Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Uleiul de măsline scade riscul bolilor de inimă
Ovidiu R., Bacău: "Ce rol are uleiul de măsline în alimentaţie?"
Prof. Constantin Milică: În decursul miilor de ani, uleiul extra-virgin a dovedit calităţi deosebite atât pentru alimentaţie, cât şi pentru tratarea diferitelor afecţiuni. Este evident faptul că locuitorii din ţările mediteraneene, care consumă mult ulei de măsline, suferă mai puţin de boli cardiovasculare, ca urmare a înlocuirii aproape totale a surselor de grăsimi animale. Statisticile arată că în prezent se fabrică 1.600.000 tone de ulei, consumat mai mult în ţările din jurul Mării Mediterane: Italia (28% din întreaga cantitate produsă), Spania (23%) şi Grecia (11%). Datorită valorii nutritive, uleiul este larg folosit în alimentaţie, mai mult în salate, la prepararea pastelor făinoase, dar şi pentru prepararea mâncărurilor din legume şi carne. În uz intern, acţiunile vindecătoare ale uleiului sunt datorate conţinutului ridicat în acizi graşi mononesaturaţi, în vitamine şi în substanţe antioxidante, care întăresc sistemul imunitar al organismului, reduc riscul bolilor cardiace şi al cancerelor, măresc rezistenţa vaselor sangvine, inclusiv a pereţilor arteriali şi previn îmbătrânirea celulelor. Principalele proprietăţi terapeutice ale uleiului sunt: laxative (fără să producă colici), colagoge, coleretice, emoliente, decongestionante hepatic, antiinfecţioase, cicatrizante, antirahitice, antianemice, antihelmintice, antiglicemiante şi anticolesterolice. Totodată, uleiul de măsline are efecte în îmbunătăţirea funcţionării ficatului, a bilei şi a intestinelor, evitând steatoza hepatică, litiaza şi dischinezia biliară, gastritele şi ulcerele gastro-duodenale, având rol de pansament gastric (se iau 250 ml ulei măsline şi 250 ml zeamă de lămâie, fracţionate, alternativ, câte o lingură din fiecare, până la terminarea cantităţii, asigurând eliminarea pietrelor biliare şi degajarea căilor biliare).