La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
Sprijin material şi moral pentru persoanele afectate de pandemie
În a treia săptămână după Paşti, în eparhii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au continuat acţiunile de ajutorare a persoanelor afectate de pandemia de COVID-19 şi de măsurile de restricţionare impuse de autorităţi. În cadrul acestor acţiuni, clericii şi voluntarii au vizitat persoanele aflate în diferite situaţii de risc, oferindu-le sprijin moral, dar şi pachete cu alimente şi produse de strictă necesitate.
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au continuat acţiunile de ajutorare a persoanelor vulnerabile din mediul rural. La sfârşitul săptămânii trecute, aceștia, coordonaţi de Dănuţ Prună, s-au deplasat în localităţile Jugureni şi Trenu din judeţul Prahova, respectiv Chioibăneşti şi Chichineţu din judeţul Brăila. Au vizitat persoane vârstnice, nevoiaşe sau singure, precum şi familii cu mulţi copii sau fără venituri, oferindu-le pachete cu alimente şi diferite produse.
De la începutul campaniei de ajutorare a persoanelor din mediul rural, în contextul pandemiei de COVID-19, voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale au vizitat 42 de localităţi rurale din 11 judeţe, unde au sprijinit material şi moral 900 de familii aflate în dificultate.
Arhiepiscopia Târgoviştei
Săptămâna trecută, pentru combaterea efectelor sociale ale pandemiei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, în cadrul parohiilor din judeţul Dâmboviţa, au fost sprijinite 904 persoane. În această lucrare filantropică au fost implicați 128 de preoți și voluntari care au oferit pachete cu alimente, hrană caldă, apă îmbuteliată, produse de igienă, fiind asigurate şi cumpărături de primă necesitate şi plata facturilor pentru unele utilități și servicii medicale.
De asemenea, au fost finalizate 25 de proiecte social-filantropice, derulate prin Fondul pastoral al eparhiei, în cadrul cărora au fost oferite alimente și produse igienico-sanitare pentru 864 de persoane aflate în dificultate, copii, adulți sau bătrâni. Valoarea totală a acestor activități de care au beneficiat 1.768 de persoane a fost de 81.934 de lei, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Arhiepiscopia Tomisului
Acţiunile social-filantropice de ajutorare a persoanelor vulnerabile continuă și în Arhiepiscopia Tomisului. În cadrul unor activităţi desfăşurate în săptămâna 4-10 mai, în jur de 1.400 de persoane aflate în izolare la domiciliu, bătrâni și săraci, au primit produse alimentare neperisabile, hrană caldă, produse igienico-sanitare și aparatură medicală, în valoare de 82.120 de lei, se arată pe site-ul arhiepiscopiatomisului.ro.
Astfel, cantinele „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” şi „Sfinţii Trei Ierarhi” din Constanța, precum şi „Buna Vestire” din Năvodari, din parohiile Eforie Sud I și III, şi „Sfântul Mina” din Mangalia, au oferit hrană caldă în valoare de 22.950 de lei. Parohiile „Sfântul Haralambie”, „Sfântul Nectarie”, „Sfinţii Epictet și Astion”, Așezământul „Sfântul Evanghelist Luca” şi parohia „Sfântul Ilie” din Constanţa, precum şi parohiile Topraisar, Amzacea, Dulgheru, Ștefan cel Mare, Techirghiol II și Ovidiu III au oferit pachete alimentare în valoare de 41.730 de lei. Asociația „Samarineanul Milostiv” și Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța au asigurat cumpărături de primă necesitate în valoare de 900 de lei pentru persoane vulnerabile. Parohiile „Sfântul Gherman” și „Sfântul Mina” din Constanța au asigurat plata unor servicii medicale în valoare de 2.200 de lei. Mănăstirile Lipnița şi „Sfântul Dionisie” şi Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Constanța au donat produse de igienă şi materiale de strictă necesitate mai multor unităţi medicale din judeţ, în valoare totală de 12.420 de lei. Parohia „Buna Vestire” din Constanța a donat 10 tensiometre și 3 termometre, în valoare de 2.000 de lei.
Campania de ajutorare continuă, iar cei interesaţi să ajute pot face donaţii în bani în contul RO10UGBI0000452009683RON, deschis la Garanti Bank, al Asociației „Samarineanul Milostiv” a Arhiepiscopiei Tomisului.
Arhiepiscopia Dunării de Jos
La sfârşitul săptămânii trecute, în Arhiepiscopia Dunării de Jos s-au desfăşurat mai multe activităţi de ajutorare a semenilor afectaţi de pandemia de COVID-19 şi de restricţiile de circulaţie impuse de autorităţi, ne-a transmis părintele Rareş Bucur, consilier eparhial.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, au fost oferite 1.500 de măşti de protecţie, 150 de viziere şi 600 de perechi de mănuşi chirurgicale eparhiilor Patriarhiei Române din Republica Moldova. Astfel, Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia de Bălţi şi Episcopia Basarabiei de Sud au primit câte 500 de măşti, 50 de viziere şi 200 de perechi de mănuşi destinate personalului medical şi auxiliar, dar şi pacienţilor internaţi în unităţile medicale din Basarabia.
Respectând o tradiţie mai veche, în Duminica Vindecării slăbănogului de la Vitezda, Parohia „Sfântul Ilie” din Galaţi, prin preoţii slujitori şi voluntari, a oferit la 50 de persoane alimente neperisabile, produse de igienă şi de strictă necesitate, precum şi cărţi de rugăciune şi de zidire sufletească, în valoare de 1.500 de lei. Printre beneficiarii acţiunii s-au numărat cei 25 de bătrâni de la căminul Fundaţiei de sprijin al vârstnicilor şi mai multe familii cu mulţi copii şi bătrâni.
În perioada de pandemie, peste 100 de studenţi şi masteranzi de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi au fost angrenaţi în acţiuni social-filantropice de care au beneficiat aproximativ 1.000 de persoane vârstnice, nedeplasabile, bolnave şi cu posibilităţi materiale reduse.