Monitorizarea circumferinței taliei poate fi o modalitate la îndemână pentru anticiparea anumitor probleme de sănătate. Chiar și la persoanele normoponderale, surplusul de țesut adipos din jurul taliei
Trecerea la ora de vară, efecte negative asupra organismului
Trecerea la ora de vară poate crește, pentru o perioadă, riscul de accident vascular sau cardiac, dar şi irascibilitatea. De asemenea, poate să scadă concentrarea, spre deosebire de trecerea la ora de iarnă, iar ortosomnia, obsesia „somnului perfect’”, prin folosirea unor gadgeturi de monitorizare, inhibă melatonina responsabilă de reglarea ceasului biologic, susţin medicii.
Schimbarea orei are consecințe asupra organismului uman, iar impactul este la fel de mare la adulţi, fie că dorm seara devreme, fie târziu, ca şi la copii şi adolescenţi, susţin specialiştii Compartimentului de Somnologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Buzău. Cel puțin în prima săptămână, efectele vor fi cele ale privării de somn, pentru că dormim cu o oră mai puțin, ceea ce înseamnă că vom fi mai irascibili, mai nervoși, mai somnoroși, mai lipsiți de concentrare, vor crește încărcarea și stresul cardiac și apare un risc mai crescut de infarct miocardic sau accident vascular, spune dr. Oana Goidescu, medic primar-chirurg cu competenţe în somnologie, în cadrul SJU Buzău, citată de Agerpres.
Trecerea la ora de vară poate afecta profund starea de sănătate a pacienților care se confruntă deja cu probleme de somn, dar şi persoanele care apelează la tehnologie - telefoane și ceasuri inteligente - pentru a avea un somn mai bun pot avea probleme. Ortosomnia, adică obsesia „somnului perfect” prin folosirea unor gadgeturi de monitorizare, inhibă melatonina responsabilă de reglarea ceasului biologic. „Simplul fapt că mă uit la telefon în cursul nopții o să-mi facă rău, melatonina este inhibată de orice înseamnă ecran albastru”, precizează dr. Oana Goidescu.
Despre provocarea trecerii la ora de vară pentru organism, în special pentru sistemul cardiovascular, vorbeşte şi prof. univ. dr. Florin Mitu, şeful Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, potrivit căruia impactul este resimțit mai ales în condiţii de stres sau lipsă de somn. „Dacă există o patologie cardiovasculară în subsidiar destul de importantă, desigur că există chiar risc la schimbarea orei, mai ales pe tulburările neurovegetative, tulburări de ritm, modificări gen atacuri anginoase”, explică prof. univ. dr. Florin Mitu pe site-ul formaremedicala.ro.
Impactul trecerii la ora de vară este mult mai mare decât cel în cazul trecerii la ora de iarnă, când dormim cu o oră mai mult, de aceea este necesar să luăm câteva măsuri, cu două săptămâni înainte, care să diminueze efectele acestei treceri. Recomandările medicului Oana Goidescu sunt: să ne trezim cu 5-10 minute mai devreme în fiecare zi, să evităm consumul de cafea sau energizante după ora 12:00 pentru a nu perturba somnul de noapte, să evităm somnul de după-amiază pentru a nu prelungi ora de culcare, să nu mâncăm mult seara, să ne expunem dimineața la cât mai multă lumină solară pentru a inhiba secreția de melatonină dimineața şi astfel să ne simţim mai puţin somnoroși. (I.N.)


