La finalul zilei de 27 octombrie a avut loc ultima slujbă de seară oficiată în cadrul programului liturgic bogat închinat sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, sărbătoare
La finalul zilei de 27 octombrie a avut loc ultima slujbă de seară oficiată în cadrul programului liturgic bogat închinat sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, sărbătoare
Ne închinăm adesea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, cerându-i ajutorul și binecuvântarea. Dar puțini observăm aspecte ale raclei, veșmântului sau coroanei de pe
An de an, ziua de 27 octombrie este încununată cu cântări şi laude bisericeşti prin care îl sărbătorim pe Ocrotitorul Bucureştilor, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ale cărui sfinte moaşte se află în
Credincioşi bucureşteni şi pelerini din toate colţurile ţării au înălţat miercuri, 27 octombrie, rugăciuni de laudă la cinstirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi al Catedralei
Timp de 8 zile, pașii pelerinilor din toate colțurile țării se îndreaptă pe Dealul Patriarhiei pentru a cinsti moaștele sfinților ocrotitori, așezate spre închinare în „Baldachinul Sfinților”, frumos
Pe 27 octombrie, Catedrala Patriarhală din București își sărbătorește hramul de toamnă, închinat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Sărbătoarea sa, care se desfășoară încă de
Unul dintre cei mai cunoscuţi martiri ai Bisericii Creştine, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost cinstit cu fast liturgic la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale prin săvârşirea
În această seară, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, au început manifestările religioase prilejuite de pomenirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, prin săvârșirea Privegherii
Atmosfera de rugăciune și bucurie specifică sărbătorii hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale și marcată prin săvârșirea slujbei Privegherii în seara zilei de sâmbătă a continuat în Duminica a 23-a
Programul liturgic dedicat sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, care se desfășoară în perioada 21-28 octombrie 2021, a continuat duminică seară cu slujba Privegherii în cinste
Programul liturgic şi manifestările legate de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, continuă pe Dealul Patriarhiei, în această dimineaţa racla cu sfintele sale moaşte, alături de
În fiecare an, sărbătoarea hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale este înfrumusețată prin slujbele de seară sau privegheri.
În perioada 21‑28 octombrie 2021, în Capitală se desfășoară sărbătoarea închinată Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, cu prilejul hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale.
În perioada 21‑28 octombrie 2021, cu prilejul hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale, închinat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, Capitala va fi în sărbătoare. Totuși, ținând
Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași a fost cinstită cu fast liturgic la Catedrala Patriarhală în ziua sa de pomenire, 14 octombrie. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a
În seara zilei de 13 octombrie, credincioșii bucureșteni au participat la slujba Vecerniei unită cu Litia și a Utreniei oficiate în Catedrala Patriarhală în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.
În Duminica a 20-a după Rusalii, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Altarul de Vară din vecinătatea Catedralei Patriarhale din București de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal,
Ultima duminică din luna septembrie este dedicată evidențierii și cinstirii valorilor perene ale satului românesc. Cu această ocazie, la Sfânta Liturghie de la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, soborul
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârșit, în Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, Sfânta Liturghie la Altarul mare de vară de lângă
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a fost cinstită cu evlavie și binecuvântare arhierească și la Catedrala Patriarhală din București. Sfânta Liturghie a fost săvârșită miercuri, 8 septembrie, la Altarul de
Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit miercuri, 1 septembrie, Începutul anului bisericesc. Cu această ocazie, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti a fost săvârşită, potrivit tradiţiei, slujba de Te Deum.