Un gaz buclucaş

Printre cele mai folosite medicamente în terapia diferitelor forme de durere (dureri de cap, dureri reumatismale şi altele) sunt antiinflamatoarele nesteroidale

Cel mai vechi dintre acestea este bătrâna aspirină, care a fost urmată, în timp, de alte zeci de substanţe cu proprietăţi asemănătoare. Dar, pe lângă efectele lor benefice, se înregistrează şi efecte adverse, dintre care ulceraţiile şi hemoragiile digestive sunt dintre cele mai periculoase. Întrucât până acum nu s-a descoperit antireumaticul ideal, cercetătorii au imaginat diverse combinaţii pentru a preveni sau reduce efectele neplăcute sus menţionate. Printre realizările acestora s-a numărat „tamponarea“ aspirinei, combinarea unor antiinflamatoare cu substanţe protectoare pentru mucoasa gastrică, numite prostaglandine; combinarea cu oxid de azot (nitroaspirina, nitrofenac, nitroparacetamol). Nu toţi aceşti derivaţi au ajuns până în farmacii, unii dintre ei aflându-se în faza studiilor clinice.

Iată că pe această scenă, destul de aglomerată, îşi face loc şi un gaz destul de urât mirositor şi anume hidrogenul sulfurat. Cercetări recente au arătat că la om, dar şi la alte mamifere, hidrogenul sulfurat nu se formează numai ca urmare a proceselor de putrefacţie din intestinul gros, ci este produs în cantităţi foarte mici în multe ţesuturi, inclusiv în creier. În organism, acest gaz ia naştere în urma acţiunii unor fermenţi asupra unui aminoacid numit cisteină. S-au efectuat studii care arată că această moleculă gazoasă dilată vasele de sânge şi determină eliberarea unor hormoni care influenţează glanda corticosuprarenală. S-au mai demonstrat efecte asupra unor nuclei din creier, cât şi asupra respiraţiei ţesuturilor. În timpul acestor cercetări s-a descoperit că, la doze foarte mici, hidrogenul sulfurat are efecte antiinflamatorii, în timp ce la doze mari ar favoriza inflamaţia. Aceste observaţii nu au rămas fără consecinţe, deoarece unor savanţi le-a venit ideea de a uni antiinflamatoarele clasice, cum sunt diclofenacul şi indometacinul, cu hidrogenul sulfurat, în ideea de a creşte efectul antireumatic şi a scădea efectele adverse asupra stomacului. Testele efectuate până acum pe animale sunt foarte promiţătoare. Să sperăm că în anii următori rezultatele obţinute în experimentările la om vor fi la fel.

Pe de altă parte, unele date tind să arate că o concentraţie crescută de hidrogen sulfurat, aşa cum se întâmplă în colon, ar putea fi dăunătoare, prin declanşarea de procese inflamatorii sau chiar cancerigene. Din fericire, alte studii nu au reuşit să confirme cele de mai sus, considerându-se că celulele din colon sunt adaptate la concentraţii mari de hidrogen sulfurat, pe care chiar îl utilizează drept combustibil metabolic.