Toţi creştinii ştiu că locul Naşterii Domnului este Betleemul, o mică localitate din Iudeea. Numele acestui oraş biblic în limba ebraică înseamnă „Casa pâinii”. Despre faptul că Mântuitorul nostru
Toţi creştinii ştiu că locul Naşterii Domnului este Betleemul, o mică localitate din Iudeea. Numele acestui oraş biblic în limba ebraică înseamnă „Casa pâinii”. Despre faptul că Mântuitorul nostru
În ziua a 20-a a lunii decembrie începe înainteprăznuirea marii sărbători a Nașterii Mântuitorului. Praznicele Împărătești au zile de înainte-prăznuire și zile de după prăznuire, care se încheie cu
† DANIEL PRIN HARUL LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR, MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI, LOCŢIITORUL TRONULUI
Sărbătoarea Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos ne regăsește pe toți anul acesta într-o stare de excepție. Nedumerire, îngrijorare, teamă sau șansa regăsirii autenticului? Cuvintele pe care le putem
În fiecare an, prima sărbătoare a lunii septembrie ne aduce bucuria reîntâlnirii cu Maica Domnului, a cărei binecuvântată naştere o prăznuim în a opta zi a lui Răpciune, proslăvire menită parcă să
De praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și
La praznicul Naşterii Domnului, Sfânta Liturghie a fost oficiată în Catedrala Mitropolitană din Sibiu de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, înconjurat de
Sute de credincioși au participat la sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, celebrată miercuri, 25 decembrie, la Catedrala Mitropolitană din Iași. Slujba de Crăciun a fost săvârșită de
Nașterea Domnului, sau Crăciunul, a fost sărbătorită după tradiție în eparhii ale Patriarhiei Române, unde Sfânta Liturghie a fost săvârșită de ierarhi, înconjurați de soboare de slujitori. Bucuria
„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Naşterea lui Hristos din Fecioara Maria a avut loc în oraşul Betleem în iarna anului 748 de la fondarea Romei, pe când la Roma domnea împăratul Octavian Augustus (31 î.Hr. – 14 d. Hr.), iar în Iudeea regele
Nașterea cea după trup a Mântuitorului Iisus Hristos a fost prăznuită miercuri, 25 decembrie 2019, la Catedrala Patriarhală din București, cu multă evlavie de creștinii ortodocși, uniți în cuget curat și
În Ajunul Crăciunului, marţi, 24 decembrie 2019, potrivit tradiţiei ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, slujitorii Catedralei Patriarhale au mers în
Perioada dinaintea marelui praznic al Nașterii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos se distinge, fără doar și poate, printr-o serie de caracteristici unice. La nivelul general al evlaviei populare, dar și al
Complexa iconografie a Naşterii Domnului aduce spre contemplare în faţa ochilor, într-o formulă concentrată, evenimentele prezente în textele evanghelice. Majoritatea rezolvărilor iconografice, oricât de variate
Plămădite în vatra strămoșească a poporului român, colindele constituie zestrea culturală și spirituală cea mai dragă sufletului românesc. Producții poetico-muzicale ale geniului poporului nostru, ele preced
În ultimii ani, de fiecare dată când se apropie Crăciunul, îmi stăruie în minte o întrebare: oare cum ar trebui redat mesajul celei mai bune vești din istoria omenirii, a Nașterii lui Hristos, astfel încât s
În cadrul evenimentelor dedicate sărbătorii Nașterii Domnului, clasele primare de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” - Vicovu de Sus, județul Suceava, au organizat serbări școlare cu specific
„Veniți, să ne bucurăm în Domnul, spunând taina ce este de față. Zidul cel despărțitor acum cade; sabia cea de foc se îndepărtează; heruvimul nu mai păzește pomul vieții; iar eu mă împărtășesc din
Realitatea este că în cazul Crăciunului - Nașterea după trup a Fiului lui Dumnezeu - vorbim cu adevărat de o sărbătoare generalizată aproape la scară mondială. Încadrată generic în ceea ce s-ar numi
„Copiii se bucură de mama lor, bărbatul de femeia lui, ea de toţi şi cu toţii se bucură de Dumnezeu.” * Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi