Uleiurile eterice şi beneficiile lor în fitoterapie

Componentele plantelor aromatice sunt deosebit de utile pentru vindecarea unor afecţiuni digestive, respiratorii, cardiace, renale-genitale, nevrotice, reumatismale.

Acţiunea terapeutică a acestor plante se bazează pe conţinutul ridicat în uleiuri eterice (volatile), plăcut mirositoare, cu mare eficienţă în prevenirea sau profilaxia unor boli infecţioase, provocate de microorganisme sau de paraziţi, precum şi ca tratament la bolnavii alergici la antibiotice.

Modul de administrare a acestor produse este foarte variat, în funcţie de afecţiuni şi de localizarea lor. În tratamentele interne, uleiurile brute se diluează, în mod obligatoriu, cu soluţii alcoolice, miere de albine sau uleiuri vegetale. În tratamentele externe sunt folosite sub formă de loţiuni, unguente, aerosoli, inhalaţii sau adaosuri în băi generale sau locale.

Terapia cu arome ţine seamă, în primul rând, de proprietăţile acestora, ajutând la evitarea consecinţelor negative ale tratamentelor de lungă durată cu exces de antibiotice.

Proprietăţile lor complexe (antiseptice, bactericide, bacteriostatice) se găsesc în uleiurile din foarte multe plante aromatice:

- uleiul de anason este un bun stimulator al secreţiilor salivare, al digestiei şi al funcţiilor pancreatice şi intestinale. Poate fi utilizat în colici la copii sugari, în fermentaţii intestinale, gaze, hepatite, constipaţie, viermi intestinali şi lipsa poftei de mâncare. În plus, stimulează secreţia laptelui la mamele care alăptează. Având proprietăţi expectorante, măreşte secreţiile pectorale în bronşite, laringite, traheite, tuse, astm, răguşeală şi pneumonie.

- uleiul de busuioc  are proprietăţi antiseptice intestinale, antispastice, fortifiante, revigorante şi tonice, acţionând în special la nivelul glandelor cortico-suprarenale. Este utilizat în tratamentul asteniilor, în spasme gastrice şi pilorice, în afecţiuni intestinale (enterite, enterocolite, parazitoze), în relaxarea sistemului nervos (migrene, depresii, debilitate mentală, anxietate) şi în combaterea infecţiilor tractului respirator (faringite, laringite, răceli, astm bronşic).

- uleiul de chimion are efecte stimulatoare în digestie şi calmante în colite, indigestii, secreţii gastrice, balonări, aerofagie, combaterea viermilor intestinali şi mărirea poftei de mâncare.

- uleiul de cimbrişor are proprietăţi expectorante, antiseptice pulmonare, antitusive şi antiastmatice, are utilizări în tusea convulsivă, bronşită, gripă, guturai şi tuberculoză. Ca tonic general este excelent în întărirea memoriei. Dă rezultate bune în dureri reumatismale, artroze şi este antiseptic neîntrecut în vindecarea rănilor externe şi a viermilor intestinali.

- uleiul din cimbru de grădină plantă are proprietăţi afrodisiace şi revitalizante, mai ales la persoane  în vârstă şi la bolnavii aflaţi în convalescenţă. Dă rezultate excelente în tulburările de circulaţie sanguină. În uz extern prelungeşte tinereţea pielii, împiedică ridarea şi îmbătrânirea ţesuturilor.

- uleiul de coriandru are proprietăţi de stimulare a secreţiilor gastro-intestinale, carminative şi calmante ale durerilor abdominale, fiind folosit în mărirea poftei de mâncare şi în combaterea colicilor, balonărilor şi aerofagiei, cu eliminarea gazelor din stomac şi intestine. Acţiunile bactericide, fungicide sunt valorificate în tratamentele pentru diaree, dizenterie, intoxicaţii intestinale, enterocolite fermentative şi viermi intestinali.

- uleiul de fenicul are rol de reglare a funcţiilor digestive şi de combatere a tulburărilor abdominale (colici la copii, indigestii, crampe, balonări, spasme, lipsa poftei de mâncare). În plus, acţionează în bronşite, tuse şi în stimularea lactaţiei la mamele care alăptează. Are şi rol antiinflamator în edemele de picioare, glezne şi pleoape, precum şi în insuficienţă cardiacă cu edeme.

- uleiul de ienupăr conţine o mare varietate de componente odorante care îi imprimă diferite proprietăţi terapeutice (antiseptice, dezinfectante, diuretice, carminative, calmante, aperitive) cu utilizări în boli ale aparatului digestiv, respectiv hepatită epidemică, ciroză cu ascită, calculoză biliară, balonări, enterocolită şi lipsa poftei de mâncare. Acţiunile fluidizante, antispastice, expectorante şi antitusive dau bune rezultate în afecţiunile respiratorii (bronşite, astm, tuse, guturai, rinite, răceli). Extern se foloseşte la frecţii, înainte de culcare, pentru reumatism, gută, lumbago, nevralgii, alopecie, acnee şi diferite eczeme ale pielii.

- uleiul de mentă are efect antiseptic gastrointestinal şi antifermentativ şi permite utilizarea uleiului în combaterea colicile hepatice, greţuri, vome, diaree cronică, intoxicaţii şi în curăţirea intestinelor infestate de paraziţi. Alte tratamente au dovedit eficacitate în stimularea circulaţiei sanguine, reglarea tensiunii arteriale şi a tulburărilor cardiace. De asemenea, fortifică sistemul nervos şi combate stările de ameţeli, vertij, migrene, isterie, depresii psihice, dureri de cap, insomnii şi oboseală generală.

- uleiul de muşeţel are peste 300 utilizări în aromaterapie, prin aplicaţii atât interne, cât şi externe. În tratamentele interne se foloseşte la colici abdominali, infecţii gastrointestinale, ulcere gastrice şi duodenale, enterocolite, paraziţi intestinali (ascaridoză, oxiurază), paradontoză, tulburări de menopauză, anemii, ameţeli, migrene, iar în uz extern este preferat în infecţii genitale, plăgi infectate, blefaro-conjunctivită.

- uleiul din rizomi de obligeană are proprietăţi tonice, carminative şi diuretice, fiind utilizat în disfuncţiile gastrointestinale pentru  stimularea secreţiilor gastrice. Bucăţi mici de rizom se dau la bebeluşi în perioada dentiţiei şi la persoanele care doresc să renunţe la fumat.

- uleiul de rozmarin are o acţiune puternic antimicrobiană. Planta este un excelent stimulator fizic şi psihic, cu aplicaţii în tulburări circulatorii, respiratorii, nervoase şi hepatobiliare, stabilizator al tensiunii arteriale şi stimulator cortico-suprarenal.

- uleiul de salvie are multiple proprietăţi terapeutice cu utilizări în afecţiunile digestive, ale căilor respiratorii şi sistemului nervos, renale şi genitale, diabet zaharat, obezitate şi celulită. Extern se foloseşte în ulceraţii dermatice, gingivită, abcese dentare. Cele mai frecvente utilizări sunt în bolile pulmonare. Intervine în afecţiunile cardiovasculare, hepatobiliare, diaree, enterocolite şi stări de astenie.