„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L‑a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”(Ioan 3, 16) Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi cred
25 Dec, 2016
x
„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L‑a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”(Ioan 3, 16) Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi cred
„Dumnezeu a venit” în lume, nota meditativ teologul și filosoful ortodox Paul Evdokimov, „dar parcă nici n-ar vrea ca oamenii să-I sesizeze divinitatea.” Dumnezeu Se face Om ca și noi, Cel atotputernic Se naște Prunc lipsit de apărare, întru totul dependent de grija și afecțiunea celorlalți, ca orice nou-născut. Aceasta este, cu adevărat, din perspectiva credinței noastre, „taina cea din veci ascunsă și de îngeri neștiută”: taina lui Dumnezeu-Copilul, „Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai ‘nainte de veci”.
În ritm de colind, să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru anul care tocmai se încheie, cerându-I ajutor şi pentru anul care vine. Vremurile nu sunt uşoare nici pentru Biserică, nici pentru ţară, nici pentru lume.
Taină minunată şi preaslăvită! Cerul de unde S-a pogorât Fiul lui Dumnezeu acum este peştera din Bethleem; scaunul de Heruvimi pe care stă, în cer, Mântuitorul lumii acum este Fecioara Maria; Creatorul cerului
Sărbătoarea Naşterii Domnului trebuie să pună în lumină, în mintea fiecăruia dintre noi, reînnoirea ontologică şi morală a lumii. Prin noul Adam-Hristos Fiul lui Dumnezeu se înnoiesc continuu cei ce vin la
Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos sau Crăciunul ne arată iubirea smerită și milostivă a lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate. Fiul lui Dumnezeu cel necuprins și nemuritor Se face om muritor, pentru
„Cercetatu-ne-a pe noi de sus, Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor, și cei din întuneric și din umbră am aflat adevărul: că din Fecioară S-a născut Domnul” (Luminânda Nașterii
În timpul regelui Irod, în peştera întunecată de la marginea Betleemului, în ieslea animalelor, în liniştea pământului şi în cântecul îngerilor S-a născut Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus
„Adevărat vă zic vouă: de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3). Din nou ne proşternem în faţa ieslei din Betleem spre care, ca şi pe
„Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14). Fiecare sărbătoare este o taină cerească, fiecare praznic
Atmosfera din preajma sărbătorii Nașterii Domnului a fost și este una cu totul aparte, atât la sat, cât și în mediul urban. O mulțime de tradiții și obiceiuri populare au privilegiat dintotdeauna această
Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos! Cinstiţi credincioşi şi credincioase,Cu marea
Sărbătoarea Nașterii Domnului este, după expresia Sfântului Ioan Gură de Aur, maica tuturor sărbătorilor, pentru că acest praznic este urmat de toate celelalte praznice. Fără înomenirea Fiului lui Dumnezeu,
Recensământul cezarului Octavian Augustus a obligat pe Dreptul Iosif şi pe Fecioara Maria să meargă să se înscrie în cetatea Betleem. Acolo, împlinindu-se profeţia (cf. Mih. 5, 1), S-a născut Fiul lui
Pruncul Iisus Hristos „creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui” (Luca 2, 40). Iubiţi fii duhovniceşti, Praznicul Crăciunului ne pune
„Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; căci vi S‑a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David!” (Luca 2, 10‑11). Acestea au fost cuvintele pe
„Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Ce declarație de dragoste dumnezeiască față de
Sărbătoarea Nașterii Domnului are o semnificație aparte în viața credincioșilor, creând o atmosferă de bucurie și un farmec cu totul specific în trăirea religioasă. La aceasta contribuie tradiția străveche a colindelor, care vestesc evenimentul venirii Fiului lui Dumnezeu în lume într-o manieră plină de duioșie și frumusețe. Colindele vin din adânc de istorie creștină și românească, formându-se odată cu poporul român și cu răspândirea creștinismului pe meleagurile noastre.
În lume domnesc forța și puterea, frica și sclavia. Hristos, Pruncul‑Dumnezeu, ne eliberează de acestea. Din partea noastră El nu așteaptă decât iubire, marcată de libertate și bucurie; El așteaptă să‑I oferim doar inima noastră, iar noi o oferim unui Prunc fără apărare, Care are încredere totală în noi. În sărbătoarea Nașterii lui Hristos, Biserica ne descoperă o taină plină de bucurie: taina iubirii liber consimțite, a iubirii capabile să vadă, să recunoască, să‑L iubească pe Dumnezeu în Pruncul‑Dumnezeu și să devină dar al unei vieți noi.
În prima zi de sărbătoare a Nașterii Domnului din anul mântuirii 270, bătrânul Episcop Evangelicus le vorbi creștinilor daco-romani adunați în catacomba de la marginea de miazănoapte a coloniei Ulpia Traiana
Viu şi tainic este locul venirii pe pământ a Mântuitorului. O spun cu tot sufletul cei care l-au văzut şi i-au simţit dulcea binecuvântare. Pentru mulţi pelerini români, Crăciunul se trăieşte în Sfânta Peşteră din Betleem, Israel. Acolo, „omul contemporan este chemat să se detaşeze de tumultul patimilor pentru a coborî în adâncul tainic al inimii şi a se naşte «în Duh şi Adevăr» împreună cu Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu”, potrivit mărturiei Cameliei Benga, o pelerină care merge, pentru a doua oară, de Crăciun la Locurile Sfinte.
