Duminica Lăsatului sec de brânză ne pune înainte imaginea lui Adam care a pierdut Raiul prin neascultare şi nepostire. Cântările acestei duminici ne vorbesc de plânsul lui Adam şi tristeţea
Duminica Lăsatului sec de brânză ne pune înainte imaginea lui Adam care a pierdut Raiul prin neascultare şi nepostire. Cântările acestei duminici ne vorbesc de plânsul lui Adam şi tristeţea
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numită și a Lăsatului sec de brânză, credincioșii bucureșteni s‑au reunit în rugăciune la Catedrala Patriarhală. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din Deva. Ierarhul a
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. În cuvântul de
Credincioşii prezenţi la Catedrala Episcopală din Baia Mare au participat duminică, 14 martie, la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit prima Sfântă Liturghie în Biserica „Sfântul Apostol Andrei”, „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” și „Nașterea Sfântului
Duminică, 14 martie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Florești, Protopopiatul Bârlad, informează Biroul de presă al eparhiei. Din soborul slujitorilor
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, sau a Lăsatului sec de brânză, părintele Nicolae Ceruţă s-a aflat în mijlocul comunităţii ortodoxe române din Zagreb, săvârşind Sfânta Liturghie în biserica
În data de 14 martie 2021, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 14 martie, a fost marcată prin rugăciune şi pregătire duhovnicească pentru intrarea în Postul Mare, în bisericile din Mitropolia Olteniei. La Râmnicu Vâlcea,
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” -
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, credincioşii din localitatea Şaroşul pe Târnave, judeţul Sibiu, au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul
„Unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6, 21). Astăzi, Biserica noastră se află în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză. Evanghelia acestei duminici
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză) Matei 6, 14-21 Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta
Înainte de a începe Postul Mare, la capătul Săptămânei brânzei se află Duminica Izgonirii lui Adam din rai. Ea ne arată că primii oameni au pierdut raiul pentru că nu au respectat porunca postului, iar noi
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Călătoria Sfântului și Marelui Post este deosebit de importantă pentru suflet şi pentru trup. Tradiția din primele veacuri creștine până astăzi, bucuria întâmpinării marii sărbători a Învierii Domnului,
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză), credincioșii Parohiei Ortodoxe Române din Zagreb, Republica Croația, au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de părintele Nicolae
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a resfințit duminică Biserica „Schimbarea la Față” a Parohiei Petrila-Cimpa, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie. Pentru activitatea
Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor din Lupoaia, filie a Parohiei Creaca din Protopopiatul Zalău, județul Sălaj, unde a săvârşit Sfânta
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Episcopal „Sfinții Apostoli Petru, Pavel și Andrei” din