În ziua praznicului Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Înălțarea Domnului” -
În ziua praznicului Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Înălțarea Domnului” -
În Duminica dinaintea Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s‑a aflat la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara.
În prima zi a Anului Nou, de praznicul Tăierii‑împrejur cea după trup a Domnului, când Biserica face pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu,
De praznicul Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a liturghisit la Catedrala Reîntregirii în prezența a numeroși credincioși. Răspunsurile liturgice au
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a celebrat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși, în Biserica
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie în noua biserică Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa, judeţul Al
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a făcut câteva vizite pastorale în protopopiatul Câmpeni, luni, 13 decembrie. Însoțit de pr. protopop Andrei Bâldea,
În Duminica a 28‑a după Rusalii, numită și a Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie și a
Zi-de-zi relatează că, la praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Reghin-Petru Maior, prilej cu care a
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat marţi, 7 decembrie, o vizită pastorală la Școala Gimnazială „Decebal” din comuna Cricău, judeţul Alba. Ierarhul s‑a &i
În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, 6 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Reghin-Petru
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie în filia Ernei, Parohia Sângeru de Pădure, Protopopiatul Târgu Mureș, la Biserica „Sfântul Ioan
La Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie, de Ziua Naţională. În cadrul sfintei slujbe, diaconul Răzvan Oprea a
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit duminică, 28 noiembrie, Sfânta Liturghie la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia. În cadrul sfintei
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent marţi, 23 noiembrie, în Parohia Pianu de Sus I, Protopopiatul Sebeș, unde a săvârşit slujba de binecuvântare a noii capele mortuare.
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a liturghisit la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Măgina, judeţul Alba, duminică, 21 noiembrie, la praznicul Intrării în biserică a Maicii
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent joi, 18 noiembrie, în Parohia Sântimbru Fabrică, Protopopiatul Alba Iulia. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, cu acest prilej,
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat o vizită pastorală la Locuinţa protejată pentru persoane adulte cu dizabilităţi din Bărăbanţ, judeţul Alba. Ierarhul, însoțit de
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a săvârşit duminică, 14 noiembrie, slujba de resfințire a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Voiniceni, Protopopiatul Târgu Mureș, cu această
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Mina, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia, cu ocazia
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, luni, 8 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta