Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Un obicei sănătos pentru scăderea glicemiei
Se spune că o plimbare după ce mâncăm ajută digestia. Cercetările au arătat că un sfert de oră de mers pe jos imediat după masă reduce nivelul de zahăr din sânge și ne ferește de complicațiile bolii diabetice. O plimbare după masă este însă benefică oricât ar fi de scurtă, potrivit unei analize comparative privind beneficiile mișcării asupra inimii, nivelului de zahăr din sânge și al celui de insulină.
Autorii analizei publicate recent în revista Sports Medicine au comparat rezultatele mai multor studii și au constatat că mersul ușor după masă, chiar și în reprize de numai două până la cinci minute, ajută semnificativ la reglarea glicemiei, care în mod normal crește după fiecare masă. Tot mișcarea previne și apariția rezistenței la insulină, o disfuncție metabolică ce favorizează acumularea glucozei în sânge.
Subiecții celor 7 studii analizate au fost atât persoane sănătoase, cât și pacienți diagnosticați cu prediabet sau cu diabet. În toate cazurile s-a constatat că o plimbare ușoară după masă a îmbunătățit semnificativ nivelul de zahăr din sânge, iar fluctuațiile de nivel au fost treptate, comparativ cu situația în care subiecții incluși în studii s-au așezat la birou sau pe canapea după ce au mâncat. În cazul persoanelor cu diabet, gestionarea fluctuațiilor mari ale nivelului de zahăr din sânge este foarte importantă. Se presupune, de asemenea, că scăderile sau creșterile bruște ale nivelului de zahăr din sânge favorizează declanșarea diabetului de tip 2.
Glicemia este unul dintre cei mai importanți parametri legați de buna funcționare a organismului. Nivelul de zahăr din sânge fluctuează pe parcursul unei zile, fiind cel mai scăzut dimineața, după o noapte de somn și mai multe ore fără mâncare. După fiecare masă, nivelul glicemic crește pe măsură ce glucidele din alimentele pe care le consumăm se descompun în zaharuri mai simple și sunt absorbite din intestin în sânge.
Și statul în picioare după masă ajută la scăderea glicemiei, deși nu în aceeași măsură ca mersul pe jos. Mersul solicită mai mulți mușchi decât statul în picioare, iar acest lucru implică un consum mai mare din aportul energetic adus de alimentele consumate, notează unul dintre autorii analizei, Aidan Buffey, absolvent al Universității Limerick, din Irlanda, citat de ziarul The New York Times.
Cele mai bune rezultate în acest sens le putem obține dacă mergem pe jos câte o oră sau o oră și jumătate după fiecare masă, deoarece prin aceste plimbări lungi putem reduce semnificativ creșterile în exces ale glicemiei care pot să apară după o masă mai bogată. „Mușchii solicitați în timpul mersului vor absorbi astfel o parte din excesul de glucoză care poate să apară după masă”, a explicat Jessie Inchauspé, autoarea cărții „Revoluția glucozei: puterea care îți schimbă viața, de a-ți echilibra nivelul de zahăr din sânge”. Dacă din diferite motive nu avem posibilitatea să facem această plimbare, Jessie Inchauspé, specializată în biochimie, ne recomandă după masă orice alt tip de activitate care implică efort fizic. În timpul programului de lucru, când acest lucru nu este posibil, specialiștii citați ne sfătuiesc să facem măcar câțiva pași timp de 2-3 minute, după ce mâncăm, sau să stăm câteva minute în picioare.
De notat că beneficiile mișcării și ale activității fizice asupra sănătății se observă în timp, de aceea mișcarea imediat după mese ar trebui să intre în rutina noastră zilnică. (I. M.)