În dimineaţa zilei de 12 decembrie 2015, un grup de 13 femei deţinute de la Penitenciarul Arad, Secţia Exterioară, coordonat de preotul misionar al Penitenciarului Arad, Aurel Jigovan, însoțit de o escortă
În dimineaţa zilei de 12 decembrie 2015, un grup de 13 femei deţinute de la Penitenciarul Arad, Secţia Exterioară, coordonat de preotul misionar al Penitenciarului Arad, Aurel Jigovan, însoțit de o escortă
52 de credincioși din Parohia Pipera, judeţul Ilfov, au mers în pelerinaj, în perioada 2-9 noiembrie 2015, în Țara Sfântă, cu sprijinul Agenţiei de pelerinaj BASILICA Travel a Patriarhiei Române. Pr.
Înveşmântat în deplină tăcere, trupul Cuviosului Dimitrie odihneşte într-o raclă de argint, aşezat spre închinare credincioşilor în Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Până astăzi, Sfântul se descoperă aşa cum a făcut în toată vieţuirea sa pe acest pământ. Cuvintele sale sunt faptele. Dar cine ar putea număra toate semnele minunate şi darurile pe care Sfântul le-a revărsat asupra credincioşilor în aproape două veacuri şi jumătate de când a poposit la noi? Tocmai de aceea, Cuviosul e cunoscut în popor ca Sfântul Dimitrie făcătorul de minuni. Iar locuitorii Capitalei sunt îndreptăţiţi să îl preţuiască în mod deosebit, numindu-l Ocrotitorul Bucureştilor.
„Adâncul pe adânc cheamă”, scria David împăratul într-unul din psalmii săi. Adâncul smereniei sfinților cheamă mulțimea credincioșilor la împărtășirea de har. Marile pelerinaje de la sărbătorile casnicilor lui Dumnezeu ne aduc aminte că doar viața curată îi dă omului puterea de a vedea lucrurile precum sunt. Interviul cu sociologul Ilie Bădescu evidențiază câteva dintre aspectele sub care poate fi privit pelerinajul ortodox, ca fenomen social şi religios.
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor(prăznuit la 27 octombrie), organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, se va
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, se va
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, se va
Manifestările dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi au ajuns ieri la final. Pelerinii de pretutindeni veniţi în capitala Moldovei au arătat prin prezenţa lor dragostea pentru
De ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, care, din Moldova, îi ocroteşte pe toţi românii, Sfânta Liturghie a încununat momente emoţionante şi înălţătoare. Slujba a fost oficiată pe un podium amenajat în faţa
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași a culminat ieri, 14 octombrie 2015, cu slujba Sfintei Liturghii, la care au participat 15.000 de credincioşi, în timp ce alți 15.000 de pelerini așteptau cu
Peste 40 de persoane cu dizabilităţi din judeţul Alba au participat zilele trecute un pelerinaj la mai multe mănăstiri din Arhiepiscopia Alba Iulia. Pelerinajul a fost organizat de Aşezământul social „Sfântul
Anul acesta, bucuria duhovnicească a sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi este sporită de primirea la Catedrala Mitropolitană din capitala Moldovei a moaştelor Sfintei Mironosiţe şi întocmai cu
CFR Călători pune la dispoziția pelerinilor care se îndreaptă spre Iași în aceste zile trenuri suplimentare pe linia București Nord - Iași și retur. Astfel potrivit companiei, până joi, 15 octombrie,
Pelerinii care vor veni la Iaşi de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva vor primi alimente şi ceai cald din partea parohiilor aflate în protopopiatele din judeţul Iaşi. Prin programul „Hrană pentru
Trei sute de români au ales ca la sfârşitul lunii august, timp de şapte zile, să plece în pelerinajul vieţii lor. Destinaţia a fost una la care orice creştin-ortodox ar trebui să ajungă măcar o dată în
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a fost un prilej de mare bucurie pentru credincioșii Episcopiei Caransebeșului, dar și pentru cei din alte eparhii care au participat și în acest an într-un număr mare la îndătinatul pelerinaj realizat la Sfânta Cruce de pe Muntele Mic. Bucuria sărbătorii a fost sporită de prezența raclei cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița-Vâlcea.
În 2015, când Episcopia Caransebeșului sărbătorește 150 de ani de la înființare, pelerinajul ce se desfășoară la praznicul Înălțării Sfintei Cruci se află în al X-lea an. Cu acest prilej, centrul
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Suzana, judeţul Prahova, va fi adusă în pelerinaj, în perioada 14-15 august 2015, la biserica Parohiei Apărătorii Patriei 1 din Protopopiatul
Peste 50 de tineri din Iaşi vor porni sâmbătă într-un pelerinaj spre Mănăstirea Neamţ. Sub genericul „Pelerinajul sfinţilor nemţeni“, tinerii vor parcurge distanţa mergând pe jos. În fiecare dimineaţă
Sâmbătă, 20 iunie, Parohia „Sfântul Nicolae”-Dintr-o Zi din București și Asociația „Adevărații VeloPrieteni” au organizat o plimbare cu bicicleta, la care au participat mai mult de 30 de persoane, c



