În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Laudă de seară adusă Ocrotitorului Bucureștilor
Rugăciunile la ceas de seară care n‑au contenit în această perioadă pe Colina Patriarhiei au culminat joi, 26 octombrie, cu slujba Privegherii pentru Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începând astfel prăznuirea celui încununat cu smerenia și darul facerii de minuni. Slujba este săvârșită la Altarul de vară din vecinătatea Catedralei Patriarhale de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de arhimandriți, protosingheli, ieromonahi și diaconi.
În a șasea zi a pelerinajului organizat pe Colina Bucuriei de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, râul de credincioși a curs necontenit, numărul pelerinilor care s‑au închinat până joi seară depășind 60.000, iar timpul de așteptare fiind de aproximativ șase ore, conform statisticilor realizate de Jandarmeria Română și organizatori.
Potrivit programului liturgic desfășurat și în zilele anterioare, în seara aceasta credincioșii se roagă și așteaptă la rând în ambianța slujbei Privegherii pentru Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de arhimandriți, protosingheli, ieromonahi și diaconi.
Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evocat momente din istorie în care Sfântul Cuvios Dimitrie s‑a arătat ocrotitor prin moaștele sale: „În anul 1802 a avut loc unul dintre cele mai mari cutremure din București, când a căzut și turnul cel mai înalt din capitală, turnul Mănăstirii Colțea. Mitropolitul Dositei Filitti a scos moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie pe străzile din București pentru a-i liniști pe locuitorii îngroziți de spaima cutremurului. La începutul secolului 19, între anii 1813 și 1815, a avut loc ceea ce memoria populară a reținut ca «Ciuma lui Caragea». Întinzându‑se atât de mult ciuma în București, călugări de la Mitropolie și preoți din București au organizat o «litanie» pe străzile orașului, purtând în procesiune moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și pe cele ale Sfântului Grigorie Decapolitul, aduse de la Mănăstirea Bistrița olteană. Potrivit datelor păstrate din acea vreme, se pare că procesiunea și‑a arătat foloasele curând, încât molima a scăzut treptat și locuitorii Capitalei, deși greu încercați de năpastă, au putut să continue a viețui în această urbe”.
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a explicat că Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, vine în ajutorul oricui îl cheamă în rugăciune cu credință, în orice colț al lumii. „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a primit supranumele de «făcător de minuni» și «ocrotitor al Bucureștilor» pentru că el a vegheat și încă veghează asupra Capitalei de aproape 250 de ani. Dar ajutorul lui nu se limitează doar la zona Capitalei, ci sfântul veghează asupra tuturor celor care îl cheamă în rugăciune cu credință, oriunde în această lume. Toate aceste mărturii ne cheamă și pe noi să alergăm cu nădejde și credință să‑i cerem ajutorul, cu atât mai mult în aceste vremuri grele, de încercări, de crize și războaie. Pentru că Dumnezeu Însuși lucrează prin sfinți cu harul Său, săvârșind semne și minuni dumnezeiești. Dumnezeu S‑a întrupat o singură dată, dar, după har, El se află prezent și lucrează prin sfinții Săi. De aceea sfinții sunt comoara noastră cea mai prețioasă, mângâierea cea mai mare, adeverirea cea mai sigură că putem să ne mântuim. Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să răsplătească evlavia şi osteneala tuturor închinătorilor și pelerinilor cu darurile Sale cele bogate şi netrecătoare, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea oamenilor”, a reliefat Preasfinția Sa.
Cântările la slujbele Vecerniei cu Litia și Utreniei sunt interpretate de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, dirijat de arhidiaconul protopsalt Mihail Bucă.