Atmosfera din preajma sărbătorii Nașterii Domnului a fost și este una cu totul aparte, atât la sat, cât și în mediul urban. O mulțime de tradiții și obiceiuri populare au privilegiat dintotdeauna această parte a anului, iar Biserica a încurajat de-a lungul vremii înflorirea acestei evlavii și culturi populare. Despre pregătirea noastră de ieri și de azi în fața slăvitului praznic am stat de vorbă cu părintele profesor Florian Boitan, de la Biserica „Sfânta Treime”-Delea Veche din Capitală.
Cum ne pregătim duhovnicește în acest post pentru întâmpinarea praznicului Nașterii Domnului?
Perioada Postului Crăciunului este pregătirea familiei pentru întâmpinarea lui Hristos. Acum, credincioșii sunt în familie mai mult, ei primesc darul mântuirii și devin ei înșiși împărțitori de daruri. Tot ce facem acum este pentru a spori o bucurie. Primim duhovnicește Darul cel mare pe care Tatăl îl face omenirii prin trimiterea Fiului, prin Întruparea Mântuitorului Hristos pentru mântuirea lumii. Așa cum au fost chemați Sfinții Apostoli, fiecare dintre noi suntem chemați să-I urmăm lui Hristos. La începutul acestui post, îl cinstim pe Sfântul Apostol Filip. El se mai numea în vechime și Postul lui Filip. Sfântul Apostol Filip este cel chemat de Mântuitorul Hristos după Sfinții Apostoli Andrei și Petru. Filip îl va aduce pe Natanael la Mântuitorul. Iar când Natanael se îndoiește, Sfântul Apostol Filip îi spune: „Vino și vezi”.
În perioada aceasta a postului, noi nu facem altceva decât să ne chemăm unii pe alții, prin rânduielile de slujbe, prin nevoințele duhovnicești, prin darurile pe care ni le facem, prin colindele pe care le cântăm, să chemăm pe toți și pe fiecare în parte la Hristos, spunând: „Vino și vezi”. Urmând lui Hristos, devenim continuatori ai prorocilor, ai apostolilor și ai ucenicilor acestora.
Trebuie să-L întâmpinăm pe Pruncul dumnezeiesc precum magii, care au adus daruri. Aurul este curăția sufletului, tămâia este credința și starea aceasta care ne urcă la Hristos, iar smirna - mângâierea Sfântului Duh, care este ca un balsam pentru suflete, aducând pacea, liniștea, lumina, împăcarea, alinarea. Așa trebuie să ne apropiem de Hristos.
Pregătirea noastră duhovnicească pentru praznicul Întrupării Domnului izvorăște din pregătirea în Templu a Sfintei Fecioare Maria: rugăciunea, smerenia, citirea Sfintei Scripturi, nerăutatea minții, slăvirea lui Dumnezeu, la care adăugăm latura aceasta interumană: pacea dintre noi, împăcarea noastră. „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Așadar, noi nu putem să ne apropiem de Hristos dacă avem ură unii față de alții. Trebuie să fim împăcați unii cu alții, să fim în pace, să nu urâm, să nu dușmănim, să căutăm să nu facem nici un rău, ci tot ceea ce facem să fie spre slava lui Dumnezeu. Însuși Mântuitorul ne îndeamnă: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).
Chiar prin pericopele evanghelice, precum cea cu bogatul nemilostiv și săracul Lazăr sau cea cu bogatul căruia i-a rodit țarina, oamenii sunt îndemnați în această perioadă la milostenie și la întrajutorare. Ele intră în pregătirea noastră duhovnicească pentru slăvitul praznic. Încununarea pregătirii noastre este însăși participarea noastră la Sfânta Biserică, unde îl întâmpinăm pe Hristos. Noi dobândim slobozirea de patimi prin Hristos, în Biserică. De aceea venirea duminica și în zilele de sărbătoare la biserică are o importanță deosebită pentru viața noastră duhovnicească. Trebuie, de asemenea, să ne mărturisim păcatele, să dobândim dezlegare din partea duhovnicului și să primim Sfânta Euharistie, care ne face să intrăm în slava lui Dumnezeu, să fim cu Hristos cel Care este Preaslăvit. Noi ne împărtășim cu Hristos în starea de jertfă, dar, după ce ne-am împărtășit, intrăm în slava lui Hristos, pe care El o dăruiește celor care împlinesc poruncile Lui, celor care L-au primit cu vrednicie și au făgăduit să-I urmeze.
Care era atmosfera din preajma sărbătorii Nașterii Domnului când erați copil?
Acum 86 de ani erau, sigur, alte stări sufletești ale oamenilor, pentru că era mai multă evlavie. La începutul postului, cei tineri mergeau la cei în vârstă și își cereau iertare, se împăcau ca să înceapă postul în această stare sufletească, păstrând cuvântul Mântuitorului, care spune: „Dacă îţi vei aduce darul tău la Altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea Altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24). Prima săptămână a postului era ținută cu sfințenie, până la 21 noiembrie, când se prăznuiește Intrarea în biserică a Maicii Domnului, cu ajunări, cu metanii. Bătrânii nu mai puteau să facă metanii și ne puneau pe noi, copiii, să facem pentru ei. După ce făceam metaniile, bunica scotea de sub pernă și ne dădea la fiecare câte o „băncuță”, un ban de aramă. Atunci, copil fiind, mi-am pus întrebarea aceasta: „Cum pot eu să ajut pe bunica sau pe bunicul cu metaniile pe care le făceam?” La această întrebare am găsit răspuns după multă vreme, teolog fiind, în Pravila ritorului Lucaci. Acolo se spunea: dă 10 aspri pentru o Psaltirie, sau dă o anumită sumă pentru 150 de metanii. Deci, jertfa era și se primea.
Ce obiceiuri erau în acele vremuri?
Întotdeauna bunicii ne opreau când ne sfădeam, și căutau să ne dea și nouă mâncare de post. Ei mergeau des la biserică, căci se făcea slujbă mai în fiecare zi în perioada postului. Miercurea și vinerea se ajuna. De la Sfântul Nicolae se începea cu pregătirea pentru colinde, și asta ne dădea nouă, copiilor, o mare bucurie. Ne adunam cete, cete; eram frați, veri, vecini etc. Astfel se forma o colectivitate, o familie. Ca să înțelegem colindele, bunica ne citea din Sfânta Scriptură despre Nașterea Domnului, ne povestea despre închinarea magilor. Noi n-am avut teatru religios, noi am avut numai Irozii, care scotea în evidență răutatea și cruzimea cu care omul încearcă să lupte împotriva lui Dumnezeu. Omul însă nu poate să lupte împotriva lui Dumnezeu și să biruiască. Apoi, aveam „Steaua”; era o bucurie și o mângâiere pentru fiecare. Tot atunci, bunica ne vorbea foarte des despre viața Sfintei Filofteia, care, copil fiind, a suferit pentru că i-a ajutat pe săraci. Ea ne vorbea și despre cum Sfântul Nicolae a ajutat fetele sărace. Așteptam și noi ca Sfântul Nicolae să vină. Nu știu de ce Creangă a scris despre Sfântul Nicolae în acel fel. Noi, aici, în zona Călărașilor, a Bărăganului, nu l-am avut pe Sfântul Nicolae ca pe cineva care pedepsește, care ceartă, care mustră. Mustra, într-adevăr, pe cei care făceau nedreptate, pe hoți în special, dar nu pe copii.
Când ajungeam aproape de Crăciun, după pilda magilor care au adus daruri Mântuitorului, se împărțeau la copii daruri de către părinți. Postul acesta era un prilej de mare bucurie. Așteptam cu nerăbdare fiecare etapă a lui, să vină Sfântul Nicolae, să vină Sfântul Spiridon, să vină Nașterea Domnului.
La slujba de Crăciun aveați haine aparte, un port popular anume?
Noi nu aveam. În zona aceasta se purta mai puțin portul popular. El se purta mai mult la munte, în Ardeal etc. Însă întotdeauna trebuia să avem ceva nou. Mergeam în Ajun și ne împărtășeam. Bunica se ocupa cu noi, nepoții, mai mult pentru că avea timp. Părinții erau cu treburi și cu grijile pregătirii sărbătorilor și nu prea mai aveau timp de noi. După ce ne împărtășeam și ne aducea de la biserică, ne dădea să mâncăm puțin și trebuia să dormim. Motivația ei pentru lucrul acesta era următoarea: „ca vrăjmașul să nu ne fure Sfânta Împărtășanie”. Nu se cădea să ne ciondănim împărtășiți. Cum de altfel se spune și în Liturghier: preotul după ce s-a împărtășit merge întru ale sale și se păzește. Mai toate aceste prescripții religioase din popor sunt îmbrăcate într-un iz popular, tocmai pentru a te determina să le împlinești.
