Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Bunicii după trup ai Domnului și bunicii omului

Bunicii după trup ai Domnului și bunicii omului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 08 Sep, 2020

În fiecare an, prima sărbătoare a lunii septembrie ne aduce bucuria reîntâlnirii cu Maica Domnului, a cărei binecuvântată naştere o prăznuim în a opta zi a lui Răpciune, proslăvire menită parcă să roureze curgerea anotimpului culorilor cu a Născătoarei de Dumnezeu necontenită ocrotire.

Îndată după praznicul luminat al Nașterii Maicii Domnului, urmează ziua de proslăvire a Sfin­ți­lor Ioachim și Ana, bunicii după trup ai Mântuitorului Hristos, care ne prilejuiește o întâlnire cu lumea minunată a bunicilor noștri. Când spui „bunici”, mintea îți fuge către o lume plină de farmec, învăluită într-un parfum patriarhal. Când spui „bunici”, te referi cu precădere la inestimabilul tezaur de tradiții, credință și sfântă mărturisire. Cine a gustat din tainele satului românesc cunoscute în casa bunicilor simte cum adesea îi răsună în adâncurile ființei, cu nespusă dul­ceață, cântece bătrânești, povestiri, întâmplări din războaie, datini, obiceiuri de la sărbători; toate la un loc, aflate în armonie cu Cerul, îţi umplu sufletul de vraja trecutului.

Vrând, nevrând, clipele petrecute la bunici te însoțesc pretutindeni, oferindu-ți binecuvântat prilej de bucurie, de regăsire în atmosfera patriarhală din casa lor; ele sunt, în acelaşi timp, o chemare la obârșii, dar și un îndemn de a nu uita bucuriile și tristețile acestui neam, adesea amestecate cu lacrimi, cu nespuse doruri, în curge­rea atâtor veacuri triste. Lucian Blaga a surprins plenar aceste adevăruri, afirmând: „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. La sat ți se vindecă setea de mântuire”. Cine nu-și amintește de credința bunicilor, de disciplina datinilor și obiceiurilor împlinite cu o necurmată rânduială coborâtă din bătrâne veleaturi? Dar serile în care bătrânii începeau a ne povesti întâmplări cu fel și fel de fantasme, ori clipe grele din război? Noi, zbuciumați după o zi de hârjoneală, nu apucam sfârșitul istorisirilor, căci ne cufundam într-un adânc și binevenit somn.

Poate că mulți dintre noi nu au avut fericirea să-și cunoască bunicii, fiindcă și-au început călătoria către veșnicie înainte ca s-apucăm a-i vedea. Se pare că nici Mântuitorul Hristos nu Și-a cunoscut bunicii în această lume. Istoric vorbind, nu! Poate că, prunc fiind, ar  fi voit să audă și el povești; poate că bătrânul Ioachim, în bunătatea-i și înțelepciunea dobândită prin îndelungi rugăciuni, ar fi avut cu ce ostoi setea de cunoaștere a sfâ­n­tului copil dumnezeiesc, nepotul său. Dar buna Ana, maica preaîn­țeleaptă, cu câtă gingășie nu L-ar fi purtat pe brațe?! Ea, Sfânta Ana, este, cred, icoana tuturor bunicilor noastre. Chipul ei și-al bunicii sale l-au inspirat pe Nicolae Labiș să stihuiască astfel:

„O sfântă din icoane cu fața zâmbitoare,

Cu ochii de cărbune, cu părul ca de nea,

De-o bunătate rară, cu inima deschisă,

Curată ca și crinul. Așa-i bunica mea”.

Cu toate că bunicii Mântuitorului s-au adăugat strămoșilor înainte de venirea Sa pe lume, în duh, cu siguranță că i-a cunoscut, căci a conlucrat cu ei, pregă­tin­du-Și venirea în umanitate prin trupul cel preacurat al fiicei mult dorite a bătrânilor Ioachim și Ana. Acest lucru ni-l spune și numele celor doi: Ioachim înseamnă „Dumnezeu a înălțat”, iar Ana, „Domnul a miluit”. Așa­dar, Fiul lui Dumnezeu, în măre­ţia Sa, S-a smerit din bunăvoinţă, milă şi iubire pentru oameni, făcându-Se Om, pentru ca să înalțe umanitatea și s-o reașeze în comuniune cu iubirea nesfârșită a Sfintei Treimi. Chiar dacă am fi tentaţi să credem că Hristos nu Și-a cunoscut bunicii, suntem convinşi că ei „au fost cunoscuţi de Dumnezeu”, chiar înainte de Întruparea Sa, atunci când i-a chemat la această demnitate şi slujire. Hristos nu Și-a uitat nicicând bunicii. Dovada? Cinstirea de care se bucură ei în viața Bisericii. Nu există nici o slujbă din rânduiala Bisericii Ortodoxe în care ei să nu fie pomeniți. La finalul oricărei slujbe, preotul, rostind apolisul (formula de încheiere), zice: „Hristos, adevăratul nos­tru Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu rugăciunile Sfântului (pomenit în ziua respectivă), pentru rugăciunile sfinților și drepților dum­ne­zeiești părinți Ioachim și Ana și pentru ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să mân­tuiască ca un bun și de oameni iubitor”. Este dovada de netăgăduit că Domnul Își cinstește bunicii, îndemnându-ne și pe noi să nu ni-i uităm. Dacă încă sunt în viață, să le călcăm pragul casei, împărtășin­du-ne de cuvântul lor plin de înțe­lepciune și blândețe, iar dacă deja au pășit în cealaltă lume, să-i purtăm în obișnuitul pomelnic al dumneze­ieș­tii Liturghii, dar și într-unul al inimii, neuitând spusele înțeleptu­lui Solomon: „Cununa bătrânilor sunt nepoţii, iar mărirea fiilor sunt părinţii lor” (Proverbele lui Solomon 17, 6). Știm că cinstirea părinţilor este o poruncă cerească, dar, din spusele înțeleptului, vedem că ea se extinde și asupra bunicilor, deoarece „bunicii ne sunt rădăcina, căci din ei a plecat tulpina, iar noi suntem lăstarii lor ca lumina ochilor”. În zbuciumul vieții cotidiene să nu uităm că:

„La umbra deasă de tei, unde numai vântul cântă,

Hodinesc bunicii mei și parcă toată lumea-i uită.

Către deal privesc cu dor și-ntreabă pe fiecare

Nu le vine vreun odor? Nu le vine vreo scrisoare?” (Claudia Ionaș, Bunicii mei)

Citeşte mai multe despre:   Naşterea Domnului  -   Nașterea Maicii Domnului  -   Sfintii Ioachim si Ana