Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Uleiuri aromatice şi efectele lor terapeutice

Uleiuri aromatice şi efectele lor terapeutice

Data: 20 Ianuarie 2013

Uleiul de anason este un bun stimulator al secreţiilor salivare, al digestiei şi al funcţiilor pancreatice şi intestinale. Poate fi utilizat pentru colici la copiii sugari, în fermentaţii intestinale, gaze, hepatite, constipaţie, viermi intestinali şi lipsa poftei de mâncare. Având proprietăţi expectorante, măreşte secreţiile pectorale în bronşite, laringite, traheite, tuse, astm, răguşeală şi pneumonie.

Uleiul de busuioc are proprietăţi antiseptice intestinale, antispastice, fortifiante, revigorante şi tonice, acţionând, în special, la nivelul glandelor corticosuprarenale. Este utilizat în tratamentul asteniilor, în spasme gastrice şi pilorice, în afecţiuni intestinale (enterite, enterocolite, parazitoze), în relaxarea sistemului nervos (migrene, depresii, debilitate mentală, anxietate) şi în combaterea infecţiilor tractului respirator (faringite, laringite, răceli, astm bronşic).

Uleiul de chimion are efecte stimulatoare în digestie şi calmante în colite stomacale, indigestii, secreţii gastrice, balonări, aerofagie, combaterea viermilor intestinali şi mărirea poftei de mâncare.

Uleiul de cimbrişor are proprietăţi expectorante, antiseptice pulmonare, antitusive şi antiastmatice, fiind recomandat în tusea convulsivă, bronşită, gripă, guturai şi tuberculoză. Ca tonic general este excelent în întărirea memoriei. Dă rezultate bune în dureri reumatismale, artroze şi este antiseptic neîntrecut în vindecarea rănilor externe şi a viermilor intestinali.

Uleiul din cimbru de grădină dă rezultate excelente în tulburările de circulaţie sangvină. În uz extern prelungeşte tinereţea pielii, împiedică ridarea şi îmbătrânirea ţesuturilor.

Uleiul de coriandru are proprietăţi de stimulare a secreţiilor gastrointestinale, carminative şi calmante ale durerilor abdominale, fiind folosit în mărirea poftei de mâncare şi în combaterea colicilor, balonărilor şi aerofagiei, cu eliminarea gazelor din stomac şi intestine.

Uleiul de fenicul este "cel mai bun prieten al stomacului", având rol de reglare a funcţiilor digestive şi de combatere a tulburărilor abdominale (colici la copii, indigestii, crampe, balonări, spasme, lipsa poftei de mâncare).

Uleiul de ienupăr are utilizări în boli ale aparatului digestiv, respectiv hepatită epidemică, ciroză cu ascită, calculoză biliară, balonări, enterocolită şi lipsa poftei de mâncare. Extern se foloseşte la frecţii, înainte de culcare, pentru reumatism, gută, lumbago, nevralgii, alopecie, acnee şi diferite eczeme ale pielii.

Uleiul de mentă, "planta cu o sută de virtuţi", are efect antiseptic gastrointestinal şi antifermentativ. Se permite utilizarea uleiului în combaterea colicilor hepatice, greţuri, vome, diaree cronică, intoxicaţii şi în curăţirea intestinelor infestate de paraziţi.

Uleiul de muşeţel conţine o mare diversitate în componentele active, cu peste 300 de utilizări în aromaterapie, prin aplicaţii atât interne, cât şi externe. În tratamentele interne se foloseşte la colici abdominali, infecţii gastrointestinale, ulcere gastrice şi duodenale, enterocolite, paraziţi intestinali, paradontoză.

Uleiul din rizomi de obligeană are proprietăţi tonice, carminative şi diuretice, fiind utilizat în disfuncţiile gastrointestinale pentru stimularea secreţiilor gastrice.

Uleiul de roiniţă (melisă) are o gamă largă de proprietăţi terapeutice (sedative, tranchilizante, cardiotonice, vasculare, antiseptice şi cicatrizante). Extern este utilizat la dureri reumatice, crampe musculare, răni deschise, umflături şi contuzii. (Otilia Bălinişteanu)