Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
„Văzut la TV“
De aproape cinci decenii, ca farmacolog, trăiesc în lumea medicamentului. Pregătirea mea medicală s-a împletit în aceşti ani cu multe din domeniile care îi preocupă şi pe farmacişti. În acest fel s-a închegat o relaţie benefică pentru ambele părţi. Iată, însă, că o recentă întâmplare mă face să-mi exprim câteva gânduri relativ la relaţia farmacist-pacient.
Înainte de aceasta, aş aminti câteva consideraţii legate de profesia de farmacist. Al. O. Teodoreanu (Păstorel), în volumul său „Tămâie şi otravă“, scrie următoarele: „ Farmacistul de azi nu mai e un simplu negustor de emulsii şi hapuri. El a încetat de mult de a fi un concurent privilegiat al babelor vrăjitoare şi descântecele nu mai figurează între metodele lui de preparaţie. El e astăzi de preferinţă un savant şi câteodată chiar un doctor şi un domn. Pentru meritele lui eminente şi înaltele lui diplome academice, ocârmuirea, totdeauna sensibilă la tot ce e cultură şi cultural, îi acordă toată solicitudinea şi protecţia ei...“ Indubitabil, şi în lumea medicamentului există „mode“. Deşi se ştie că nici un medicament nu este absolut perfect, firmele de medicamente investesc fonduri însemnate în publicitate (abil disimulată), mai ales în mass-media. De regulă, se insistă pe calităţile unui medicament, în timp ce reacţiile adverse nu sunt pomenite, fiind expediate într-o frază rostită cu viteza sunetului în care se spune: „dacă apar manifestări neplăcute adresaţi-vă medicului sau farmacistului“. În aceste circumstanţe nu este de mirare că mulţi oameni naivi (tineri sau vârstnici) cred integral în cele prezentate pe micul ecran. Personal, consider că rolul farmacistului ar fi acela de a restabili adevărul, atenţionând pacientul şi asupra posibilelor riscuri, mai ales dacă acesta din urmă vine la farmacie fără a trece pe la medic. Din păcate, uneori, lucrurile nu stau tocmai aşa. Zilele trecute, aflându-mă într-o farmacie din dealul Copoului, am constatat cu uimire că pe multe dintre rafturi erau prezente dreptunghiuri de hârtie colorată pe care scria: „văzut la TV.“ Interesându-mă de raţiunea prezenţei acestor cartonaşe mi s-a răspuns că în felul acesta sunt „ajutaţi“ pacienţii să identifice medicamentele ale căror reclame le-au văzut pe micul ecran. Printre aceste produse farmaceutice am văzut un cartonaş şi în dreptul aspirinei, substanţă care, administrată necorespunzător, determină frecvent ulceraţii şi hemoragii digestive. De altfel, statisticile arată că în clinicele de gastro-enterologie un pat din cinci este ocupat de accidentele produse de aspirină. La observaţia mea, că aplicarea acestor cartonaşe este un procedeu incorect, în contradicţie cu etica profesiunii, tânăra farmacistă a ridicat din umeri, sugerând că nu ea a fost cu ideea acestei năstruşnice promovări. Deoarece am crezut că observaţia mea va avea drept consecinţă renunţarea la cartonaşele buclucaşe, am constatat, după câteva zile, că nimic nu s-a schimbat. Întrucât mă tem că o astfel de metodă de promovare neetică ar putea fi contagioasă, am hotărât să semnalez fenomenul, cu speranţa că factorii în drept îl vor stopa. Cine are urechi de auzit...