Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Colindele de origine populară în tradiția ortodoxă a poporului român

Colindele de origine populară în tradiția ortodoxă a poporului român

Un articol de: Pr. Lect. Dr. Zaharia Matei - 23 Dec, 2019

Plămădite în vatra strămoșească a poporului român, colindele constituie zestrea culturală și spirituală cea mai dragă sufletului românesc. Producții poetico-muzicale ale geniului poporului nostru, ele preced timpul răspândirii credinței creștine în spațiul carpato-danubiano-pontic. Cuvântul colind, colindă sau corindă (în versiunea transilvăneană rotacizantă) a dat nume atât cântecului îndătinat în perioada 24 decembrie – 6 ianuarie, cât și obiceiului colindatului.

În această perioadă a sfintelor sărbători închinate Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei, tinerii și copiii colindau pe la casele românilor, ducând cu ei vestea mântuitoare a Nașterii și venirii Mântuitorului pe pământ. Ne este bine cunoscut faptul că genul colindului a apărut în vremurile îndepărtate ale istoriei strămoșilor noștri scito-traco-geto-daci, peste care s-au suprapus elemente ale culturii romane. Ele ne vin din adânc de istorie. La romani, se colinda cu prilejul Saturnaliilor și sărbătorii închinate lui Sol invictus (soarele nebiruit).

În zorii apariției creștinismului, în structura colindelor au pătruns elementele învățăturii creștine cu privire la Nașterea și venirea în lume a Mântuitorului Hristos și la lucrarea Sa mântuitoare.

Colindul, ca gen poetico-muzical, este răspândit la toate popoarele balcanice și nu numai. Întâlnim colinde cu conținut creștin și la popoarele anglo-saxone, la cele vorbitoare de limbă germană și la cele slave, însă repertoriul românesc de colinde este cu mult mai bogat decât al acestor popoare.

Nu putem spune cu exactitate care dintre provinciile românești a dat mai multe colinde, ci doar că acestea sunt la fel de frumoase și de bo­gate în conținut. Când vorbim de originea populară a colindelor, ne referim la faptul că ele sunt creația anonimă a poporului român, deși cei care le-au dat viață aparțin tuturor categoriilor sociale: clerici și mireni, dascăli și dieci sau țărani simpli cu credință creștină adâncă. Modul naiv, arhaic și curat în care au fost alcătuite colindele certifică ethosul curat al poporului român, pentru care credința creștină transmisă acestuia de către Sfântul Apostol Andrei, iar mai târziu de la Constantinopol, a constituit liantul principal care i-a marcat destinul bimilenar atât de zbuciumat și care l-a făcut să reziste în fața încercărilor istorice până astăzi.

Sursele colindului creștin popular trebuie căutate în textele sacre, vechi și nou testamentare, în cântările liturgice de strană consemnate în cărțile de cult, în textul Sfintei Liturghii și în chipurile luminoase și pline de bunăcuviință ale icoanelor ortodoxe.

Dacă ar trebui să ne referim la mediul în care au apărut și s-au dezvoltat colindul și tradiția colindatului, trebuie subliniat faptul că satul românesc a reprezentat dintru început cadrul sau vatra formării sale. Mii de colinde și cântece de stea, cele din urmă fiind de proveniență mai recentă, au fost culese de folcloriștii și muzicienii români din secolele XIX-XX. Aceștia, ascultân­du-le cântate de țăranii români de la sate, le-au notat pe portative, astfel înscriindu-le în tezaurul de cultură și spiritualitate al credinței ortodoxe românești.

Prima culegere de colinde și cântece de stea a fost publicată de Anton Pann, în anul 1830, aceasta conținând doar textele. Celelalte patru ediții vor cuprinde și melodiile colindelor, însă notate pe psaltichie. După el, Teodor Burada, Tiberiu Brediceanu, Bela Bartok, Sabin Drăgoi, George Breazul, Gh. Cucu, Constantin Brăiloiu, Nicolae Ursu și alții au realizat bogate colecții de colinde pe care le cântăm și astăzi, fie în forma lor monodică, fie în versiunea lor corală, ca rod al măiestriei componistice a unor compozitori români.

În anul 2003, profesorul și interpretul de muzică folclorică Ioan Bocșa publica 1.484 de colinde cu text și melodie, la Fundația Culturală Terr Armonia, colindele fiind culese din județele Alba și Hunedoara. Unele dintre acestea au conținut profan și sunt legate de activitățile agrare și pastorale ale țăranului român, de prosperitate și belșug, precum Plugușorul și celelalte urări de Anul Nou, iar altele privesc viața socială în diferitele ei ipostaze. Originea populară sătească a acestor bijuterii ale culturii tradiționale românești este de netăgăduit. Dintotdeauna, colindele s-au cântat, căci prin muzicalitatea lor s-a transmis mai ușor mesajul acestora.

De asemenea, trebuie precizat și faptul că s-au cântat și se cântă și astăzi, potrivit datinii colindatului, antifonic, adică de către mai multe cete de colindători, așa cum se întâmplă și în seara Prohodului Mântuitorului Hristos.

În textul religios al colindelor, Iisus este deseori reprezentat ca fiu al familiei românești, născut și crescut în spațiul românesc mioritic, fiind îmbrăcat în portul tradițional românesc: Mititel, înfășețel, în scutec de bumbăcel... Pe Pruncul Iisus, vântul bate nu-l răzbate, neaua ninge nu-L atinge, în sensul că, deși este născut din Maica Domnului fără de tată, pe pământ, totuși, Dumnezeu fiind, toate stihiile și lucrările cosmosului I se supun și Îl confirmă drept Creator și Proniator, Atotțiitor și Atotputernic. El este Răsăritul Cel de Sus care a înlocuit vechea credință deșartă în cultul lui Mithra, zeitatea de origine iraniană. El este adevăratul Soare al dreptății. Originea și valoarea populară a colindelor sunt exprimate și prin versurile simple cu structură de tip catalectic, precum: Noi umblăm și corindăm, Florile dalbe, Noi umblăm și corindăm/ Da colac nu căpătăm, Florile dalbe, Da colac nu căpătăm... și acatalectic: În orașul Viflaim-u, Veniți toți ca să vedem-u, Domnului și-al nost Domn/ Că astăzi ni S-a născut-u, Împăratul de demult-u, Domnului și-al nost Domn..., atât de proprii versului și melosului popular românesc. Apariția refrenului Lerui ler cu multiplele sale transformări lingvistice întâlnite în diferitele zone ale țării noastre, precum leroi, oleroi, leronda, lerumi, oileranda, oler, oleranda și altele, constituie o mărturie directă a originii rurale a colindelor noastre.

Poliritmia creată de muzica și versurile colindelor, întâlnită frecvent în cântecul popular, arată frumusețea, prospețimea, noutatea și creativitatea românească. Mai mult decât atât, unele colinde sunt alcătuite în maniera doinelor și baladelor bătrânești.

Poporul român a arătat profunda sa iubire față de Pruncul Iisus întruchipat în colinde, încât L-a numit, cu ajutorul diminutivelor, Pruncuț, Pruncușor, iar pe Maica Domnului, Măicuță maică sfântă, așa cum întâlnim în colindul următor: O, Măicuță maică sfântă, Florile dalbe, Ție îngerii îți cântă... Românul și-a exprimat supravenerarea, pioșenia și dragostea față de Maica Domnului prin aceea că a numit-o Precista: Coborât-a Moș Crăciun, Din turla bisericii, la icoana Precistii...

Numeroase exemple de colinde alcătuite în vers simplu, clar și curat sunt dovada clară și indubitabilă a originii populare a acestora. Totodată, ele exprimă și frumusețea, bogăția crea­tivității și credința curată a românilor.

Colindele și folclorul sunt cele mai vechi documente de limbă românească, fiindcă prin intermediul lor ni s-a transmis bogăţia limbii noastre. Și, precum din icoane învățăm viața și faptele mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, tot astfel, prin cântul colindelor, ni s-a transmis până astăzi învățătura creștină ortodoxă. De aici decurge datoria noastră de a păstra, cultiva și transmite generațiilor următoare ceea ce am primit prin predanie de la strămoși, adică această moștenire sfântă ce stă drept mărturie a istoriei și existenței de veacuri pe aceste meleaguri a neamului românesc. Întoarcerea și rămânerea la tradiția sănătoasă înseamnă șansa noastră ca români de a dăinui în istorie cu propria noastră identitate românească și creștină ortodoxă.

Citeşte mai multe despre:   colind  -   Naşterea Domnului