În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Duminica dinaintea Postului Sfintelor Paști la Catedrala Mitropolitană din Cluj‑Napoca
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză), 6 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană clujeană.
După citirea Evangheliei duminicii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură şi i-a îndemnat pe cei prezenți la slujbă să postească și de răutate, nu doar de bucate.
„Răstimpul în care intrăm, al Postului Mare, este răstimpul îndreptării vieții și apropierii de Dumnezeu. Această duminică au numit-o sfinţii părinţi a Izgonirii lui Adam din Rai, pentru că ne aducem aminte de faptul că Dumnezeu l-a creat pe om tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor. (…) Au mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului şi a venit pedeapsa. (…) Astăzi, când începe Postul Mare, ne aducem aminte de această prăbuşire şi realizăm că perioada postului este răstimpul îndreptării vieţii şi al apropierii de Dumnezeu, (…) ne aducem aminte în Postul Mare că şi ridicarea şi răscumpărarea şi mântuirea au venit prin Unul singur, prin Domnul nostru Iisus Hristos”.
La Sfânta Liturghie au participat numeroși tineri și credincioși clujeni, iar o parte din cei prezenți au asistat la slujbă în fața catedralei din Piața Avram Iancu. În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru pacea lumii și pentru încetarea războiului din Ucraina. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de Sergiu Stanciu.
La finalul slujbei, ierarhul i-a felicitat pe membrii corului și a făcut cunoscut faptul că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înființarea acestuia. Din anul 2007, dirijor este pr. prof. dr. Vasile Stanciu, profesor de muzică bisericească și ritual la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar din anul 2010, corul îl are ca dirijor adjunct pe Sergiu Stanciu. Corul este format din teologi și muzicieni, cu studii superioare de muzică, care au activat sau activează în cadrul Filarmonicii de Stat Transilvania şi al Operei Naționale Române.