Tratamentul infecţiei cu Helicobacter pylori

Boala ulceroasă se caracterizează prin apariţia unei leziuni la nivelul mucoasei gastrice sau duodenale, respectiv o întrerupere circumscrisă a continuităţii peretelui gastric sau duodenal. Ulcerul apare prin ruperea echilibrului dintre factorii de agresiune şi a celor de apărare ai mucoasei. Deşi, iniţial, hipersecreţia de acid clorhidric de la nivelul stomacului a fost considerată ca fiind principalul factor de ulcerogeneză, în prezent, este bine documentată importanţa unui factor de agresiune bacterian, numit Helicobacter pylori.

Acesta este un microb de formă spiralată, care are unele caractere unice, ce îi permit intrarea prin stratul de mucus gastric protector, ataşarea de celulele mucoasei gastrice şi duodenale, evitarea răspunsului imun şi, în consecinţă, colonizarea persistentă cu apariţia unui proces inflamator generator de leziuni active. Acest lucru este posibil datorită unui echipament enzimatic deosebit, cea mai importantă fiind ureaza, o enzimă care scindează ureea, care se elimină prin mucoasa gastrică în bioxid de carbon şi amoniac, acesta din urmă formând un nor protector alcalin în jurul bacteriei şi permiţându-i supravieţuirea în mediul acid al stomacului.

Infecţia cu Helicobacter pylori (Hp) apare oriunde în lume, dar prevalenţa sa variază mult de la o ţară la alta şi în cadrul grupurilor populaţionale ale aceleiaşi ţări. Prevalenţa globala a infecţiei cu Hp este strâns corelată cu condiţiile socio-economice. Incidenţa printre adulţii de vârstă mijlocie este de peste 80% în multe ţări în curs de dezvoltare. În ţările dezvoltate, Hp este prezent la 20% dintre persoanele în vârstă de 20 de ani şi la 50% dintre cele cu vârstă de peste 50 de ani. Transmiterea este interumană, directă, prin intermediul mâinilor murdare (transmitere fecal-orală), salivă, vărsătură, dar poate fi transmis şi prin apă sau alimente. În acest fel, ulcerul este tratat astăzi ca o boală infecţioasă.

92% dintre ulcere sunt provocate de Hp

În România, Hp este responsabil de 92% dintre ulcerele duodenale şi 70% dintre ulcere gastrice depistate la pacienţii care nu folosesc antiinflamatorii (medicamente de tipul diclofenacului, fenacetinei, care pot determina singure leziuni ale mucoasei stomacului). Prezenţa acestui microb este asociată, de asemenea, cu majoritatea gastritelor cronice, unele cazuri de cancer gastric sau limfom gastric. Există şi persoane care, deşi găzduiesc această bacterie, nu prezintă nici un simptom de boală, dar 14-15% dintre aceşti purtători vor face în viitor ulcer sau cancer gastric.

Un studiu efectuat de cercetătorii irlandezi susţine că cei mici sunt primii expuşi infecţiei cu Helicobacter pylori. S-a demonstrat că de la naştere şi până la vârsta de cinci ani, riscul de contaminare este maxim. Vulnerabilitatea mare a copiilor a fost explicată prin faptul că aceştia au obiceiul de a încerca la gust orice obiect care le cade în mână. În plus, sistemul lor imunitar este încă imatur, iar aciditatea gastrică este mai scăzută decât la adulţi. Bacteria contractată în copilărie poate însă „hiberna“ ani de zile până să-şi facă simţită prezenţa.

Teste de depistare a infecţiei cu Hp

Date fiind cele de mai sus, testele pentru depistarea infecţiei cu Hp se impun ori de câte ori cineva are simptomatologie dispeptică (care sugerează boala ulceroasă): dureri sau disconfort în etajul abdominal superior, de obicei legată de mese (unele alimente o ameliorează, altele o agravează), senzaţie de arsură retrosternală, greaţă, vărsături, eructaţii sau regurgitaţii. Aceste teste pot evidenţia doar prezenţa sau absenţa bacteriei, pentru diagnosticul ulcerului sau a altor boli digestive cu simptomatologie asemănătoare, fiind necesare alte explorări: radioscopia gastroduodenală şi uneori endoscopia digestivă superioară (examinarea tractului digestiv cu ajutorul unui tub special prevăzut cu o mini-camera video).

Diagnosticul infecţiei cu Hp se poate face prin metode invazive şi noninvazive. Metodele noninvazive includ testul respirator cu uree, testele serologice şi detectarea antigenului în materiile fecale.

Testul respirator cu uree nu poate fi efectuat decât în spital şi se bazează pe activitatea ureazei bacteriene. Se administrează per os uree, marcată cu carbon radioactiv, la nivelul stomacului, bacteria va descompune ureea cu ajutorul enzimei sale în amoniac şi dioxid de carbon (carbon marcat radioactiv), care poate fi identificat cu ajutorul unor aparate în aerul expirat. Testul este indicat pentru diagnosticul iniţial al infecţiei şi pentru urmărirea terapiei de eradicare, întrucât identifică doar bacteriile prezente în momentul examinării.

Testele serologice constau în identificarea într-o probă de sânge a pacientului a anticorpilor specifici produşi de organism contra Hp. Deşi sunt larg folosite pentru diagnosticul infecţiei cu Hp la pacienţii cu manifestări dispeptice, fiind comode, rapide şi ieftine, trebuie avut în vedere că aceşti anticorpi persistă în sânge până la 6 luni după eradicarea infecţiei, astfel că testul nu poate face diferenţa între o infecţie prezentă şi una vindecată şi nu poate fi folosit pentru confirmarea vindecării sub tratament.

Detecţia antigenului Hp în materiile fecale reprezintă a treia opţiune şi este preferată la copii.

În unele situaţii (de exemplu la pacienţii cu simptome alarmante ca hemoragie gastrointestinală, pierdere în greutate), medicul specialist poate considera necesară indicarea unei endoscopii digestive superioare pentru diagnosticul bolii digestive (ulcer, gastrită, cancer gastric). În aceste cazuri, testul de primă alegere este un test la urează pe un mic fragment de mucoasă (biopsie), acesta având cea mai mare specificitate. Cultura Hp cu efectuarea antibiogramei nu se face de rutină pentru diagnosticul iniţial al infecţiei cu Hp , dar se recomandă în caz de eşec al terapiei.

Tratamentul infecţiei cu helicobacter pylori

Scopul tratamentului este completa eliminare a bacteriei din organism. Cei mai importanţi agenţi antimicrobieni utilizaţi sunt: amoxicilina, claritromicina, metronidazolul. Pentru a creşte rata eradicării şi a reduce riscul selecţionării de tulpini rezistente, se folosesc concomitent două dintre aceste antibiotice, pe o durată de 7 zile. Deoarece aciditatea din stomac influenţează eficienţa anumitor agenţi antimicrobieni activi pe Hp, antibioticele se asociază cu medicamente care inhibă puternic secreţia gastrică acidă numite inhibitori ai pompei de protoni, cel mai cunoscut fiind omeprazolul.