Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul se vor desfăşura în acest an în condiţii speciale. Potrivit ministrului educaţiei, Monica Anisie, în sală vor fi maximum 10 elevi, distanţaţi fizic şi purtând
Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul se vor desfăşura în acest an în condiţii speciale. Potrivit ministrului educaţiei, Monica Anisie, în sală vor fi maximum 10 elevi, distanţaţi fizic şi purtând
În eparhiile ortodoxe române din diasporă continuă ajutorarea persoanelor vulnerabile aflate în carantină sau în izolare. Voluntarii din cadrul parohiilor s-au implicat atât în acțiunile de distribuire a
Încă de la începutul decretării stării de urgenţă pe teritoriul ţării noastre, ca urmare a pandemiei de COVID-19, Biserica Ortodoxă Română a venit în ajutorul persoanelor afectate de restricţiile impuse de
Biserica noastră, prin preoţii, angajaţii aşezămintelor sociale şi credincioşii ei, a intensificat în această perioadă nu doar rugăciunea, ci şi lucrarea pentru sprijinirea aproapelui aflat în nevoie. Mame
Joi, 30 aprilie 2020, prin grija Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Arhiepiscopia Timișoarei a oferit aproximativ 5 tone de alimente mai multor instituții de asistență socială din
În Duminica Mironosițelor, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a slujit Sfânta Liturghie în Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Nichita Romanul”. În cadrul Sfintei
Perioada de izolare din cauza pandemiei de Covid-19 ne provoacă cu întrebări și emoții neobișnuite. Oamenii satului de altădată vedeau suferința ca pe o judecată ce vine în urma unui dezechilibru sau a unei
În contextul epidemiei de COVID-19, Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a oferit pachete cu materiale de protecție pentru 300 de medici de familie din județele Iași ș
Prezentată inițial ca o pneumonie atipică, infecția cu noul coronavirus afectează nu doar plămânii, ci și alte organe. Pus în fața unui virus cu care nu s-a mai confruntat, sistemul imunitar provoacă o
De teama infectării cu noul coronavirus, oamenii tind să amâne vizita la medic, ignorând semnele agravării unor boli cronice sau apariția unor simptome care persistă. Medicii fac apel la pacienți să nu
Vitamina D ar putea fi folosită de medici în schema de tratament pentru infecția cu noul coronavirus. Potrivit Daily Mail, cercetătorii spanioli de la Universitatea din Granada au demarat un studiu pentru a vedea
Autoritățile sanitare estimează că după pandemia de COVID-19 ar putea urma doi ani de epidemii sezoniere. Așa s-a întâmplat și în 2009-2010, după pandemia de gripă de tip AH1N1, denumită și gripa porcină
Spania şi Franţa, printre ţările cele mai afectate de epidemie, au anunțat primele măsuri de relaxare. În Spania, ridicarea restricţiilor va începe din 4 mai, dar revenirea la normalitate se va face treptat,
Starea de sănătate a Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, s-a ameliorat simţitor, informează basilica.ro, care citează pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române,
Persoanele de peste 65 de ani vor putea circula între orele 7:00 şi 11:00 şi 19:00 şi 22:00 cu o declaraţie pe proprie răspundere completată, a anunţat ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, care a subliniat
Îi mulţumesc şi de asemenea îi cer iertare unchiului meu de văr, Eugen Dorneanu, din orașul Hârlău, județul Iași, condamnat la 20 de ani muncă silnică (bunica mea, Sofia, și mama lui, Maria, surori) pentru
În fața epuizării subiectelor asupra modalităților în care se transmite noul coronavirus, atenția actuală începe să se focuseze tot mai mult pe cauzele care au condus la apariția acestuia. Două opinii
Parohia Iancu Vechi-Mătăsari din sectorul 2 Capitală, de la începutul stării de urgență până în prezent, desfășoară ample acțiuni de sprijin umanitar. 156 de familii sărace, beneficiare ale programului
Ahiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat o procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, vineri, 24 aprilie, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, în
Proiectele social-filantropice implementate în perioada de pandemie continuă la nivelul eparhiilor din Muntenia şi Dobrogea. Sunt ajutate persoanele şi familiile aflate în situaţii de risc, prin oferirea de aliment
Recenta pandemie de coronavirus ne-a schimbat profund cadrele vieții cotidiene. Nu mai avem libertatea de mișcare pe care încă o aveam în urmă cu câteva săptămâni. Mulți dintre noi am optat pentru telemuncă