În această seară, 15 octombrie, începând cu ora 20:00, racla Sfântului Paisie de la Sihăstria a fost dusă înapoi la Mănăstirea Sihăstria din jud. Neamț, iar moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost
În această seară, 15 octombrie, începând cu ora 20:00, racla Sfântului Paisie de la Sihăstria a fost dusă înapoi la Mănăstirea Sihăstria din jud. Neamț, iar moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, cea mult folositoare, adună an de an mii de suflete în rugăciune, pentru a primi binecuvântarea celei care de peste 385 de ani ocrotește Iașiul și Moldova. Hramul din acest an a reunit peste 28.000 de credincioși, care au participat la Sfânta Liturghie oficiată pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt de un sobor de 28 de ierarhi din țară și din străinătate, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Dimitrios, Mitropolitul Franței și Exarhul Europei (Patriarhia Ecumenică).
În această dimineață, 13 octombrie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană. În cuvântul său,
La sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva din anul 1996 au fost aduse la Iaşi, din Patra (Grecia), moaştele Sfântului Apostol Andrei. Astăzi, sărbătorim 30 de ani de la acest moment esenţial din istoria pelerinajului de la Iaşi. A fost pentru prima dată când un milion de pelerini au venit la Iaşi, la Catedrala Mitropolitană, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.
Procesiunea „Calea Sfinților” de la Iași a adunat și în acest an mii de pelerini, care au însoțit sfintele moaște pe străzile orașului. La procesiune au participat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de clerici și credincioși din toată țara, veniți să cinstească moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria.
În această dimineață, 8 octombrie, moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria au fost scoase spre închinare în baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane din Iași. Momentul liturgic care marchează începutul hramului Moldovei a fost oficiat de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În aceste zile, mii de oameni sunt așteptați la Iași pentru a primi binecuvântarea celor doi sfinți.
În această seară, 7 octombrie, delegația Mănăstirii Sihăstria din jud. Neamț, condusă de părintele stareț Arsenie Popa, a adus la Catedrala Mitropolitană din Iași moaștele Sfântul Cuvios Paisie, mare
Momentele de sărbătoare din luna octombrie de la Iaşi reprezintă, prin mijlocirea sfinților, un prilej de comuniune a drepslăvitorilor creștini, pelerini din țară, dar și de peste hotare. Anul
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, au săvârșit joi, 17 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași, împreună cu preoții militari participanți la convocarea anuală a clericilor militari din România. Evenimentul a reunit aproximativ 80 de preoți care desfășoară activități de asistență religioasă în cadrul structurilor de apărare, ordine publică și siguranță națională.
La finalul studiilor universitare, licențiații Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași au depus sâmbătă dimineață, 11 iulie, jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă Română. Momentul solemn s-a desfășurat în cadrul Sfintei Liturghii, la Catedrala Mitropolitană din Iași, în fața Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și a Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Sfânta Mărturisitoare Blandina, cunoscută pentru smerenia și slujirea sa, cea care „nu se rușina niciodată să spele picioarele Domnului Hristos” atunci când ștergea pardoseala Catedralei Mitropolitane, a fost proclamată sfântă, astăzi, 17 mai 2026, în biserica unde s-a ostenit și a făcut ascultare, după ce a îndurat 15 ani de închisoare în Siberia. La proclamarea locală a canonizării au fost prezenți numeroși ierarhi, preoți și diaconi, veniți de pe ambele maluri ale Prutului.
Solemnitatea proclamării locale a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași va avea loc la Catedrala Mitropolitană din Iaşi duminică, 17 mai 2026, la finalul Sfintei Liturghii. Cu o zi înainte,
„Sărbătoarea sărbătorilor și praznicul praznicelor”, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, a adus lumină și bucurie la Catedrala Mitropolitană din Iași. Mii de ieșeni, cu lumânări, candele și coșuri cu bucate tradiționale în mâini, au luat parte la slujba din noaptea Sfintelor Paști, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
La Catedrala Mitropolitană din Iași, clericii și credincioșii au cinstit duminică, 5 aprilie, purtând în mâini ramuri de salcie și flori, praznicul Intrării Domnului în Ierusalim. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. „Învierea Domnului Hristos ne vădește că nu răul are ultima putere în această lume”, a afirmat Preasfinția Sa în predica rostită după citirea textului evanghelic de la Sfântul Ioan, cap. 12, versetele 1-18. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Emanuel Vărvăruc a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Poiana Brăești, Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat „Moldova” Iaşi, dirijat de lect. univ. dr. Consuela Radu-Țaga.
Vineri seară, 27 martie, credincioșii ieșeni au participat la Denia Acatistului Bunei Vestiri, a doua dintre deniile rânduite în această perioadă liturgică deosebită. Acatistul a fost citit de
Luni seară, 23 martie, în toate lăcașurile de cult a fost oficiată prima denie din acest an, în cadrul căreia s-a citit Canonul Sfântului Andrei Criteanul. La Catedrala Mitropolitană din Iași, slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Întrucât sărbătoarea Bunei Vestiri va fi celebrată miercuri, conform indicațiilor tipiconale, Canonul cel Mare a fost citit integral luni seară.
În prima zi de primăvară, ce a coincis în acest an cu Duminica Ortodoxiei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, alături de un sobor numeros de preoți și diaconi, în Catedrala Mitropolitană din Iași.
La Catedrala Mitropolitană din Iași, în prima seară a Postului Mare, a fost citită prima parte a Canonului Mare, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari, săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Evenimentul liturgic marchează începutul Postului Mare și a reunit numeroși credincioși veniți să participe la una dintre cele mai profunde rânduieli ale perioadei Triodului.
În Duminica a 33-a după Rusalii, cunoscută ca Duminica Vameșului și a Fariseului, 1 februarie, Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iași a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Marcu, Episcop de Gaborone și Botswana, ierarh al Patriarhiei Alexandriei. În predica sa, Părintele Episcop i-a îndemnat pe credincioși să intre în această perioadă cu duh de smerenie și pocăință adevărată, arătând că întâlnirea cu Domnul nu se realizează prin aparențe exterioare, ci prin recunoașterea propriei neputințe și prin deschiderea sinceră a inimii către iubirea lui Dumnezeu.
Catedrala Mitropolitană din Iași și-a sărbătorit luni hramul istoric, praznicul Întâmpinării Domnului Iisus Hristos. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu patru ierarhi ai Bisericii noastre, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur a fost cinstită vineri, 30 ianuarie, la Catedrala Mitropolitană din Iași. Ziua este dedicată învățământului teologic, prilej cu care la Sfânta Liturghie au fost prezenți numeroși profesori și studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae”. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.


