Viaţa urbană, între izolare socială şi comuniune

Dezvoltarea ştiinţelor şi a tehnicii, extinderea şi diversificarea serviciilor, investiţiile masive în ramuri industriale, creşterea consumului au condus la modernizarea vieţii şi la urbanizarea comunităţilor. Astăzi se poate observa cu uşurinţă că, în aşezările urbane tot mai aglomerate, o ţesătură tot mai densă de bunuri, mecanisme sociale şi servicii împresoară spaţiul vieţii personale şi comunitare, provocând mutaţii profunde în raporturile pe care le are omul cu lumea înconjurătoare şi cu semenii.

O parte importantă din populaţia lumii trăieşte în comunităţi urbane. La nivelul anului 2000, statisticile arătau că 75% din populaţia ţărilor dezvoltate este situată în zone urbane cu populaţie densă¹. Abordări sociologice importante au avut în atenţie fenomenul urbanizării, scoţând la iveală rădăcinile lui economice şi industriale, dar şi implicaţiile culturale sau sociale (cum ar fi schimbarea practicilor comunicării interumane prin folosirea mijloacelor de comunicare la distanţă sau diversificarea mediilor informative: presă, radio, televiziune, internet).

Fără îndoială, există numeroase avantaje sau beneficii pentru locuitorii zonelor urbane. În cuprinsul lor sunt, de regulă, servicii medicale mai bune, o ofertă educaţională mai variată, mai multe locuri de muncă, o reţea de pieţe, dar şi servicii de transport şi utilităţi. Există numeroase beneficii de pe urma convieţuirii în aşezări urbane, chiar dacă oraşele sunt aglomerate. De exemplu, unele rezultate care arată că folosirea pe scară largă a dispozitivelor electronice sau inteligente, a ecranelor informative, utilizarea telefoanelor mobile şi a internetului, precum şi accesul la celelalte servicii, reprezintă tot atâtea experienţe ce par să determine o dezvoltare mai rapidă a inteligenţei copiilor². În mod cert, sunt multe alte situaţii, aspecte care ar putea fi adăugate aici.

Totuşi, o serie întreagă de aspecte negative au devenit, de asemenea, pregnante în comunităţile aglomerate: declinul instituţiei familiei, destructurarea comunităţii, erodarea codurilor morale, dezorganizarea socială, creşterea ratei criminalităţii, adâncirea inechităţilor sociale³. În numeroase zone urbane extinse locuiesc în prezent, mai ales la periferie, persoane marginalizate, stigmatizate, unele profund afectate de sărăcie, altele victime ale discriminării. Periferiile marilor oraşe ascund, de multe ori, şi persoane cu un comportament reprobabil sau consumatori de droguri, persoane fără familie, fără adăpost sau fără venituri, infractori sau persoane violente; de multe ori, persoanele de acest fel sunt prezenţe "obişnuite" în zonele sărace sau depărtate de centrele administrative ale marilor oraşe civilizate.

Luminile oraşului ascund luminile cerului

Viaţa urbană a schimbat semnificativ raporturile omului cu natura. Formulând scurt, s-ar putea spune că studiile comportamentului uman evidenţiază că în regiunile urbane se conturează adevărate "patternuri" comportamentale, tipologii specifice: petrecerea timpului liber în spaţii destinate cumpărăturilor, durate de timp mai mari alocate divertismentului, durate importante de timp alocate programelor informative şi activităţilor de socializare petrecute în spaţii publice, participare la viaţa comunităţii prin implicarea în activităţile organizaţiilor civile sau prin intermediul grupurilor existente în spaţiul virtual.

În acelaşi timp însă, convieţuirea în marile oraşe scoate la iveală şi faptul greu de ignorat că viaţa omului şi a comunităţii se desfăşoară la o distanţă tot mai mare de graniţele mediului natural. În marile oraşe, omul are acces mai degrabă la ziduri de sticlă şi beton sau la pieţe deschise, ce au prea mult pavaj şi prea puţine spaţii verzi. Zonele urbane au, de asemenea, un nivel ridicat de zgomot, încât locuitorii aud mult prea rar cântul păsărilor sau freamătul pădurii. În plus, cineva situat în mijlocul oraşului, la o oră târzie, nu va vedea în jur decât realizările omeneşti. Iluminatul nocturn şi reclamele publicitare viu colorate ascund strălucirea îndepărtatelor stele, reducând la tăcere răscolitoarele întrebări ale vieţii ce se nasc în noi, aproape de fiecare dată cât privirea întâlneşte frumuseţea şi imensitatea bolţii cereşti.

Expoziţia operelor omeneşti şi frumuseţile terapeutice ale naturii

În urbea luminată şi zgomotoasă, privirea omului, capabilă să întâlnească abisul înstelat al cerului, se opreşte, de cele mai multe ori, la altitudini mărunte, iar orizontul deschiderii lui rămâne captiv în perimetrul oraşului. Sufletul omenesc, chemat spre reflecţia metafizică şi spirituală, nu întâlneşte prea des noaptea tainică a universului, încât are rar prilejul să vadă în sine şi în el miracolul vieţii şi al conştiinţei. Admiraţia omului trece rar, ca şi vederea lui, dincolo de lumea mică a operelor omeneşti care stăpânesc o mare parte din oraş.

Aspectul acesta este semnificativ, întrucât unele studii au dovedit că în mediul natural omul se poate reface psihofizic, poate reduce semnificativ stresul şi oboseala mentală adesea mai eficient decât prin producţiile de divertisment oferite de oraşul zgomotos⁴. Unele cercetări arată că petrecerea câtorva ore într-un mediu natural, în mijlocul naturii, poate diminua semnificativ stresul, poate reduce oboseala mentală şi poate contribui chiar la îmbunătăţirea unor parametri fiziologici ai organismului nostru⁵.

Zona urbană: hiperaglomeraţie şi multă singurătate

Aşadar, aglomeraţia marilor oraşe ne poate împiedica să ajungem în mijlocul naturii. Însă unele avertismente spun mai mult: viaţa urbană ne poate îndepărta şi de noi înşine! Ritmul trepidant al străzilor aglomerate, activităţile stresante şi sarcinile profesionale multiple, bombardamentul senzorial al reclamelor publicitare, ecranele viu colorate aduc în centrul atenţiei gânduri, imagini şi sunete care asediază viaţa şi reflecţia interioară. Este de-ajuns să pomenim aici faptul că urbanizarea reprezintă, între altele, un mediu de insecuritate profesională⁶. Concurenţa existentă pe piaţa forţei de muncă, informatizarea serviciilor, dar şi robotizarea proceselor de producţie pe de o parte propun, pe de alta reduc semnificativ locurile de muncă, determinând pe cei interesaţi să aibă o slujbă stabilă, să fie tot mai preocupaţi de perfecţionarea profesională, uneori cu riscul de a renunţa la viaţa de familie sau la îngrijirea propriului copil.

Sunt semnificative aici rezultatele unor cercetări care arată că viaţa psihică a omului poate fi afectată de ritmul alert al mediului urban. Un studiu efectuat în urmă cu câţiva ani în Suedia a arătat că riscul apariţiei unor devianţe comportamentale sau a unor afecţiuni psihice este mai mare în rândul populaţiei urbane decât în rândul celei care trăieşte în zonele rurale. Pentru bărbaţi, riscul dobândirii unor psihoze creşte cu 68% în zonele urbane, în timp ce pentru femei riscul este cu 77% mai mare. Cercetătorii explică aceste diferenţe între mediul urban şi cel rural tocmai prin faptul că în viaţa persoanelor din mediul urban există un nivel mult mai mare de stres, dar şi mai puţin suport social⁷.

Un alt studiu recent arată că în marile aglomerări urbane există o rată mai mare a afecţiunilor schizofrenice în raport cu cele provenind din eşantioane identice numeric din zonele rurale. Rezultatele indică faptul că integrarea fizică într-o comunitate, simpla situare a unei persoane într-un bloc, înconjurată de zeci de vecini, nu schimbă "datele singurătăţii" şi nu soluţionează problema fragmentării sociale care afectează oraşele mari. Dimpotrivă, aspecte care îmbunătăţesc semnificativ sănătatea mentală în rândul locuitorilor sunt sentimentul de siguranţă, precum şi apartenenţa la o comunitate caracterizată de coeziune şi de unitate spirituală⁸.

Proximitatea fizică şi distanţa morală faţă de semeni

Însă toate acestea ne îndreptăţesc să afirmăm şi altceva: că viaţa în aglomerările urbane ne poate îndepărta şi de semenii noştri. Profesia sau stilul de viaţă, valorile împărtăşite sau vestimantaţia, multe alte aspecte ale vieţii pot deveni şi devin adesea criterii de departajare a semenilor noştri, a vecinilor sau cunoscuţilor. Sociologii afirmă că, urmărind să instituie un teritoriu de viaţă cât mai confortabil, omul din mediul urban trasează graniţele de siguranţă. În lumea lui imaginară, el include pe cei ce par să îi semene, persoanele care împărtăşesc acelaşi sistem de valori sau standard de viaţă⁹. În acest teritoriu imaginar, omul se simte mai protejat, pentru că, spun sociologii, el crede că poate înţelege, cu mai multă uşurinţă, intenţiile şi mesajele semenilor săi, atitudinile şi comportamentele lor.

Necunoscuţi, străini şi duşmani

Însă, în acest fel, omul se îndepărtează tot mai mult de semenii săi, pe care îi cataloghează ca fiind diferiţi. De aceea, în marile oraşe, în multe situaţii oamenii nu sunt doar necunoscuţi între ei. Adesea, pentru locuitorul oraşului, necunoscuţii sunt străinii şi, în multe situaţii, străinii sunt duşmani. Tendinţa aceasta de segregare a populaţiei se manifestă adesea prin instaurarea unei distanţe spirituale între cei ce se consideră diferiţi sau prin separarea geografică, în cartiere şi suburbii, în teritorii destinate, în principal, unui anumit "tip" de locuitori: "Zonele rezidenţiale exclusive, spune Zugmund Bauman, păzite de companii specializate particulare, nu sunt decât un exemplu al fenomenului, în care cei cu mijloace financiare îi exclud pe cei care nu se bucură de posibilităţi ce decurg din venit şi avere"¹⁰. La fel se întâmplă şi în cazul unor locuri publice, unde se practică selecţia clienţilor după diverse criterii, vestimentaţie, vârstă sau culoarea pielii, tocmai în ideea de a "verifica" identitatea necunoscuţilor, transformându-i de fapt din străini în "persoane concrete" ce împărtăşesc aceleaşi "valori".

Neatenţia politicoasă - nepăsarea care ne protejează

Este important de spus faptul că, potrivit consideraţiilor de ordin sociologic, locuitorii marilor oraşe tind să evite întâlnirea cu necunoscuţii. E ceea ce sociologul Ering Goffman a numit neatenţie politicoasă arătată străinilor, caracterizată prin "modalităţi complexe de a ne preface că nu privim şi nu ascultăm sau de a adopta posturi ce sugerează că nu vedem şi nu auzim, ba chiar că nu ne pasă de ceea ce fac cei de lângă noi"¹¹. Neatenţia politicoasă a devenit, în multe situaţii, o adevărată rutină, marcând decisiv raportările omului la semenii săi.

Este semnificativ faptul că oamenii simpli din comunităţile rurale au o altă conduită în autobuz, în metrou, în locurile unde sunt învecinaţi cu semenii lor. În multe cazuri, ei sunt miraţi de răceala raporturilor interumane, manifestată de cei ce locuiesc în oraş, mai ales atunci când oamenii stau fizic foarte aproape unii de alţii, în metrou sau în lift. Este ceea ce remarcă sociologul Bauman: "Nou-veniţii (în comunitatea urbană), neobişnuiţi cu contextul urban, sunt adesea frapaţi de astfel de obişnuinţe, care pot însemna pentru ei o stranie asprime şi o rece indiferenţă din partea populaţiei. Oamenii sunt incredibil de apropiaţi din punct de vedere fizic, însă spiritual par depărtaţi unii de alţii. Pierduţi în mulţime, avem un sentiment de abandonare, de "fiecare pe cont propriu", sentiment care, la rândul lui, duce la singurătate"¹².

Sacrificarea dimensiunii morale pentru salvarea intimităţii

În înţelegerea lui Bauman, răceala aceasta în raporturile dintre oameni nu este altceva decât o formă de "salvare" a propriei intimităţi în faţa asaltului public de întrebări pe care curioşii de lângă noi ar putea să îl lanseze ca replică la deschiderea şi interesul pe care noi le-am arătat faţă de ei. În acelaşi timp însă, scrie Bauman, protejarea sau salvarea intimităţii se fac cu un preţ scump: pierderea sprijinului, a solidarităţii sociale. Singurătatea, scrie el, este preţul plătit pentru protejarea spaţiului privat: "Odată cu explozia fantastică a vieţii urbane, vine şi indiferenţa rece a oamenilor, alimentată de multitudinea interacţiunilor determinate de schimbul de bunuri şi servicii"¹³.

Ceea ce se pierde, continuă Bauman, în toate acestea este tocmai caracterul moral al relaţiilor umane. Societatea urbană, prin paleta largă de servicii, prin vastele spaţii comerciale şi prin industria divertismentului, oferă astăzi oamenilor posibilitatea să se întâlnească unii cu alţii, să comunice aproape în permanenţă, dar fără să participe existenţial unii la viaţa altora. Oamenii se întâlnesc foarte des, dar se ajută tot mai puţin. Întâlnirile sunt plăcute, dar ecoul lor se şterge repede.

Aceasta se poate observa chiar şi numai păstrând perspectiva sociologiei, întrucât responsabilitatea morală pentru semeni presupune un altruism necondiţionat, impulsul de a ajuta, fără să fie necesară o acoperire în beneficii. Urbanizarea face ca oamenii să trăiască în oraşe cu densităţi tot mai mari, în proximitatea tot mai strânsă a semenilor lor, dar să experieze o singurătate din ce în ce mai pronunţată, o distanţă morală tot mai greu de depăşit către semenii lor. De aceea, sociologul amintit afirmă că neatenţia politicoasă, ca formă de protecţie împotriva străinilor ce ar putea tulbura ordinea spaţiului nostru privat, nu este prea departe de indiferenţa morală¹⁴.

Viaţa creştină, comunitatea şi comuniunea spirituală

De aceea, şi cu atât mai mult acum, viaţa creştină se arată ca fiind invitaţia la o viaţă comunitară deplină, unică, de o noutate radicală. Din perspectivă teologică, viaţa eclesială ancorează spiritual pe om într-o comunitate de iubire şi de rugăciune, în care nu principiile morale şi cu atât mai puţin beneficiile materiale îi ţin împreună pe oameni, ci Însuşi Dumnezeu. Ca parte a comunităţii spirituale, omul se întăreşte prin harul Duhului Sfânt, împărtăşit prin Sfintele Taine şi prin efortul iubirii jertfelnice arătate semenilor lui, ca participare a sa la întreg. Acest efort îl deschide pe om spre Dumnezeu şi prin aceasta se deschide el şi spre cei apropiaţi lui, şi în El şi cu ajutorul Lui, omul devine capabil să se deschidă cu dragoste către întreaga lume. Lucrarea lui Dumnezeu în om este cea care capacitează sufletul omenesc, prin Sfintele Taine, extinzând câmpul lui vizual şi deschizând inima lui către cei din vecinătatea lui şi de pretutindeni, tocmai pentru că omul se întâlneşte cu ei în Hristos.

De aceea, iubirea creştină, care în forma ei deplină, desăvârşită, nu mai face deosebire între oameni, îşi are izvorul în iubirea lui Dumnezeu şi în Jertfa lui Hristos care cuprinde în ea pe toţi oamenii. Ea nu este resimţită ca imbold natural şi nu se întemeiază pe resorturile psihologice sau morale, ci pe iubirea Lui care coboară în noi prin osteneala duhovnicească, întărită de Sfintele Taine, prin lucrarea harului Duhului Sfânt, Care "pe cele cu lipsă le plineşte".

" Din perspectivă teologică, viaţa eclesială ancorează spiritual pe om într-o comunitate de iubire şi de rugăciune, în care nu principiile morale sau beneficiile materiale îi ţin împreună pe oameni, ci Însuşi Dumnezeu."

" Pentru locuitorul oraşului, necunoscuţii sunt străini şi, în multe situaţii, străinii sunt duşmani. Tendinţa aceasta de segregare a populaţiei se manifestă adesea prin instaurarea unei distanţe spirituale între cei ce se consideră diferiţi, sau prin separarea geografică, în cartiere şi suburbii, în teritorii destinate, în principal, unui anumit "tip" de locuitori."

diac. Sorin Mihalache

luminaceluinevazut@gmail.com

Note:

1 Habitat, State of the worldâs cities report 2001, Nairobi: United Nation Center for Human Settlements.

2 Gauvain et al. Contributions of Societal Modernity to Cognitive Development: A Comparison of Four Cultures. Child Development, 2009; 80 (6): p. 1628.

3 A.T. Geronimus, "Urban Life and Health", în International Encyclopedia of the Social-Behavioral Sciences (2001), edited by Neil J. Smelser şi Paul B. Baltes, versiune electronică.

4 Health Council of the Netherlands, (2004), Nature and health. The influence of nature on social psichological and physical well-being, Publication no. 2004/09.

5 Agnes E. van den Berg, Terry Hartig, Henk Staats, Preference for Nature in Urbanized Societies: Stress, Restoration, and the Pursuit of Sustainability, în rev. Journal of Social, vol. 63, nr. 1, 2007, pp. 79-96, (90).

6 E Anderson, "Urban Entography", în International Encyclopedia of the Social-Behavioral Sciences.

7 Sundquist K et all, Urbanisation and incidence of psychosis and depression: follow-up study of 4.4 milion women and men in Sweden, în Br. J. Psychiatry, 2004; 184: 293-98.

8 Study Examines Association Between Urban Living and Psychotic Disorders, online în ScienceDaily (7 septembrie, 2010).

9 Zygmunt Bauman, Tim May, Gândirea sociologică, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 55.

10 Ibidem, p. 61.

11 Ibidem, p. 62.

12 Ibidem

13 Ibidem, p. 63.

14 Ibidem, p. 64.