În perioada aceasta, prin proiectele locale ale eparhiilor și parohiilor, se asigură hrană şi alte produse necesare traiului zilnic persoanelor aflate în izolare la domiciliu sau asistate în instituţii sociale. A
În perioada aceasta, prin proiectele locale ale eparhiilor și parohiilor, se asigură hrană şi alte produse necesare traiului zilnic persoanelor aflate în izolare la domiciliu sau asistate în instituţii sociale. A
Începând cu Parastasul din Sâmbăta Dreptului Lazăr și continuând cu parastasele din această perioadă, la Parohia Orăștie I, în Episcopia Devei şi Hunedoarei, credincioșii au posibilitatea să doneze
Parohia Iosefin - Timișoara, în colaborare cu Fundația parohială „Preot Ioan Olariu” și Societatea Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara, a derulat marți, 5 mai 2020, o acțiune social-filantropică. Au
Comunitatea Bisericii „Sfântul Nicolae” - Brâncoveanu din Făgăraş a dorit să vină în sprijinul Spitalului Municipal Făgăraş prin campania „Stăm acasă, dar ne pasă”. Cei doi preoți ai Bisericii
În perioada Săptămânii Luminate, au fost oferite diferite categorii de ajutoare prin protopopiatele din Arhiepiscopia Alba Iuliei, fiind sprijinite 1.290 de persoane care se confruntă cu greutăți
Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși a achiziționat zilele trecute un gravator laser, în valoare de 15.179 de lei, pentru confecționarea vizierelor de protecție, care sunt distribuite în județul Vaslui. De
La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, în perioada 28 aprilie - 3 mai 2020, pentru acoperirea unor nevoi concrete ale unor semeni aflați în
În eparhiile Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei continuă sprijinirea spitalelor şi a persoanelor vulnerabile în perioada de criză provocată de pandemia de COVID-19. Proiectele social-filantropice desfăşurate
În contextul prelungirii închiderii unităților de învățământ, Arhiepiscopia Bucureștilor vine în sprijinul elevilor din anii terminali din județul Ilfov pentru a beneficia de învățământul la distanță
Elena Cuza, soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a rămas în amintirea colectivă drept o persoană blândă, de o mare fineţe sufletească, smerită, credincioasă şi care s-a ocupat de multe acte filantropice.
Zeci de materiale medicale au fost trimise de voluntarii Fundației „Împreună pentru Solidaritate Socială” din Săvineşti către Spitalul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bicaz - Neamț. Pe lângă
În eparhiile ortodoxe române din diasporă continuă ajutorarea persoanelor vulnerabile aflate în carantină sau în izolare. Voluntarii din cadrul parohiilor s-au implicat atât în acțiunile de distribuire a
Biserica Ortodoxă Română continuă ampla sa acțiune caritabilă dedicată celor afectați de pandemie, oferind ajutor concret și diversificat, la nivel de parohii și eparhii, persoanelor vârstnice și sărace,
Încă de la începutul decretării stării de urgenţă pe teritoriul ţării noastre, ca urmare a pandemiei de COVID-19, Biserica Ortodoxă Română a venit în ajutorul persoanelor afectate de restricţiile impuse de
Preoții din Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, desfăşoară în această perioadă mai multe activităţi social-filantropice, acestea fiind complementare suportului duhovnicesc şi moral pe care îl oferă î
Sectorul social al Arhiepiscopiei Râmnicului a oferit în această perioadă pachete cu alimente mamelor aflate în Centrul familial Troianu, județul Vâlcea, familiilor cu mulți copii, vârstnicilor, iar zilnic,
Fundația Universitară „Vasile Goldiș” din Arad, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului, împreună cu alți sponsori din municipiul și județul Arad au donat de curând Spitalului Clinic Județean de
Biserica noastră, prin preoţii, angajaţii aşezămintelor sociale şi credincioşii ei, a intensificat în această perioadă nu doar rugăciunea, ci şi lucrarea pentru sprijinirea aproapelui aflat în nevoie. Mame
Joi, 30 aprilie 2020, prin grija Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Arhiepiscopia Timișoarei a oferit aproximativ 5 tone de alimente mai multor instituții de asistență socială din
Biserica Ortodoxă Română continuă proiectele social-filantropice pentru ajutorarea semenilor aflaţi în situaţii de risc social şi medical. Prin campaniile desfăşurate la nivelul eparhiilor, persoanele şi
Protopopiatul Huedin, prin parohii și mănăstiri, prin Serviciul de asistență comunitară și prin intermediul Cantinei sociale „Protopop Dorel Pușcaș”, participă la efortul de susţinere a persoanelor