În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Prima duminică a Postului Nașterii Domnului la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă Română sărbătorește astăzi Duminica a 26-a după Rusalii și prima din salba duminicilor Postului Nașterii Domnului. Cu acest prilej, în mijlocul credincioșilor și pelerinilor Catedralei Patriarhale a poposit Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
După citirea pasajului evanghelic duminical, în care a fost istorisită Parabola bogatului căruia i-a rodit țarina, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat principalele semnificații ale textului scripturistic, evidențiind modul în care trebuie chivernisită averea, dar al lui Dumnezeu, pentru a fi de folos tuturor.
„Tema bogăției este mereu actuală, pentru că mereu actuală este dorința de a poseda mai mult, gândul de a ne realiza material, sau preocuparea crispată de a nu pierde ceea ce avem. Domnul Iisus Hristos, în Pilda despre bogatul căruia i-a rodit țarina, arată deșertăciunea vieții celui obsedat să strângă averi peste averi, sperând că prin asta își asigură un viitor tihnit. Arată deci cât de nechibzuită este alegerea de a ne întemeia viața pe bunuri trecătoare, absolut vremelnice și incapabile să ofere siguranța pe care o căutăm. De aceea, Evanghelia ne cheamă la o examinare sinceră a modului cum ne raportăm la bogățiile materiale. (...) Sfintele Scripturi condamnă clar patima lăcomiei de avere. Această patimă sau abuz de bogăție se poate observa mai întâi din modul cum ajunge cineva bogat, apoi cum folosește bogăția. Așadar, în primul rând contează cum ajunge cineva bogat. Dacă ajunge bogat prin furt, prin corupție, prin exploatarea săracilor, atunci acela este deja condamnat. Bogăția este bună atunci când omul o dobândește prin muncă cinstită, demnă. În al doilea rând, contează modul cum este folosită bogăția, chiar bogăția adunată prin mijloace cinstite, oneste. Păcatul a intervenit când a vrut să-și folosească avuția doar pentru sine, pentru a se îmbuiba pe sine. «Odihnește-te, mănâncă, bea, veseleşte-te!» (Luca 12, 19). Dar Dumnezeu îi spune: «Nebune! În această noapte se va cere de la tine sufletul tău». Bogăția, ca orice dar sau binecuvântare de la Dumnezeu, ne este dată cu încrederea că îi vom sluji cu ea lui Dumnezeu și semenilor. Dumnezeu nu ne dă darurile Sale, binecuvântările Sale, talanții Săi, pentru satisfacția noastră personală, egoistă. În al treilea rând, contează modul în care ne lipim sau nu inima de bogăție, dacă vedem bogăția ca pe cel mai important lucru în viață, dacă ajungem până acolo încât să ne încredem mai mult în noi, în puterea noastră, în averea noastră, decât în Dumnezeu”, a spus Preasfinția Sa.
La momentul chinonicului, arhidiaconul Constantin Hurjui a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2023 privind însemnătatea Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești în Patriarhia Română.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.