Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Zona zoster și COVID-19
După mai bine de un an de la apariția primelor cazuri de COVID-19 există încă numeroase necunoscute legate de modul în care infecția cu noul coronavirus ne poate afecta organismul, manifestările sale fiind dintre cele mai diverse, de la simptome specifice unor răceli banale la afectări pulmonare grave, cardiovasculare, neurologice, digestive. În ultima vreme au apărut și studii privind o posibilă legătură între COVID-19 și declanșarea unei alte afecțiuni virale, zona zoster.
Denumită și herpes zoster, zona zoster este o infecție cauzată de același virus care provoacă și varicela (vărsat de vânt), virusul varicelo-zosterian. Oricine a avut varicelă în copilărie sau a fost expus la un moment dat virusului rămâne cu el în stare latentă în organism. Virusul se poate reactiva pe fond de stres sau de imunitate scăzută, dar la vârsta adultă nu mai provoacă varicela, ci zona zoster, explică specialiştii. Această afecțiune se manifestă ca o erupție sub formă de vezicule pline de lichid, localizată pe o anumită zonă a pielii, virusul afectând și terminațiile nervoase din zona erupției. Erupția de pe piele este însoțită de dureri și senzația de arsură în zona afectată, care pot persista mai multe săptămâni, luni sau chiar ani. Simptomele și intensitatea lor depind de la pacient la pacient.
De la începutul pandemiei de COVID-19, au fost semnalate în mai multe țări cazuri ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus la care s-a declanșat și zona zoster. Unii experți sunt de părere chiar că apariția acestei afecţiuni ar putea fi o altă formă de manifestare a COVID-19 sau, în unele cazuri, unul dintre efectele adverse posibile ale vaccinurilor anti-COVID, după cum relatează publicația medicală Healthline.
Studiile efectuate până acum au demonstrat însă că nici infecția cu noul coronavirus și nici vaccinurile anti-COVID nu declanșează zona zoster, pentru că cele două boli au la origine virusuri diferite. Ceea ce se știe cu siguranță până în prezent este faptul că, atunci când sistemul imunitar este slăbit sau „ocupat” să lupte împotriva unui virus cu care intră în contact, virusul varicelo-zosterian aflat în stare latentă în organism poate profita de moment și se reactivează. Studii anterioare au demonstrat că tratamentele cu imunosupresoare, chimioterapie și corticosteroizi, sau afecțiuni care slăbesc sistemul imunitar, cum sunt boala Crohn, lupus și infecția cu HIV, cresc semnificativ riscul de declanșare a zonei zoster. Experți internaţionali încearcă acum să afle dacă este posibil ca acest lucru să se întâmple și în cazul infecției cu noul coronavirus.
Un studiu restrâns, realizat anul acesta în Israel de către specialişti ai clinicilor Sourasky din Tel Aviv și Carmel din Haifa, în care au fost incluse 491 de persoane vaccinate anti-COVID-19, a evidențiat că şase dintre acestea au făcut zona zoster după prima doză de vaccin, dar toate aveau anumite condiții preexistente din cauza cărora imunitatea lor era mult scăzută.
Toți cei șase s-au recuperat complet după zona zoster. Constatările acestei cercetări i-au determinat și pe alți experți să inițieze noi studii privind vaccinurile anti-COVID și un posibil rol al lor în activarea (nu cauza) zonei zoster.
„În acest moment, nu putem spune că vaccinul reprezintă cauza apariției zonei zoster. Mai degrabă poate fi un factor declanșator la unii pacienți”, a declarat pentru cotidianul israelian Jerusalem Post dr. Victoria Furer, de la clinica Sourasky din Tel Aviv. Medicii din Brazilia au semnalat şi ei o creștere a cazurilor de zona zoster de la începutul pandemiei.
Deocamdată, nu se știe exact dacă și stresul provocat la nivel global de pandemie ar fi avut un rol în creșterea numărului de cazuri de zona zoster, având în vedere că stresul este un factor important în declanșarea acestei boli. (I. M.)