În după-amiaza zilei de 22 decembrie, cu câteva zile înaintea praznicului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, la Biserica „Precupeţii‑Noi”, păstorită de părintele Marin Comănescu, protopop al
În după-amiaza zilei de 22 decembrie, cu câteva zile înaintea praznicului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, la Biserica „Precupeţii‑Noi”, păstorită de părintele Marin Comănescu, protopop al
Parohia „Sfinții Voievozi” din orașul Urlați, județul Prahova, a oferit, în apropierea sărbătorii Nașterii Domnului, daruri pentru 100 de copii din comunitate. Cei mici au primit dulciuri, îmbrăcăminte, re
Ierarhii ortodocși români din diasporă au săvârșit Sfânta Liturghie în ziua de Crăciun la catedrale episcopale și parohii românești, unde credincioșii aflați departe de casă și cei dragi s‑au reunit în
În fiecare an, praznicul Naşterii Domnului este prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioşii brăileni întrucât impunătoarea biserică din inima municipiului Brăila îşi sărbătoreşte hramul. După
Duminică, 25 decembrie 2022, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie, la Catedrala Episcopală din Huşi, cu prilejul praznicului Naşterii Mântuitorului Hristos. Preasfinţia Sa a fost
Credincioşii romașcani care au venit în prima zi de Crăciun la Catedrala Arhiepiscopală din Roman au fost binecuvântaţi de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a săvârşit Sfânta Liturghie,
„Fiul lui Dumnezeu a primit în chip smerit nașterea trupească pentru a ne dărui nașterea duhovnicească, înfierea prin har, și ne cere la acest ceas al sărbătorii să ne lăsăm cuprinşi de taina coborârii
Cu prilejul praznicului Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia. În ajunul sărbătorii, ierarhul
Slăvitul praznic al Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos a adus bucurie, lumină și pace în sufletele celor prezenți duminică, 25 decembrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava - Mănăstirea „Sfântul
Nașterea Domnului a fost sărbătorită și în eparhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei, unde ierarhii au săvârșit Sfânta Liturghie la catedrale eparhiale. Cu acest prilej, au rostit cuvinte de
La praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta
Praznicul Nașterii Domnului, 25 decembrie 2022, a fost întâmpinat cu multă bucurie și la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria, de un număr mare de credincioși de toate vârstele, care au venit la biserică
Numeroși târgovișteni au venit în ziua de duminică, 25 decembrie 2022, de praznicul Nașterii Domnului, încă de la primele ore ale dimineții, în istorica și frumoasa catedrală voievodală din vechea cetate de
Duminică, 25 decembrie 2022, la praznicul luminos al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În ziua praznicului Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, duminică, 25 decembrie 2022, Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău a fost plină de credincioși, care s‑au rugat la Sfânta
Mulți credincioși din Caransebeș au venit la Catedrala Episcopală din municipiu pentru a se ruga la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul
Praznicul Nașterii Domnului a adunat și în acest an mulțimi de credincioși din Sibiu și din împrejurimi la Catedrala Mitropolitană din cetatea transilvăneană pentru a participa la Sfânta Liturghie din prima
În jurul și cu prilejul praznicului Nașterii Domnului, de-a lungul timpului, s-a dezvoltat o efervescentă cultură a „sărbătorilor de iarnă” cu „goană după cadouri”, „campanii ale faptelor bune”,
Praznicul Nașterii Domnului, sărbătoarea bucuriei și a luminii, a fost celebrată cu fast liturgic la Catedrala Patriarhală din București. În mijlocul credincioșilor care au venit pentru a se împărtăși din
În cadrul rânduielilor tradiționale specifice praznicului Nașterii Mântuitorului, în ajunul sărbătorii, după săvârșirea Sfintei Liturghii și a Vecerniei praznicale, slujitorii Catedralei Patriarhale,
De Crăciun sărbătorim Naşterea după trup a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este ziua când Fiul lui Dumnezeu vine în lume în chip de Prunc Preasfânt pentru mântuirea neamului