Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Târnosirea capelei Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a târnosit marţi, 14 februarie, capela militară cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din incinta Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, apoi a săvârşit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
Capela cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, sfinţită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, este situată la parterul unității de învățământ din Alba Iulia. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, la evenimentul sfinţirii au luat parte cadrele didactice ale unității de învățământ, elevii din cei patru ani de studii, alături de numeroase oficialități și cadre militare. La Altarul acestui lăcaș de rugăciune slujește preotul militar Constantin Bratu, iar comandantul Colegiului Național Militar este colonelul Marcel Domșa.
Adresându-se celor prezenți, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Irineu a spus: „Când vedem Sfânta Evanghelie și Sfântul Chivot pe masa Sfântului Altar, s-ar cuveni să-I mulțumim lui Dumnezeu. El nu numai că ne spune cum să trăim prin cuvântul din Evanghelie, ci ne și dă forța necesară ca să trăim viața în Hristos prin împărtășania din Chivot. Mântuitorul nostru este întotdeauna prezent pentru noi în biserică, pe Sfântul Altar, în calitate de Cuvânt al lui Dumnezeu și Pâine a vieții. Primind aceste daruri, Evanghelia și Euharistia, ne purificăm, ne iluminăm și ne sfințim sufletul, trupul și viața noastră întreagă”.
La finalul slujbei, în semn de recunoștință și apreciere pentru sprijinul oferit în timpul procesului de reamenajare și înfrumusețare a capelei militare, ostenitorii și binefăcătorii acestei lucrări au primit din partea ierarhului diplome de aleasă cinstire. De asemenea, în semn de prețuire și considerație pentru sprijinul permanent oferit Colegiului Național Militar, colonelul Marcel Domșa, în numele tuturor reprezentanților instituției de învățământ, i-a oferit ierarhului o icoană cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Capelă amenajată în anul 2001
Capela din incinta Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” a fost amenajată în anul 2001, sub coordonarea colonelului Voicu Cioară și prin implicarea preotului Nicolae Ignat.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, lăcașul de rugăciune a trecut printr-un amplu proces de renovare și înfrumusețare, fiind afectat de trecerea timpului, după două decenii de slujire.
Lucrările au fost realizate sub coordonarea colonelului Marcel Domșa și prin implicarea preotului militar Constantin Bratu, cu susținerea financiară a personalului unității de învățământ și a părinților elevilor militari.
Renovarea Capelei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a constat în restaurarea și conservarea picturii lăcașului de cult, recondiționarea iconostasului, înlocuirea icoanelor litografii cu icoane pictate, construirea Sfintei Mese din marmură și înveșmântarea geamurilor capelei cu icoane vitralii. Pictura bisericii și a icoanelor de pe catapeteasmă a fost realizată de pictorul Gabriel Ștefan Solomon. De asemenea, au fost achiziționate un proscomidiar nou, mobilier sculptat pentru veșminte preoțești, un candelabru nou și obiecte de cult necesare slujirii liturgice. Pardoseala din interior a fost înlocuită cu parchet, în timp ce la intrare a fost montată o nouă ușă, confecționată din lemn de stejar.