în urechi a diferitelor obiecte, deoarece pot înfunda corpuri străine sau pot perfora timpanul.