Virtutea cumpătării de sărbători

▲ Sărbătoarea Crăciunului, pe care o aşteptăm cu toţii cu nerăbdare, este însoţită, adesea, de expresia „Crăciunul sătulul“ ▲ Indiferent dacă a fost sacrificat conform normelor europene sau prin metode tradiţionale, porcul, transformat în variate feluri, ne răsfaţă pe toţi ▲ Cu toate acestea, cred că este momentul ca, înainte de sfintele sărbători, să vă atenţionez asupra cumpătării de care trebuie să daţi dovadă întru evitarea păcatului lăcomiei şi a necazurilor care pot să provină de aici ▲

Şi tot pentru a încerca să sugerăm oamenilor că disciplina în ceea ce priveşte comportamentul în timpul unei afecţiuni este elementară, ceea ce implică, bineînţeles, evitarea strictă a automedicaţiei, vă prezentăm în cele ce urmează şi efectele grave ce pot surveni în astfel de situaţii, dar şi în cazul în care anumite medicamente interacţionează între ele.

Câteva semne caracteristice ale diferitelor tulburări digestive merită, consider eu, amintite.

Astfel, la bolnavii care suferă de ulcer gastro-duodenal poate să apară o senzaţie de foame dureroasă sau o senzaţie de roadere la nivelul coşului pieptului. Durerea care apare înainte de masă este calmată de alimentaţie, dar reapare după masă (mai repede în ulcerul gastric şi mai târziu în ulcerul duodenal).

În boala de reflux gastro-esofagian, care este o suferinţă destul de frecvent întâlnită, bolnavul are o senzaţie de arsură, înghite cu greutate, prezintă dureri în spatele sternului, are dificultăţi de respiraţie, iar noaptea poate prezenta regurgitaţii şi tuse.

Dar, cel mai frecvent, consumul de alimente tradiţionale de Crăciun determină apariţia colicilor biliare. Colica biliară se manifestă, de obicei, după consumul de mâncăruri grase, ouă, ciocolată şi are un debut brusc, cu localizare în partea dreaptă, sub coaste, şi cu iradiere în spate sau în umărul drept. Durerea apare cel mai adesea noaptea, după un prânz gras sau după trepidaţii şi este o durere vie, care se intensifică la inspiraţii şi mişcări şi care creşte, treptat, în intensitate. De regulă, bolnavul îşi caută o poziţie în care simte durerea mai puţin şi evită să se mişte. Criza se poate însoţi de greţuri şi vărsături şi, de regulă, durează trei-patru ore, după care se atenuează, dar poate oricând recidiva.

Deoarece această criză poate fi confundată şi cu alte suferinţe, care constituie urgenţe medico-chirurgicale (cum ar fi, spre exemplu, pancreatita acută, apendicita acută, ocluzia abdominală, infarctul mezenteric sau o colică renală dreaptă), este bine ca cel aflat în suferinţă să solicite un consult medical urgent. Dacă este vorba de o colică simplă, aceasta se va rezolva printr-o injecţie a unui produs farmaceutic, care să înlăture durerea şi spasmul, dar, dacă este vorba de ceva mai grav, atunci se impune internarea în spital.

Pentru orice eventualitate, în apropierea sărbătorilor este bine să aveţi la îndemână câteva comprimate de butilscopolamină, papaverină, drotaverină sau o combinaţie cunoscută sub denumirea de piafen (metamizol, pitofenonă şi fenpipramină).

Oricum, dacă după folosirea unora dintre aceste preparate durerea nu cedează după două-trei ore, este cazul ca pacientul să apeleze la medic, deoarece poate fi vorba de una dintre afecţiunile serioase menţionate mai sus. Dar, cel mai bine ar fi ca virtutea cumpătării să învingă păcatul lăcomiei. „Cine are urechi de auzit.“

▲ Atenţie la interacţiunile medicamentelor

Prezenţa, acum câteva zile, în cabinetul meu, a unei reportere care se interesa de cercetarea clinică a medicamentului, m-a determinat să scriu câteva rânduri despre posibilitatea interacţiunilor medicamentoase.

Se ştie că în terapeutică folosim curent asocieri medicamentoase. Dacă media numărului de medicamente aflate pe reţeta unui pacient care vizitează medicul de familie este de aproximativ 2-4 produse, în cazul bolnavului spitalizat, mai ales în cazul celui din serviciul de terapie intensivă sau al bolnavului cronic din diferite servicii medicale sau chirurgicale, media medicamentelor asociate este mult mai mare, putând ajunge până la zeci de sortimente.

Îmi revine în memorie o situaţie prezentată de o doctorandă de-a mea, care mi-a arătat o foaie de observaţie din care reieşea că, în interval de 36 de ore, un pacient a primit 47 de medicamente pe diferite căi!

Medicamentele asociate pot fi administrate separat sau cuprinse în aceeaşi formă medicamentoasă. Interacţiunea medicamentoasă reprezintă modificarea efectului unui medicament de către altul sau de către mai multe medicamente, ca urmare a interferării lor la diferite niveluri.

Interacţiunile medicamentoase de multe ori nu sunt semnificative, uneori sunt utile, iar alteori pot avea consecinţe clinice dăunătoare.

Un exemplu de interacţiune utilă este utilizarea vitaminei B6 (piridoxina) la pacienţii care fac tratament cu isoniazidă. Se ştie că tratamentul cronic cu isoniazidă determină leziuni ale nervilor, numite neuropatii. Piridoxina previne apariţia acestui efect secundar neplăcut.

Situaţii mai serioase, uneori grave, se întâlnesc când medicamentele îşi anulează acţiunile sau determină reacţii toxice. Astfel, deşi medicamentele se administrează în doze corecte pentru fiecare, ele pot concura pe locurile de legare de pe unele molecule din organism şi se pot dezlocui reciproc. Numai medicamentul liber este activ şi o eliberare bruscă a acestuia de la locul unde era fixat (deci inactiv) poate duce la grave consecinţe clinice. De exemplu, fenilbutazona (un medicament antireumatic) dezlocuieşte warfarina de pe proteinele din sânge, ceea ce poate determina sângerări periculoase.

Există astăzi diverse tabele la dispoziţia medicilor, care indică posibilitatea interacţiunilor periculoase, dar acestea nu sunt complete şi din cauza faptului că apar zilnic noi substanţe sau produse medicamentoase şi nu există experienţa necesară legată de posibilele lor interacţiuni. Nu trebuie uitat că interacţiuni periculoase se pot produce şi prin asocierea medicamentelor cu alcoolul. De exemplu, asocierea antihistaminicelor de primă generaţie (romergan, feniramin) cu băuturi alcoolice poate determina o deprimare aditivă a reflexelor, ceea ce compromite efectuarea oricăror activităţi de fineţe şi creşte posibilitatea de accidentare.

A nu se uita că multe dintre medicamente se pot obţine fără prescripţie medicală, iar asocierea lor constituie un risc real. De aceea, pacienţii care se află sub tratament cu medicamente nu trebuie să asocieze o automedicaţie suplimentară fără a cere, în prealabil, sfatul medicului de familie.